M-am pierdut. Preț de vreo două clipe.

cu faţa întoarsă către mine 9 Comentarii

După penultimul giratoriu înainte de casă, căci drumurile mele mai nou se împart pe repere simple și timpi preciși. De la penultimul giratoriu înainte de cabinet și până în cabinet, fac fix 7 minute, plus-minus treizeci de secunde, pe care le pierd dacă nimeresc să treacă elevii la școală.

M-am pierdut temporal. Preț de vreo clipă așa, nu am mai știut ce zi e astăzi. După care mi-am zis, da, întinerești, Miruno, crezând că sarcasmul salvează situația și trezește omul. După care-a mai trecut o clipă și eu tot nu știam. Întrebarea era dacă e marți sau miercuri, că miercurea avea cineva un examen greu. Și i-aș fi trimis un gând bun înainte, că așa-i frumos între prieteni. Doar că m-am pierdut.

Iar clipa aia a doua atâta m-a speriat, încât am sprintat în capul meu două ture de stadion. Să-mi caut alte repere. Să găsesc răspunsul. Să mă agăț de ceva.

Zilele mele la cabinet sunt identice, în afară de vineri, când am după-masa liber. Vin, plec, mă îmbrac identic, nu e nici o culoare. Lui H i s-a schimbat brusc o gardă, poate și asta m-a derutat.

Iar textul ăsta e deja de speriat și de plictisitor, cam cum eram și eu în cea de-a doua clipă. Apoi mi-am amintit că mama a avut cabinet la Sibiu astăzi și asta știu că face întotdeauna miercurea. Căci uneori întârzie și nu poate vorbi cu mine de pe drum.

un apoi care-ar fi trebuit să fie imediat.

Moș Crăciun acasă

cu degetele pe taste 9 Comentarii

… după vreo câțiva ani. Ani, în care noi am acoperit gărzile străinilor și le-am alinat altora durerile. Uitând de ale noastre, crezând că dorul de casă se poate alina cu vorbe de genul ”Crăciun e când venim noi…”

Ne-am întors. Fiindcă în lumea noastră, luminițele se mai aprind doar în România și cozonacii nicăieri nu miros ca cei făcuți în casă. Și ca să ne bucurăm noi, unii de alții și de acest”împreună” care e mult mai valoros decât de obicei. Poate fiindcă suntem departe în tot restul timpului din an. Poate fiindcă nu mai știm cine suntem, în ce limbă gândim și care-i casa noastră.

Mie nici foame nu-mi mai e. Și mă dor genunchii de la tocuri. Iar culoarea pe unghii mi se pare stranie când e pe degetele mele. Singurele neschimbări sunt iubirea părinților și onestitatea prietenilor.

Sunt mică și obosită, dar mai puternică decât am crezut vreodată.

Să nu te lași.

De fiecare dată când o spun, e cu forță, speranță și un gram de implorare. Altă șansă n-avem, Miruno. Aici nu-i cu opțiuni. Iar anul ăsta, Moș Crăciun mă găsește acasă. Sper să nu creadă că m-am mutat :D

——————–

Nu știu câți dintre dumneavoastră mai treceți pe-aici. Mi-ar plăcea să vă știu cât mai puțini și cât mai departe de bloguri și televizor. Dar cât mai aproape de frați și părinți, de copii și bunici. Să ne sărbătorim Timpul și Iubirea anul ăsta la masă, să ne lăsăm frustrările și problemele în pom :) Vă doresc colinde frumoase și petrecere așa cum v-o doriți.

În vizită la altul în viață

cu faţa întoarsă către mine 6 Comentarii

Mi-a zis mama ieri, la telefon. Și ce, crezi că la alții în viață e mult mai bine decât la tine?

Și m-a mirat întrebarea asta, fiindcă mamă rar a comparat curtea noastră cu cea a vecinului. Principiul de bază fiind progresul bazat pe niște lupte intrapersonale câștigate, nu interpersonale.

Îmi amintesc de câte ori mi-a rupt pagina în generală, fiindcă n-aveam chef să scriu și făceam n-ul criciii-craciii și era urât. Și cum mă ducea la plimbare, să iau o gură de aer, să schimb mediul, doar-doar să salvez n-ul meu din chinuri. Și paginile din caiet.

De la o vreme, simt că responabilitatea paginilor rupte se cântărește în griji adunate fix între omoplați. Și mai cred că se contabilizează într-un gunoi al faptelor fușărite.

Nu știu cum o fi la altul în viață, dar eu tare am nevoie de o plimbare.

Gânduri în anestezie

cu faţa întoarsă către mine 13 Comentarii

Casa mi-ar fi mirosit a scorțișoară și mere coapte la ora asta, clopoțeii mi-ar fi atârnat de lampă și, din când în când, ar fi venit o adiere de brad proaspăt, de la coronița de pe masă. S-ar fi auzit colinde-n toată casa.

Sper ca viitori noștri prunci să nu se uite.

Într-o poveste mai frumoasă, tastele-ar fi mers și fără mine. Ca o extensie firească a unei alte naturi. Într-o poveste normală, planurile făcute dimineața, la cafea cu iubitul meu, s-ar concretiza seara. Sau măcar în anul ăla. Ca o cronologie firească a unei alte tinereți. Nu a celei pe care ți-o petreci cu pacienții.

Sper ca viitorii noștri prunci să nu se uite nici în alte părți…

Am pierdut niște nopți, un bunic și prea multe rânduri. Sunt mută pe dinăuntru. Iar casa mea e goală. De mirosuri, de clopoței și de colinde.

Doar plină de pacienți.

p.s. Nu am mai scris, fiindcă nu vreau o listă a momentelor grele și nici să îmi aduc aminte. Și pentru că, undeva în sufletul meu, e parcă dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Așa că, nu se povestește…

Foodpanda.ro m-a convins sa scriu din nou

publicitând cu plăcere 6 Comentarii

Haideți să ne prefacem că ultimul articol a apărut ieri și că era ceva cu multă iubire, bucurii și puțin roz, exact doza aia de plăcere vinovată, care te trimite direct să-ți faci glicemia. Nu vă tulbur cu detaliile ultimelor 3 luni din viața mea. Pentru binele tuturor.

În afară de cele două bune prietene îngrijorate de soarta blondelor, s-a mai interesat cineva :) Din partea foodpanda.ro .

Ieri am primit o invitație să public acest advertorial pe blog. Le-am zis, nici nu mai știu cum se face. Poate vreți să alegeți un blogger mai harnic. Dar, cum la capitolul anti-gospodină nu mă bate nimeni la nivel european, oamenii au insistat. Am încredere în tine -zicea un mesaj.

 

images (1)

 

—————–
Recent, cineva i-a spus bunicii mele că semăn cu ea. Auleu, să nu audă mirele, a zis bunica. Deși, la cât de des comandăm mâncare online, pentru mire este un compliment.

Foodpanda e pentru pseudogospodinele așa ca mine, pentru oamenii ocupați și obosiți. Pentru pofticioși și netalentați. Noi avem conturi pe site-ul-frate din UK. Conceptul e de mare succes aici, cred că o să crească și în România într-un an cât alții în zece. Nu e un restaurant în sine, ci mai degrabă un loc în care găsești toate restaurantele, ca într-o listă.

Poți alege restaurantul în funcție de ceea ce poftești și de zonă în care ești. Noi comandăm uneori pentru acasă, alteori pentru la spital, pentru acasă la alții, pentru gărzi. Întotdeauna pentru foame. Ai chef de sushi? Vezi ce restaurante sunt pe lângă tine, care-i meniul, totul simplu și rapid. Mai ales că merge și de pe mobil, puteți descărca aplicația de aici.

Uneori plasez comanda de pe drum, ca să-l aștepte mâncarea acasă pe “mire” când ajunge. Și să creadă că, deși nu și-a luat nevastă gătitoare ca bunica ei, măcar un pic organizată e, deci totuși seamănă pe sfert cu ea.

 

————-

foto

Atenție, câine rău

blondă şi cu job 7 Comentarii

La coadă la alimentară, un domn din fața mea prinde portofelul între incisivi, în timp ce-și bagă cumpărăturile în ghiozdan.

La poștă, o doamnă rupe o pungă cu caninii de pe partea stângă și cu foarte mult dispreț. Deși cred că punga era nevinovată. La fel și dentistul ei.

În benzinărie, vânzătorul plimbă un pix printre molari, de zici că el a căștigat premiul ”Drama Intelectualui Neadaptat”.

De câte ori văd chestii din astea, mă gândesc la bieții dentiști ai acestor nefericiți. Fiindcă știu cum am bibilit acum câteva ceasuri la o obturație frontală. Ori fiindcă știu de câte ori am întors coroana aia la laborator, fiindcă mai mergea un pic optimizată, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale. De până și pacientul s-a plictisit.

Și fiindcă mai știu cât te chinui să izolezi corect un dinte, ca să nu-i pice plomba la primul vânt mai puternic, știu cât te chinui să cureți tot necazul din smalț, apoi din dentină, știu cât belești ochii să te asiguri că n-a rămas deloc, dar și că n-ai luat prea mult cât să-i ajungă-n suflet.

N-ați fi crezut, dar și dinții au suflete. Știu și ei când ne purtăm urât, când mușcăm din bere sau când ne e lene, în fiecare seară… Îi doare și pe ei.

La fel ca pe dentistul vostru.

Tutorial: Cum să deschizi o sticlă de bere cu dinții Cât să fii de cretin. Plus comentariile. Te doare bila, ca să păstrez același registru stilistic și inteligent!

GPeC Summit, evenimentul anului in e-commerce

cu degetele pe taste 1 Comentariu

Cei interesati de comertul electronic, ochii la mine!

S-a dat drumul inscrierilor pentru GPeC Summit din 27 noiembrie. Faceti rapid o socoteala si vedeti ca, pana in 7 noiembrie, biletul costa 39 EUR / persoana (TVA inclus). Din 8 noiembrie pana in 21, devine 59 EUR / persoana (TVA inclus). Verificati aici. Sau pe facebook.

Printre primele surprize pe care organizatorii le scot acum din palarie se numara Andre Morys (organizatorul Conversion Summit), John Ekman (Chief Conversionista!), Violeta Luca (VP eMAG) si Andy Szekely.

André Morys este autorul cartii bestseller germane “Conversion Optimierung”, Co-fondator si CEO Web Arts, precum si fondatorul unuia din cele mai importante evenimente internationale dedicate optimizarii conversiilor: European Conversion Summit – eveniment la care greii domeniului sunt speakeri: Guy Kawasaki, Bryan Eisenberg, Scott Brinker – sunt doar 3 din numele sonore care au tinut capul de afis al editiei de anul acesta.

John Ekman este fondatorul Conversionista!  – compania nr. 1 de optimizare a conversiilor in Suedia. Conform lui John, un “Conversionista” este acel cineva pasionat profund si nebuneste de imbunatatirea conversiei – asa cum este si el. Pe langa consultanta avizata acordata marilor companii suedeze pentru cresterea ratei de converise, John este si organizatorul Conversion Jam, unul dintre cele mai apreciate evenimente de profil din Suedia.

La finalul evenimentul, va avea loc si Festivitatii de Decernare a Premiilor GPeC, un fel de Oscar al domeniului. Si e important sa fii acolo cand apartii unei industrii. De pe scena sau din public, o astfel de intalnire care aduna “crema” industriei se savureaza exact ca un cozonac de casa, facut de cea mai priceputa bunica. Te creste si te inspira.

România nu mai e ce-a fost

căutări şi răspunsuri 26 Comentarii

Românul e o specie în sine. Cu cât îl privești mai de departe, cu cât ți-l amintești mai mult, cu atât ți se face mai tare dor de el. Ca de un ”fost” pe care l-ai iubit ca o nebună și pe care l-ai fi primit înapoi cu brațele deschise oricâte burți și nesimțiri i-ar fi crescut de-atunci.

Am fost o săptămână în București și mi-a făcut mai mult bine decât ar putea cineva înțelege vreodată. M-a împăcat cu niște frământări de mai demult și mi-a trezit noi întrebări nepuse niciodată. A fost parcă un shot de realitate, administrat la primele ore ale dimineții unei maturizări târzii.

Un șofer idiot m-a înjurat în trafic, fiindcă s-a împiedicat de mine și toți cei 50km/h pe care-i rulam în deplină legalitate. M-a claxonat nevrotic, apoi m-a depășit și-a pus o mega frână fix în fața mea. Nu pot spune că nu mă așteptam, imbecilii circulă liberi dinainte să emigrez eu. Dar cei din spatele meu din trafic n-aveau chiar nici o vină și puteau face herzattack.

Probabil e un eveniment fără importanță, doar că pe mine m-a agresat cumplit. Nu din cauza imbecilului de pe Calea Griviței, ci din cauza potențialului de ură gratuită care plutește în aer. Românul are parcă ura înscrisă în ADN. E un fel de numitor comun, înscris în conștiința noastră universală de români frustrați. Știți, înțeleg că există cazuri în care te grăbești în trafic. Fiindcă m-am grăbit și eu. Aveam poate un om în chinuri groaznice cu mine. Ori întârziam la vreun examen important. Dar imbecilul ăsta nu, el doar avea chef de harță.

Așa ceva în Anglia nu ai fi văzut.

La mine în Sheffield, lumea e bună și calmă. Nervii nu se împart gratuit și ura nu circulă pe stradă.

Am simțit așa o încățeleală oribilă în București. Încă mai e vibrația aceea înaltă, dar și o ură gratuită pe sistemul ”doar fiindcă se poate”. Să strivim, să sugrumăm, să sufocăm. De parcă ar trebui să fii recunoscător pentru fiecare semafor de la care pleci neclaxonat și pentru fiecare respirație pe care o tragi neasistat.

În Anglia, mă aștepta soțul și o scrisoare de la poliție. Care poliție îmi spunea că mi-a fost văzută mașina la ora 11 în cutare loc și că sunt rugată să nu-mi mai las cheile de la casă la vedere, fiindcă în zona respectivă ăsta e motiv de spart mașina.

Pe cuvântul meu de onoare, așa o scrisoare există, am primit-o eu. Dacă n-aș fi știut că nu știe engleză, pe cuvânt că l-aș fi bănuit pe tata de asemenea povețe.

 

 

4 săptămâni de domnie

cu degetele pe taste 15 Comentarii

Sau luna viroza noastră de miere, cum zicea ieri Raluca la telefon. Ce-ai făcut, Miruno? Păi, nu prea multe, că n-am avut loc de tuşit. Pe lângă o depresie ca la carte, m-a buşit şi o mega-răceală post-nuntă, de n-am mai pomenit aşa ceva în toată viaţa asta. Tuşesc la minut, la parfum, la orice. Dar asta e altă poveste.

Despre viaţa de copilă măritată, v-aş povesti că e cu spălat vase şi gătit mâncăruri simple, dacă ar fi dat un asemenea noroc peste bărbatu-mio. Dar cum eu m-am împăcat cu gândul şi nici el nu mai speră, ne putem ocupa de altele. Adică, de fix aceleaşi lucruri ca înainte de măritiş. Doar tusea e nouă, din păcate.

d2fd8fe19b4d50fa3891def482fc2404

N-am vrut să fiu acel gen de om, care-şi ţine respiraţia tot anul, că, vai, facem nuntă! Dar, iaca, o să fiu acel gen de om, care se va gândi tot restul anului, că, vai, a trecut nuntă… Sunt încă în filmul ăla, visez flori şi rochii, buchete şi şampanii. Dacă închid ochii, încă îmi simt rochia pe talie şi voalul pe umeri. Când mă gândesc la iubit, îl văd cu papion şi emoţii. Îl aud ce mi-a şoptit la ureche şi-mi simt sângele cum inundă obrajii. Când mă uit la poze şi-mi văd prietenii şi neamurile, mă întreb de ce, oare de ce n-am povestit mai multe. Sau altceva. De ce n-am pus şi melodia cutare şi de ce am dansat doar cu domnii. Mă întreb de ce am dormit în noaptea aia toate cele două ceasuri jum’ate şi cum de i-am lăsat să plece.

Mi-am revăzut atâţia prieteni dragi şi rude chiar de suflet. Pe unii, după atât de mult timp, încât nu-mi pot explica prea bine cum de mi-a părut că parcă nu ne-am mai vorbit de ieri. Au fost acolo oameni care s-au bucurat sincer şi din tot sufletul lor. Pentru noi.

L-am simţit pe fiecare. Şi oricât aţi cârcoti, bucuria asta n-o faci din obligaţie.

foto

 

Ghidul unei nunţi fără regrete

every girl can be a princess 14 Comentarii

După experienţa numită organizat de nuntă, am tot felul de idei în cap, diverse regrete şi câţiva nervi. Numa’ cât să le folosească celor care sunt în toiul pregătirilor, că din greşeli învăţăm cu toţii. Per total nunta noastră a fost un succes pe toate planurile, în toate categoriile de vârstă şi de gusturi. Ne-a cântat Mircea Vintilă, care a fermectat de la colegi până la bunici. Am avut candy bar de la Chocolat, care a făcut senzaţie cu cele mai bune prăjituri şi macarons de pe piaţă. Şi dacă eu n-am gustat macarons la viaţa mea, apăi nimeni nu a. Din ţară şi de peste hotare. De la vreo 2 cofetării din Braşov, care le vindeau la kilogram, mi s-a făcut o greaţă perfectă, iar, ca mie să mi se aplece de la ceva dulce, trebuie ca dulcele ăla ori să fie expirat ori cu ouă stricate. Ori macarons la kilogram, vai de papilele noastre gustative!

De fapt, succesul major a fost dat de 2 chestii: local şi muzică. Iubitul meu ar zice că şi mireasa a fost frumoasă, dar el e subiectiv.

IMG_6457

A fost … toată povestea de nuntă făcută la munte (în Poiana Braşov, la hotel Aurelius Împăratul Romanilor): fără bunici obosite de la bătut covoare ori tăiat prăjituri, cu oaspeţi cazaţi un etaj mai sus decât petrecerea, cu mâncare bună şi invitaţi aleşi după suflet, nu după importanţă. Sau obligaţii.

Muzica a fost senzaţională, iar asta s-a văzut pe feţele tuturor. A fost petrecere! Şi habar n-aveţi ce emoţii mi s-au întâmplat cu privire la trupă, fiindcă i-am găsit de pe net, i-am ales după nişte clipuri pe youtube. Nici o recomandare, nimic. Doar puterea internetului! Mulţi ne-au spus că suntem nişte nebuni, că luăm aşa, fără să ştim ce. Ce nu am ştiut însă e că live sunt şi mai frumoşi, iar vibraţia se transmite mult mai bine în direct!!! E vorba de trupa UNDERCOVER din Buzău. Îi recomand cu toată încrederea. Se distrează ei pe scenă, asta se vede şi se propagă. Nu fac concert, ci atmosferă. Nu sunt ei starurile, deşi scena e a lor. Vă spun, eu atâta am dansat, că nici nu-mi mai păsa la un moment dat că mă dor picioarele, că-s roşie în obraji, că-mi calcă lumea rochia. (Trupa e formată din 12 oameni, dintre care cu gura cântă 3: un băiat şi două fete. Sunt talentaţi, nu se lălăie, ascultaţi-i şi vă îndrăgostiţi! Îşi merită fiecare bănuţ copiii ăştia, promit.) Plus, pe parcursul pregătirilor de nuntă, am ţinut legătura cu dl Marian Ionescu, managerul trupei, care a avut un efect optimist asupra psihicului meu de mireasă de la distanţă. M-a ajutat cu sfaturi şi idei, pe care le-am desfăşurat în conversaţii lungi pe facebook. Mulţumesc încă o dată! (Îi găsiţi la tel: 0721 233 945 sau 0762 695 856)

Am câteva sfaturi pentru viitoarele mirese (doar ele vor avea, probabil, răbdare să citească): Read the rest…

« Previous Entries

 

TRX Training TRX Bands TRX Suspension Bands trx suspension training TRX Suspension Training PRO Kit TRX FORCE Kit Tactical TRX Trainer TRX Suspension Band TRX Suspension Trainer