ŞI BLONDELE GÂNDESC

După 2 ore bune de somn (atâta a însemnat noaptea mea) am pornit spre capitală cu gândul de a găsi un acoperiş pentru capul meu blond şi deloc ruginit, în zilele geroase ce urmează. Se spunea pe la noi, că Gara de Nord e mare şi încăpătoare, dar tot m-am gândit că ar fi mai bine să nu mă bazez pe poveştile târgului.

Şi ca să vă spun doar două vorbe la ora asta, fiecare culege cât poate din pseudocoerenţa mea nocturnă. Sunt foarte obosită, dar e o oboseală plăcută, e o sfârşeală după un maraton care încă e în desfăşurare. Am zis că n-o să mă plâng nici o clipă, iar cât o să muşc din pernă şi o să strâng din dinţi va fi în intimitatea plapumei mele. Dar culmea, nici poveste de cea mai mică intenţie, îmi place de numa’!

Ţărăncuţă, ţărăncuţă…

Şi ca să vedeţi cât de mult contează spiritul omului şi cum influenţează un gând bun. Am pornit căutările cu întârzieri, dezamăgiri şi despărţiri. Fără legătură cu plecarea de la Cluj şi venirea la Bucureşti. Sunt doar lucruri care se sincronizează când te aştepţi mai puţin.

Toată lumea: e scump, n-ai să găseşti nimic bun acum. E prea târziu. Lucrurile astea nu se fac aşa pripit. Şi într-o zi, am rezolvat search-ul. Şi, culmea, am avut de unde alege. A doua locaţie pe care am văzut-o deja a vibrat la unison cu mintea şi simţirea mea, încât eram aproape dispusă să predau armele căutării şi să bat palma. Fiindcă există oameni pe care îi simţi din prima, oameni cu care intri într-o conexiune pe cât de imediată, pe atât de ciudată. La zece minute după ce ne-am cunoscut cu băbuţa-gazdă, se vărsau lacrimi de la emoţia împărtăşirii unor poveşti de viaţă.

Ca să vă spun cât de mult contează o minte pozitivă. Se spune că bucureştenii sunt oameni răi. Ei spun unii despre alţii că sunt ursuzi şi lipsiţi de scrupule. Nervoşi în trafic şi ameninţători din priviri. Egoişti în acţiuni şi sfidători în atitudine. Şi vreţi să ştiţi ceva? Nu numai ei sunt aşa. Că am eu exemple de ardeleni din ăştia, exemple strânse în aproape “douăjde” ani de viaţă. Şi Încă ceva. Mie nu-mi trebuie să văd feţe acre şi murături de iarnă pe-aici. Mie azi mi-a ieşit un tânăr frumos în cale, care m-a chemat în ciocolateria lui şi mi-a dăruit o bomboană. Şi încă una. Gestul său a fost unul lipsit de efort sau intenţie, însă eu voi ţine minte ca pe cele mai bune bomboane de ciocolată din viaţa mea. (Nu mâncasem nimic de dimineaţă, nici apă nu mai ştiu dacă am băut.) Iar eu asta am de gând să-mi amintesc. Delicios!

E târziu şi tastele se întrepătrund pe retina mea. Adorm în aerul de Bucureşti. Şi duc cu mine la culcare gustul dulce al ciocolăţii din buticul nou deschis de pe Victoriei şi gestul omului de acolo. Duc zâmbetul larg al bărbatului din microbuzul alb din intersecţia de la Universitate. Care ne privea încruntat cum ţopăim şi ne scălâmbăiam pe ritmuri retro, între uşile maşinii, dar care şi-a descreţit fruntea şi a râs, evident distrat, oarecum stânjenit, de gestul meu de a-i face cu mâna. Da, domne, şi am să-mi amintesc la ceas de seară de chelnărul vizibil tensionat de la restaurant, care s-a distrat şi el într-un final…

Da, domne, fiindcă furiei nu se răspunde cu furie, nici aroganţei cu aroganţă. Nici chiar când ai putea crede că eşti îndreptăţit. Iar un zâmbet nefardat va cuceri întotdeauna. Şi îşi va găsi răspuns…tot într-un zâmbet. Chiar şi în Bucureşti, ţărăncuţă, ţărăncuţă…

Variaţiuni pe-aceeaşi temă

• “Alles Internet und TV!!!” (5)
• Cronica surselor de nervi (23)
• Azi si maine sunt la Sala Palatului (11)
• Lucruri goale (11)
• Loc cămin Bucureşti (10)