De ce o doare spatele pe nevastă-mea -studiu de caz

broaşte porci şi alte animăluţe adorabile 3 Comentarii

Ca să vă explic pe scurt celor care ați deschis mai târziu televizorul: blonda gătește rar și prost, de asta rar. Mâncarea mea arată întotdeauna MI NU NAT, însă foarte rar asortez și gustul la aspect. De cele mai multe ori, mâncarea ajunge la gunoi și noi, la restaurant. Așadar, o masă cu mâncare gătita și mâncată acasă e un festin. Se pare că până și prietenii lui bărbatu-mio au auzit de talentele mele, încât unul dintre ei, când și-a împachetat lucrurile să se mute la el înapoi în Malaezia, ne-a dat niște plase cu ingrediente și câteva rețete atașate. Una dintre plase e încă pe masă, în bucătărie, mi-e și frică să mă uit ce-i în ea. Iar el- prietenul- s-a întors zilele astea în UK să dea un examen și l-am găzduit, bineînțeles, la noi.

A fost un pic ciudat când mi-a zis, deci, nu ați prea gătit nimic din ce v-am dat (conjugarea slinoasă în engleză lasând ceva nedeterminat – ”you” e atât ”tu”, cât și ”noi” , deci nu o să știu niciodată dacă se referea la mine că n-am gătit sau la noi, amândoi). Și mai ciudat a fost când mi-a deschis ușa unui dulap: uleiul ăla de pui merge grozav cu orez! ?!?!?! De unde știa că uleiul ăla neatins e în dulapul ăla, bărbate, cred că speli vasele toată săptămână!

Ăștia doi au plecat la examen, iar în seara în care s-au întors (storși, obosiți, cu un sindrom post-traumatic evident), i-am așteptat cu paste și pui cu mujdei și piure. De paste nu s-au atins, dar puiul l-au topit. Chevin Chinezul a fost mega-impresionat ori mega-flămând, nici nu vreau să aflu care mai tare. Bărbatu-mio a zis că a fost cel mai bun pui pe care l-a mâncat în toată viața lui.

În următoarea seară, când s-au întors de la o bere în oraș, ghici ce abia au așteptat să-mi spună??? Că pe nevastă-sa lu” altu” o durea spatele … de la gătit.

?!?!?

!?!?!?

?!?!?!??!?!?!

Asta, că venise așa vorba, la o bere cu băieții??

Îi și vedeam, tineri, frumoși și deștepți, la un pahar și-o poveste: De ce o doare spatele pe nevastă-mea. Câștigător a ieșit ăla cu nevasta bucătăreasă??? Eu credeam că bărbații se laudă cu altceva. Rușine să vă fie, speranța a murit! Iar eu încă râd de voi și astăzi.

Random-Funny-Photos-Part-127_10-550x414

foto

Când faceți un copil, maică?

cu degetele pe taste 13 Comentarii

După ce m-am măritat și lumea nu mă mai agresa cu veșnica întrebare ”pe când nunta?”, a urmat la foarte scurt timp, milisecunde după ce-am semnat cu pixul, întrebarea despre copii. Este una dintre cele mai de prost gust întrebări posibile, subiectul fiind ceva foarte personal și intim. Dacă nu ești maică-mea, soră-mea sau maică-sa, n-ai nici o treabă, nu te privește.

Am 2 pățanii de povestit, care mi-au dat lecția ținutului de gură, și anume:

Venise la cabinet o tipă la examinare de rutină. Când fusese cu 6 luni în urmă, era însărcinată și, după socotelile mele, ar fi trebuit să fi născut deja. (Mai ales că pe toate gravidele le chem la examinare după ce nasc). Femeia era cu băiețelul ei de 3 ani. I-am zis, în glumă: O, ce repede-a crescut bebelușul! La care, surpriză, m-a informat că pierduse sarcina, deci ciuciu bebeluș. Iar eu căutam o gaură în care să intru și să nu mai ies.

Cealaltă fază e de când eram mai mică și nu mai știu exact detalii, decât că mă credeam foarte isteață, ca de obicei. Și mă trezesc să-i zic unei tipe că eu cred că oamenii frumoși și deștepți au o obligație morală de a se înmulți, deci ce mai așteaptă să-și îndeplinească datoria civică??? Ea mi-a răspuns ceva de genul că ”natura” nu și-a îndeplinit niște chestii față de ea sau bărbatu-său și nu prea au cum să facă un copil. C-au fost pe la mulți doctori și biserici. I s-au umplut ochii de lacrimi și mie, obrajii de rușine.

De atunci, pe o singură persoană am întrebat-o de la mine putere, fără să aducă persoana înainte subiectul ”copii” în discuție. Tipa îmi e ca un fel de soră din alte dimensiuni, am întrebat-o, mi-a răspuns, am analizat și discutat, i-am spus ce cred eu și mi-a spus care e realitatea ei. Tot sper că ceva se va schimba în realitatea ei, ca să semene cu ce cred eu, iar peste-un timp să ne plimbăm bebelușii pe străzile Sibiului, cam cum ne plimbau mamele noastre pe noi. Dar asta e treaba ei, eu n-o bat la cap de fiecare dată când mă sună.

you-want-to-have-sex-when-you-are-ovulating.

Poate unii nu-și doresc copii, sunt foarte fericiți împreună și nu simt nevoia unui mic urlăcios care să le tulbure nopțile. Și, cu siguranță, nu sunt obligați să-ți dea ție explicații. Poate alții își doresc un copil la fel cum își doresc să respire, dar ceva îi împiedică. Poate alții au cheltuit mulți bani pe tratamente complicate, poate au pierdut sarcini târzii, poate s-au îngrășat de la hormoni, poate nu vrei să sucești cuțitul în rană.

Deci, vă rog eu, haideți să ne vedem fiecare de treaba noastră și să ne scoatem prostiile din cap, dar nu pe gură.

foto

Sosiri, flori și zâmbete pe buze

cu faţa întoarsă către mine 7 Comentarii

Prima dată când ne-am despărțit după ce ne-am început ”aventura la distanță” (și cam prima dată când îmi dădeam seama că-mi cam place de băiatul ăsta periculos de mult), el m-a pupat aproape scurt, din vârful buzelor și și-a văzut urgent de drumul lui în sus, spre muncă. Eu plecam la București, el rămânea în Cluj, dar ziceai că el s-a dus doat după pâine și ne mai vedem peste 10 minute și-n fiecare zi. Când noi nici nu știam dacă ne mai vedem vreodată (deși el acum zice că știa, dar eu cred că-i vrăjeală.)

Ciau, te pup, m-a pupat, s-a întors și-a plecat.

Nu am înțeles mare lucru, eu mă așteptam la măcar 5 minute de ”o să-mi fie dor de tine, ba mie, ba ție”, când colo, nimic. Insensibilul ăsta habar n-avea de cât dor declarativ erau capabili alți băieți la despărțire, la telefon, pe semeseuri. În fine, așa au fost și celelalte larevederi. Scurte și la obiect. Tipului nu-i plăcea să piardă vremea. Între timp, m-am măritat cu el, ca să nu mai fiu nevoită să mă despart atât de des și atât de la obiect. :))))))))))

alborg-airport

(Afiș din aeroportul din Iutlanda- devenit faimos pentru zona de parcări ”kiss and goodbye”, mai multe informații aici.)

———————————-

De fiecare dată mă gândesc la asta, când sunt într-un aeroport și cineva pleacă. E dureros și interminabil, îmi dau câte o palmă fictivă de fiecare dată când mă uit înapoi, îmi vine să urlu pe interior și să mănânc multă ciocolată. ”N-ai învățat nimic de la băiat, blondo.”

———————————-

La sosiri, oamenii așteaptă cu flori și zâmbetul pe buze. La plecări, le vezi bagaje triste și lacrimile-n ochi. Sunt două lumi total opuse, sub același acoperiș, cu aceeași parcare. Sunt avioane care pe unii îi duc și pe alții-i aduc. Ce filozofie penibil de ieftină, a unui dezrădăcinat cu acte-n regulă. Unde ne-a adus capitalismul, mi-a zis mama, după ce mi-a arătat pielea ei de găină. – O tipă mergea plângând pe lângă noi.

E o alegere, mamă. Și trebuie să ne-o asumăm.

Asta nu înseamnă că ne place.

Vom inventa un aeroport doar cu sosiri, flori și fericiri frumos mirositoare.

 

 

 

 

Înmormântare de vise

o copila care respira gandeste si simte 17 Comentarii

Young-Dreams-Fog-Of-War-630x630

Așa de-o vreme, simt că mi-am pierdut centrul Universului. Parcă nu mai știu despre cine-i vorba-n propoziție și, mai ales, de ce.

În ultimele câteva luni mi-au murit niște vise văzând cu ochii, s-au stins în umbra nimicului din fiecare zi. Am uitat cine sunt și de ce. Mai știu doar dinți și pacienți și căcaturi. Mă stresez mai mult pentru alții decât pentru mine, mă gândesc 90% din timp în alte părți, de mine-mi amintesc doar când îmi vine ciclul sau când mă doare burta.

Bărbatu-mio e și el prin preajmă, mai mult nu înțelege decât înțelege. Le are pe-ale lui și el cu ale lui sunt departe, departe de tot de Univers.

Aș lucra tot timpul, și sâmbăta și duminica, de dimineața până seara, să-i ajut pe alții măcar, că pentru mine oricum nu pot face mare lucru. Am și început niște sâmbete, oboseala mi-a crescut un ditamai herpesul la gură, dar, măcar cu ocazia asta, m-am uitat mai des în oglindă. Să monitorizez evoluția leziunii, nu să-mi pudrez nasul. Durerile de spate s-au instalat ca la ele-acasă, nu contează că aveam în plan să mă descurc și fără deocamdată.

Aș zice multe, dar nu mai știu în ce limbă. Aș plânge cu sughițe, dar mi-e teamă de cine aude. Aș renaște din cenușă, dar cred că am pierdut zborul.

Și nici visele nu se reîncarnează.

foto

 

 

Inspirație

flori cu mâner 14 Comentarii

Pentru o fracțiune de secundă, am simțit elanul acela în stomac, de mi-am deschis blogul și-am început să scriu. Ba chiar aveam și vreo 2-3 idei care-mi coc de o vreme-n minte, idei despre iubire și recunoștință, despre bunice și manichiură, că, despre nervi și oboseală, am vreo douămiicincisutetrezecișipatru de idei și tot nu le-aș epuiza întregul potențial.

Dar mi-a trecut înainte să m-apuce. Copila de urechi,

că nu mă mai adun de-atâta timp.

 

Hai să găsim și noi un birou de la care să facem bani, i-am spus iubitului în fiecare seară. Și-am adormit în timp ce puneam punct la propoziție. După care-am început să visez obturații radiculare și extracții chirurgicale :(

noapte bună, dragilor, care vă mai nimeriți pe-acia

198b60439964dcf93ede6d1e0f8bc1c7

sursa

M-am pierdut. Preț de vreo două clipe.

cu faţa întoarsă către mine 19 Comentarii

După penultimul giratoriu înainte de casă, căci drumurile mele mai nou se împart pe repere simple și timpi preciși. De la penultimul giratoriu înainte de cabinet și până în cabinet, fac fix 7 minute, plus-minus treizeci de secunde, pe care le pierd dacă nimeresc să treacă elevii la școală.

M-am pierdut temporal. Preț de vreo clipă așa, nu am mai știut ce zi e astăzi. După care mi-am zis, da, întinerești, Miruno, crezând că sarcasmul salvează situația și trezește omul. După care-a mai trecut o clipă și eu tot nu știam. Întrebarea era dacă e marți sau miercuri, că miercurea avea cineva un examen greu. Și i-aș fi trimis un gând bun înainte, că așa-i frumos între prieteni. Doar că m-am pierdut.

Iar clipa aia a doua atâta m-a speriat, încât am sprintat în capul meu două ture de stadion. Să-mi caut alte repere. Să găsesc răspunsul. Să mă agăț de ceva.

Zilele mele la cabinet sunt identice, în afară de vineri, când am după-masa liber. Vin, plec, mă îmbrac identic, nu e nici o culoare. Lui H i s-a schimbat brusc o gardă, poate și asta m-a derutat.

Iar textul ăsta e deja de speriat și de plictisitor, cam cum eram și eu în cea de-a doua clipă. Apoi mi-am amintit că mama a avut cabinet la Sibiu astăzi și asta știu că face întotdeauna miercurea. Căci uneori întârzie și nu poate vorbi cu mine de pe drum.

un apoi care-ar fi trebuit să fie imediat.

Moș Crăciun acasă

cu degetele pe taste 9 Comentarii

… după vreo câțiva ani. Ani, în care noi am acoperit gărzile străinilor și le-am alinat altora durerile. Uitând de ale noastre, crezând că dorul de casă se poate alina cu vorbe de genul ”Crăciun e când venim noi…”

Ne-am întors. Fiindcă în lumea noastră, luminițele se mai aprind doar în România și cozonacii nicăieri nu miros ca cei făcuți în casă. Și ca să ne bucurăm noi, unii de alții și de acest”împreună” care e mult mai valoros decât de obicei. Poate fiindcă suntem departe în tot restul timpului din an. Poate fiindcă nu mai știm cine suntem, în ce limbă gândim și care-i casa noastră.

Mie nici foame nu-mi mai e. Și mă dor genunchii de la tocuri. Iar culoarea pe unghii mi se pare stranie când e pe degetele mele. Singurele neschimbări sunt iubirea părinților și onestitatea prietenilor.

Sunt mică și obosită, dar mai puternică decât am crezut vreodată.

Să nu te lași.

De fiecare dată când o spun, e cu forță, speranță și un gram de implorare. Altă șansă n-avem, Miruno. Aici nu-i cu opțiuni. Iar anul ăsta, Moș Crăciun mă găsește acasă. Sper să nu creadă că m-am mutat :D

——————–

Nu știu câți dintre dumneavoastră mai treceți pe-aici. Mi-ar plăcea să vă știu cât mai puțini și cât mai departe de bloguri și televizor. Dar cât mai aproape de frați și părinți, de copii și bunici. Să ne sărbătorim Timpul și Iubirea anul ăsta la masă, să ne lăsăm frustrările și problemele în pom :) Vă doresc colinde frumoase și petrecere așa cum v-o doriți.

În vizită la altul în viață

cu faţa întoarsă către mine 6 Comentarii

Mi-a zis mama ieri, la telefon. Și ce, crezi că la alții în viață e mult mai bine decât la tine?

Și m-a mirat întrebarea asta, fiindcă mamă rar a comparat curtea noastră cu cea a vecinului. Principiul de bază fiind progresul bazat pe niște lupte intrapersonale câștigate, nu interpersonale.

Îmi amintesc de câte ori mi-a rupt pagina în generală, fiindcă n-aveam chef să scriu și făceam n-ul criciii-craciii și era urât. Și cum mă ducea la plimbare, să iau o gură de aer, să schimb mediul, doar-doar să salvez n-ul meu din chinuri. Și paginile din caiet.

De la o vreme, simt că responabilitatea paginilor rupte se cântărește în griji adunate fix între omoplați. Și mai cred că se contabilizează într-un gunoi al faptelor fușărite.

Nu știu cum o fi la altul în viață, dar eu tare am nevoie de o plimbare.

Gânduri în anestezie

cu faţa întoarsă către mine 13 Comentarii

Casa mi-ar fi mirosit a scorțișoară și mere coapte la ora asta, clopoțeii mi-ar fi atârnat de lampă și, din când în când, ar fi venit o adiere de brad proaspăt, de la coronița de pe masă. S-ar fi auzit colinde-n toată casa.

Sper ca viitori noștri prunci să nu se uite.

Într-o poveste mai frumoasă, tastele-ar fi mers și fără mine. Ca o extensie firească a unei alte naturi. Într-o poveste normală, planurile făcute dimineața, la cafea cu iubitul meu, s-ar concretiza seara. Sau măcar în anul ăla. Ca o cronologie firească a unei alte tinereți. Nu a celei pe care ți-o petreci cu pacienții.

Sper ca viitorii noștri prunci să nu se uite nici în alte părți…

Am pierdut niște nopți, un bunic și prea multe rânduri. Sunt mută pe dinăuntru. Iar casa mea e goală. De mirosuri, de clopoței și de colinde.

Doar plină de pacienți.

p.s. Nu am mai scris, fiindcă nu vreau o listă a momentelor grele și nici să îmi aduc aminte. Și pentru că, undeva în sufletul meu, e parcă dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Așa că, nu se povestește…

Foodpanda.ro m-a convins sa scriu din nou

publicitând cu plăcere 6 Comentarii

Haideți să ne prefacem că ultimul articol a apărut ieri și că era ceva cu multă iubire, bucurii și puțin roz, exact doza aia de plăcere vinovată, care te trimite direct să-ți faci glicemia. Nu vă tulbur cu detaliile ultimelor 3 luni din viața mea. Pentru binele tuturor.

În afară de cele două bune prietene îngrijorate de soarta blondelor, s-a mai interesat cineva :) Din partea foodpanda.ro .

Ieri am primit o invitație să public acest advertorial pe blog. Le-am zis, nici nu mai știu cum se face. Poate vreți să alegeți un blogger mai harnic. Dar, cum la capitolul anti-gospodină nu mă bate nimeni la nivel european, oamenii au insistat. Am încredere în tine -zicea un mesaj.

 

images (1)

 

—————–
Recent, cineva i-a spus bunicii mele că semăn cu ea. Auleu, să nu audă mirele, a zis bunica. Deși, la cât de des comandăm mâncare online, pentru mire este un compliment.

Foodpanda e pentru pseudogospodinele așa ca mine, pentru oamenii ocupați și obosiți. Pentru pofticioși și netalentați. Noi avem conturi pe site-ul-frate din UK. Conceptul e de mare succes aici, cred că o să crească și în România într-un an cât alții în zece. Nu e un restaurant în sine, ci mai degrabă un loc în care găsești toate restaurantele, ca într-o listă.

Poți alege restaurantul în funcție de ceea ce poftești și de zonă în care ești. Noi comandăm uneori pentru acasă, alteori pentru la spital, pentru acasă la alții, pentru gărzi. Întotdeauna pentru foame. Ai chef de sushi? Vezi ce restaurante sunt pe lângă tine, care-i meniul, totul simplu și rapid. Mai ales că merge și de pe mobil, puteți descărca aplicația de aici.

Uneori plasez comanda de pe drum, ca să-l aștepte mâncarea acasă pe “mire” când ajunge. Și să creadă că, deși nu și-a luat nevastă gătitoare ca bunica ei, măcar un pic organizată e, deci totuși seamănă pe sfert cu ea.

 

————-

foto

« Previous Entries

 

TRX Training TRX Bands TRX Suspension Bands trx suspension training TRX Suspension Training PRO Kit TRX FORCE Kit Tactical TRX Trainer TRX Suspension Band TRX Suspension Trainer