Yahoo e la pubertate
June 18, 2008 5:20 am flori cu mâner
Mda, şi ca orice puber zbuciumat, dă bătăi de cap utilizatorilor, cu precădere celor de sex feminin, cu păr blond pe cap şi două mâini stângi.
Am citit la Bobby Voicu ceva despre asta, dar nu mi-am bătut capul prea mult. Doar am văzut că se gândesc să schimbe logo-ul de la Yahoo (dacă sunteţi curioşi, aici găsiţi un model).
Dar, de la o vreme, chinurile modificărilor morfofuncţionale petrecute în cadrul Yahoo mă încurcă tot mai rău printre taste.
Mai nou, mess-ul, partenerul de nădejde al oricărui student în sesiune, îmi afişează semnul de “new mail” indiferent dacă e vreun mail nou răsărit, ori necitit, ori citit, ori Inboxul gol. (Pe asta ultima, n-am încercat-o dar ritmul frazei mi-a spus să o folosesc drept licenţă poetică. Poetică am zis?!?!?!)
Asta-ca-asta, dar multe mailuri importante îmi sunt trimise în Bulk.
Da, există “mailuri importante” şi pentru mine- oficial parazit pe bugetul familiei. Fără speranţe prea mari în ceea ce priveşte viitorul apropiat. M-am resemnat de mult; între timp, începe să-mi placă :p
Dar vă puteţi imagina cum e aia să verifici mai întâi Spam-ul şi apoi inboxul?!?!?!
Ca dovadă, zero Spam în mailboxul meu.
Şi azi am trimis trei mail-uri, pe care le-am redactat de vreo două ori bucata. Huh?
Şi dacă dă panica în oasele mele, că bate următoru’ examen la uşa conştiinţei, să nu ziceţi că nu v-am spus. Sau că n-am o scuză bună.













Chris :
Date: June 18, 2008 @ 6:13 am
http://www.gmail.com (Spam filter aproape perfect, functionalitate mult peste yahoo, interfata eleganta, labels in loc de foldere, nu trebuie sa stergi niciun mail etc.)
http://www.google.com/talk (client de chat simplu si reliable, elegant, notificare de mail-uri, voice-chat, este si integrat in gmail)
paulaionescu :
Date: June 18, 2008 @ 6:38 am
Mie aproape toate comenturile imi intra la spam. Are Yahoo o problema personala cu WordPress?
Radu Gaspar :
Date: June 18, 2008 @ 7:06 am
varza, nu v-ati setat bine spam filterul
eu inteleg ca beneficiati de un serviciu gratuit, dar mai uita-ti-va prin optiunile alea ca nu strica. Cat despre logoul nou, e penibil, le-am propus un concurs de logo-uri
personal primesc in inbox tot ce tre sa primesc, inclusiv wordpress, si in spam sau bulk primesc reclamele aiurea
o blonda cazuta... pe ganduri :
Date: June 18, 2008 @ 7:35 am
@ radu: eu cred ca tu ai pile
Anonymous :
Date: June 18, 2008 @ 9:31 am
solutia cred ca ar fi sa actualizezi la yahoo mail beta….dar poate nu iti place interfata….oricum chhestie de obisnuinta…
Radu Gaspar :
Date: June 18, 2008 @ 10:25 am
eu nici nu ma mir ca nu intelegi nimic… esti singura fata din tzara care are yahoo in germana #-o… hesus
Miss Isa :
Date: June 18, 2008 @ 2:07 pm
Si eu primesc in inbox tot ce trebuie,nu mi le baga in spam sau bulk….
Alexia :
Date: July 14, 2008 @ 3:54 pm
GOOGLE!!!
Gmail!!!
Alexia :
Date: July 14, 2008 @ 3:58 pm
Cont pe google evident ai, trebuie doar să-l foloseşti.