ŞI BLONDELE GÂNDESC

Ieri, Volksbank a sărbătorit Femeia lansând cardul pink, care se încadrează în categoria “cute” şi se potriveşte la marele fix în orice portofel de supergagică. Şi nu-mi răcesc tastele degeaba, că i-ar sta bine chiar şi în al meu, chiar dacă e roşu şi nu prea e supercombinaţie. Dar cu un sold rotofei, aş face chiar un compromis.
Mda, vorba unui prieten, deocamdată strâng zerouri.

E foarte fain că emiterea cardului nu costă - după cum ziceam, e cadou pentru doamne, domnişoare şi nu e din acele cadouri care costă –  şi că există 300 parteneri, la care se aplică reduceri. De exemplu, mi-a sărit în ochi Montblanc, că tocmai mă bătea gândul să fac un cadou pe care să scrie aşa ceva, iar o reducere de 10% chiar înseamnă ceva! Chiar şi când îţi permiţi Montblanc, tot înseamnă ceva. Pe mine doar gândul mă bătea, că altfel m-ar mai fi bătut şi mama şi tata şi m-ar mai fi şi dezmoştenit cu ocazia asta… Deci, m-am reprofilat şi răzgândit urgent.
Ştiu, vorba aia cu “intenţia contează” e o glumă răsuflată.

Dacă vă interesează, vedeţi în detaliu alte caracteristici ale speciei pink, eu vreau să vă mai zic doar de concursul organizat, care are ca premiu un weekend de shopping la Paris. Pentru 2 persoane Şi primeşti şi buget de spart, ca să nu îi ceri lu’ tata. Cum sunt 500 euro? – Insuficienţi, ar răspunde o femeie pasionată. De shopping mai mult decât de Paris.
Vorba ceea, tot e bine şi-aşa rău

Hai, ţinem pumnii, doamnelor! Şi, care plecaţi la Paris, dac-aveţi un loc în plus, contaţi pe blondă!

Am fost azi la film. Având în vedere că de la Imaginarium of Dr Parnassus am plecat încântată, de abia am aşteptat să-l văd şi pe ăsta.

Nu-mi dau seama dacă mi-a plăcut din cauza memoriei afective, care mi-a făcut şi poftă de banane (mie nu îmi plac bananele, dar când eram mică şi mă uitam la desenele cu Alice, întotdeauna îmi plăceau). Deci, nu contaţi pe obiectivitatea mea. Oricum, în ultima vreme încep să îmi placă filmele astea care mă fac să visez şi nu să plâng, că de ce nu există prinţi, ci doar prinţese (:p) sau de ce nu există pe-aici mai pe-aproape, ci doar dincolo …de ecrane. Read the rest…

E cel mai adevărat lucru pe care mi l-a spus cineva în ultima vreme. Şi mi-a trezit dorinţa de a arde şi dorul de foc.

Altcineva îmi spunea că niciodată nu o să îţi poţi atinge maximul de randament, dacă îţi lipseşte ceva.

Acum ştiu ce îmi lipseşte.

Aerul…

Londra mi-a plăcut mult. Mult mai mult decât Parisul. Poate e ciudat, mai ales că soarele a fost în doze mult mai mici aici. Sau poate m-am simţit eu mai aproape de spiritul oraşului, fiindcă l-am bătut la pas cu hărnicie. Sau poate fiindcă înţelegeam lumea ce vorbeşte şi ce zic panourile de publicitate. Sau poate sunt eu mai sucită. Însă drumul nostru spre casă trecea întotdeauna prin faţă pe la Westminster Abbey şi ne găsea grăbiţi şi zgribuliţi, dar parcă şi asta se încadra în peisaj. Ştiţi cât de frumos se poate oglindi un tablou în stropii de ploaie! Şi-n ochii lui. Şi câtă căldură se poate naşte dintr-o strângere de mână şi-un clipit de gene-ntoarse.

Locul acela de unde se vedea puţin din catedrală, ceasul lui Big Ben şi-un arc de roată -totul reflectat pe-asfaltul umed- avea o magie a sa, un ceva care nu se vede nici în cele mai reuşite fotografii. Dacă ajungeţi vreodată pe-acolo, aşteptaţi să se golească străzile, să se aprindă luminile şi să le împrăştie ploaia. Aşteptaţi să se aştearnă liniştea şi să vă încălzească ritmul pasului accelerat. Există o înţelepciune în toate astea. Ca o linişte care inundă. Şi e minunat să fii privit de ea.  Şi primit acolo. Ca o binecuvântare mută.

În afara acestor imagini ninse cu zahăr pudră şi stângăcie, au fost alte aspecte care m-au surprins pe-acolo. Repet, e prima dată când am fost în Mare Britanie. Read the rest…

Mizeriile patriei nici nu mai par aşa împuţite când ajungi să cunoşti oameni care trăiesc dincolo de ele. Cu dorul de ele.

Iar covrigii din coada câinilor te strică la stomac atunci când îi serveşti calzi. În filme sau în poveştile altora par întotdeauna mai gustoşi. Fiindcă se elimină descrierea procesului de digestie. Şi când ajungi la gaură (de la covrig), începe să te roadă stomacul. Fiindcă se zbate în gol.

Dincolo de ziduri celebre şi bucăţi de istorie, pentru mine Anglia a fost o experienţă. Imaginaţi-vă că nu mi-au trebuit mall-uri, decât ca să-mi încălzesc obrajii sau să-mi odihnesc picioarele. Nici umbrela n-am prea deschis-o, dar nu vă închipuiţi că nu a plouat. Dar am învăţat că în viaţă e întotdeauna vorba de alegeri şi de felul în care ni le asumăm. Că noi le facem pe ele şi niciodată invers. Însă singuri nu ne putem elibera.

Că nimic nu e veşnic şi ce noroc că-i aşa. Sau că poate e vremea ca şi eu să îmi asum şi să accept. Ceea ce e atât de frumos, încât în două dimineţi m-am trezit în hohotele mele de râs.

Visele frumoase le-am lăsat acolo.
Aici, mâine dimineaţă mă întorc la şcoală.

p.s. V-aş arăta poze, dar săptămâna asta nu a încăput prin obiectiv. Fiindcă e scăldată în subiectiv.

Va scriu din aer, la propriu. Am lasat fleacurile pamantene si m-am dus. Deasupra norilor. De data asta, si la figurat.

Va scriu de acolo de unde timpul nici nu mai exista, iar albastrul se vede atat de adevarat ca aproape ti-ai dori sa il respiri. Sunt intre fuse orare si multe ore de nesomn. Sunt usoara de ganduri, am impachetat doar bucurii si doruri cu mine. Ca gandurile stiu ca ma asteapta toate sa ma intorc acasa. Ca si ele numai pe mine ma au.

Incercati si dumneavoastra. Mariti pauza dintre doua ganduri si observati.

Iar daca ma vedeti pe strada, nu veniti sa ma treziti. Fiindca oricum toate visele isi afla la un moment dat sfarsitul. In afara de cele care se implinesc

———————–

Postul acesta il scriam duminica dimineata, din avionul spre Londra. Din pacate, nu am ajuns la un internet mai repede de azi. De fapt, din fericire.

• De asemenea, este explicat pe larg ce bine e pentru fetiţă să crească în prezenţa ambelor principii: masculin şi feminin.
• Multe fetiţe spun în copilărie că ele, când se fac mari, or să se mărite cu tati. Iar pentru rezolvarea Oedipului este de mare ajutor ca fetiţei să i se explice de către mamă că nici ea nu s-a măritat cu bunicul. Sau de către tată, prin simpla confirmare a faptului că o iubeşte, dar ca pe o fiică, el fiind bărbatul mamei. Se face lumină în capul fetiţei. Read the rest…

Întotdeauna în sesiune citesc cele mai faine cărţi, cu cel mai arzător interes şi în cel mai scurt timp. Tot în sesiune ating culmile creativităţii din tot anul şi mă implic în diverse chestii care mă solicită pe mai multe planuri. De parcă e singura perioadă “fertilă” din punct de vedere intelectual pentru mine. Aş clona vremurile astea câteodată.

Sexualitatea feminină, Françoise Dolto

Tipa este o psihanalistă renumită, care descrie întreg traseul sexualităţii feminine din scutece. Cartea se citeşte greu, sunt mulţi termeni de specialitate, adesea trebuie să reiau fraze întregi, ca să nu mă pierd într-un citit mecanic. Vorbesc serios. Mă enervez când nu pricep din prima, dar e totodată o provocare când reuşesc să culeg câte ceva dintre rânduri. V-am spus că îl admir pe Jules Verne şi pe Eminescu, dar din păcate nu învăţ prea multe de la ei. Să citim cărţi care ne învaţă ceva. Cum ar fi să înţelegem lucruri. Read the rest…

Mă tot macină o treabă, mereu aud vorbindu-se despre “ce-mi doresc de la celălalt”, “cum să fie jumătatea mea”, cum să se poarte, cum să miroase, ce flori să-mi aducă, de câte ori să sune la uşă, chestii din astea. Sau chiar detalii precum, ce şeptar să conducă, ce cupă să poarte, ce nasture descheiat, etc.

Toţi avem cerinţe. Da’ cerinţe, domne! Şi oferta…, unde-i oferta?!

Aşa că vin eu cu următoarea propunere, exerciţiu de imaginaţie: numiţi 3 calităţi pe care vi le doriţi şi 3 pe care le oferiţi. Dar zero condiţii, adică 3 pe care le oferiţi indiferent de ce primiţi. Deci fără, dacă tu eşti sincer cu mine, sunt şi eu cu tine, dar până atunci mint de îngheaţă apele. Că aşa ajungem la eu ofer, dacă primesc doar. Şi atunci aştept mai întâi să primesc ca să ofer, iar în timp ce voi aştepaţi să primiţi şi să doriţi, nimeni nu mai oferă nimic. Şi iar ne întrebăm cine a fost mai întâi: oul sau găina.

Ce îmi doresc de la celălalt: unu-doi-trei.
Şi ce ofer: unu-doi-trei.

Cică regula de aur e să iubeşti, că ţi se va întoarce. Dar au uitat să preiczeze ce anume. Că şi palmele se întorc peste figuri.

Voi sunteţi mari, voi ştiţi mai bine! Sunt curioasă.
Până scrieţi, eu mai cresc…