ŞI BLONDELE GÂNDESC

Luni acum, pe 19 ianuarie, merge lumea la Laser Maxx. Asta e un fel de paintball cu lasere şi fără vânătăi. Te îmbracă ăia într-o vestă de Ninja şi îţi dau drumul pe “câmpul” de luptă. Unde, fiecare după posibilităţi…. E chiar mult mai fain decât sună.
Prima dată am fost în Cluj la o figură din asta, cu echipa Ziarului Studenţesc. Pentru un team-building e o activitate drăguţă, mai ales că nu implică haine branduite şi fumuri scumpe. Decât talente ascunse

Aşa că, unde e rost de joacă, hop şi blondele. Cine mai doreşte, cine mai pofteşte, luaţi de aici. (Lăsaţi un comentariu să ştie oamenii că veniţi şi voi.)

Prima oară la LaserMaxx?

• nu vă îmbrăcaţi gros, eventual luaţi şi un tricou de schimb. Se transpiră.
• mai bine nişte pantaloni de trenning, că în jeanşi nu prea te poţi desfăşura
• fără tocuri, musai ceva lejer. Se fuge. După alţii. Unii, doar de alţii.
• evitaţi îmbrăcămintea deschisă la culoare, mai exact , pe cea albă. Mai ales dacă o spălaţi cu Ariel. Cause it shines.
• a, şi dacă veniţi cu maşina, parcaţi la etajul 2. Acolo aveţi direct minunea care înghite banii de parcare. Doar acolo, mai exact.
• orientativ, ultima dată, am dat pe 3 ture (nu mai ştiu cum era cu minutele) vreo 40 ron, iar la celelalte şmecherii ne-am umilit jucat pe fise căpătate.  În rest, mai bei o apă (3,5 ron), două, trei…, faceţi socoteala. Cereţi voie mamelor, mătuşilor, pisicilor sau nevestelor :p şi haideţi. Sau aduceţi-le şi pe ele. Începutul e greu, da’ după aceea, vor începe să mai vrea

Cât îmi poate plăcea imaginea asta! )

sursa

Am auzit şi păreri pro şi contra, pe mine însă mă chinuie rău. Mi-e dor de varianta anterioară.

• Multe comentarii intră în moderare, şi nu de la oameni care sunt la primul lor comentariu.
• Când fac click pe comments, unde îmi arată care sunt “pending”, mi le afişează pe toate (later edit: pe toate toate, cu cele aprobate cu tot. Poftiţi de vă serviţi.). Ca să le văd exlcusiv pe cele din moderare, mai trebuie un click.
• Când sunt în toiul facerii unui post nou, nu am acces direct la drafts. Unde s-a dus butonul ăla cu “view drafts”?!?! Era în dreapta jos, undeva.
• Citeam imediat după ce a apărut, că e foarte mişto să poţi răspunde fiecărui comentariu în parte. Şi la ce mă ajută, dacă răspunsul mi-l afişează tot la coada celorlalte comentarii. Din nou, clickuri în plus. Sau deloc, că nu răspunzi în felul ăsta.
• Iar 2.7 e absolut incompatibil cu feedburnerul meu, care e într-o ceaţă totală. Una zice pe blog, alta arată pe homepage, care-o fi adevărul, naiba ştie. Oricum, atâta vreme cât nu se lasă cu scântei, e bine şi-aşa rău. Din punctul ăsta de vedere.

Undergoing MyBlogLog Verification

Da, studenţii sunt nişte dobitoci. Aşa, toţi într-o oală. Că ăia doi-trei mai răsăriţi ori pleacă în State la master ori nu au atâta putere de contrabalans în statistică. Să vă spun de ce, o aud cu fiecare ocazie la şcoală. Şi culmea, am schimbat diriginţi, colegi şi locaţii, însă cearta a rămas la fel. Invariabil de coordonate geografice, sociale sau intelectuale, eu şi colegii mei suntem nişte nenorociţi. Nişte neserioşi.

De ce suntem nişte dobitoci

1. În primul rând, fiindcă nu ştim ce vrem. Şi nu vorbesc de colegii mei “stricţi” de la medicină, ci de toată turma, la pachet. Nu ştiam nici într-a noua, când am ales filo cu ochii închişi şi mâna pe inimă.Că matematica n-am stăpânit-o vreodată şi nici nădejde nu trăgeam. Sau am ajuns la mathe-info-intensiv, că aveam cu ce. Cu ce notă, nicidecum aptitudini.
2. Pentru că într-a doişpea BACul ne-a introdus în mădulare o spaimă soră cu moartea. Adevărul e că niciodată nu am cercetat tehnicile de persuasiune folosite de părinţi pentru a-şi determina odraslele să se combine şi cu permutările şi matricele, în afară de minorele integrale sau berile cu limită la infinit. Şi spaima aia ne-a paralizat analizatorul de perspecitvă. Voiam soluţii simple şi rapide, am găsit ASEul şi am aplicat.
3. Am zis ASE, puteam tasta orice altă facultate. Atâta timp cât scoatem creiere atestate pe bandă, o dăm în penibil, oricum. Şi tindem spre egalitate, ca în comunism. Egalitate în incompetenţe, din păcate. În fine, aia nu e alegere, e nimereală. Ala-bala-por-to-cala.
4. În continuare suntem nişte dobitoci pentru că ne pierdem verile învăţând pentru restanţe, care oricum nu ne implică intelectual. Însă trebuie bifate. Intri-n horă, tre’ să joci. Eu am mai zis asta, şi în anul 6  să îmi dau seama că pe mine mama m-a făcut pentru cu totul altceva, în momentul ăla, îmi iau pasiunea de coarne şi văd pe unde mă poartă.
5. Pentru că frecăm nervii celor care chiar vor să ne înveţe lucruri
6. şi pentru că, din cauza noastră, cei cărora nu le pasă  rezistă.
7. Pentru că nu calificăm drept investiţie decât ceea ce se depune la bancă. Şi pierdem din start capital. Propriu. Doar ne-om descurca noi cumva. Sănătoşi să fim. Că, în rest, le-avem pe toate,
8. Pentru că ne furnizăm inepuizabil scuze perfecte, sugerate adverbialo-penibilistic prin “deocamdată”, “mai am timp”, “şi mâine e o zi” şi Paştile Cailor, o perioadă propice absolvirilor honoris pauza.
9. Pentru că ne conservăm lenea şi iresponsabilitatea cu gura mare şi arătând pe alţii cu degetul.
10. Pentru că avem pretenţii, dar nu ne exercităm drepturile. Şi nu am zis nimic de responsabilităţi.
    
11. Pentru că e 3 dimineaţa, în sesiune, iar unii scriu pe bloguri.

Da’ scuza e bună, promit!

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!

Read the rest…

Voi încerca să prind aici (în viitor) câteva idei principale din cărţile mele prăfuite , dar înainte de a ne da specialişti, vreau să ne dăm sincer drumul la vorbă. Cum învăţăm cel mai bine.

Fiecare, după stilul şi bioritmul lui; eu (aici vedeţi şi procentele voastre) …

1. Eu am învăţat întotdeauna mai bine noaptea. Atunci când toată lumea doarme, nici telefoanele nu sună, nici să te apuci de curăţenie nu poţi :p
2. Niciodată nu am avut o problemă cu ordinea din cameră. Haosul e a doua mea casă.
3. Prezenţa altor persoane, care învaţă, în încăpere nu mă deranjează. Uneori, mă chiar stimulează.
4. Dar am nevoie de linişte. Fără şuşoteli, fără muzici în surdină, fără căşti în urechi. Musca?
5. Şi nu pot învăţa “cu cineva”. Nu ştiu cum se face, nu mă mai bag. Nu mă pricep.
6. Obligatoriu trebuie să fiu odihnită. Sau stresată. Se compensează bine astea două. Când se însumează, e sesiune.
7. Mă duc des la baie să-mi spăl mâinile. (?!?!?!)
8. Scrijelesc o grămadă de fiţuici cu desene tâmpite. Linii, cerculeţe, floricele dacă sunt pe culmea inspiraţiei. Destinatar: coşul de gunoi.
9. Reţin foarte bine dacă îmi spui. Multe chestii le ştiu din auzite, de aceea am o mare dificultate de a le preciza sursa. În offline, desigur. Mi s-a întâmplat în examen, să-mi amintesc o chestie, în funcţie de un context acustic.
10. Cu cât mai colorat, cu atât mai memorat. Am un penar tweety-branduit plin cu markere stridente. Mă ajută să ţin minte din ce sertăraş tre’ să scot informaţia.
11. În text, marchez cuvinte cheie. Nu mă încurc în expresii de legătură. Vreau ca la următoarea lectură, cuvintele astea să-mi zică tot ce trebuie să ştiu.
12. Schemele făcute de mine mă ajută, dar îmi consumă timp. (Informaţia e multă) Prefer marcajele ţipătoare.
13. Niciodată nu încerc să reţin 100%. Mereu există detalii de care nu am nevoie. Şi am văzut oameni care, literalmente, s-au pierdut în ele.
14. Orice vrei să înveţi, mai întâi citeşti. Apoi pricepi. Apoi mai citeşti o dată. Just in case…
15. Un proces de învăţare are întotdeauna o bază. De multe ori baza aceasta trebuie construită prin repetiţie. De aceea, învăţatul pe de rost e prima cărămidă. Fără el, n-ai cu ce, frate!
16. Diferenţa între învăţatul pe de rost şi tocit e imensă. Primul e o condiţie pentru finalizarea procesului de învăţare, al doilea e o capcană. Să înveţi pe de rost nu e o ruşine, dar presupune muncă, de aceea mulţi îl blamează. Să toceşti e o prostie, dar te poate scoate din multe rahaturi. (Ăla care n-a tocit niciodată să dea primu’ enter. Exit, pardon :p ) Învăţatul pe de rost durează (fiind aplicat ulterior, că doar nu înveţi pe dinafară de amoru’ artei), tocitul face varză, e ca un link cu nofollow. Impresionant, dar fără substrat.
17. Dacă nu am repetat, e ca şi când n-am citit nimic. Eu.
18. Atenţie la titlu! E sertăraşul din care tre’ să scot informaţia.
19. Memoria de scurtă durată mi-e de nădejde.
20. Nu am somn înainte de examen, dar cel puţin o oră e obligatorie. Nopţile albe nu sunt pentru mine.
21. …

Poate învăţăm ceva şi unii de la alţii.

Din anul întâi de facultate, port cu mine pe la toate domiciliile temporare două cărţi despre tehnici de învăţare accelerată. Nu vă zic dacă le-am citit au ba, că degeaba m-aş lăuda, dacă de aplicat tot nu am aplicat nimic. Şi iar mă văd în prag de sesiune, cu o conştiinţă având multe kilograme în plus. Şi nu de la sărbători. Dar scuza e la fel de reutilizabilă ca un pahar de hârtie de pe vremea războiului.  De fiecare dată când îl umpli, speri să te mai ţină măcar un pic şi te juri pe toţi sfinţii că, dacă ieşi bine şi din asta, gata, de semestrul viitor îţi faci temele în fiecare zi!

• În generală, rezoluţiile astea apăreau înainte de teze şi constau în “o să citesc măcar 2 pagini pe zi şi o să fac cel puţin 2 probleme la mathe. ” Da’ de unde, mereu “mă făceau” ele pe mine.
• În liceu, deja eram mai mare şi mai cu pretenţii: “n-o să mă mai uit 2 ore pe zi la tv.” (Aici contactul cu şcoala a fost uşor bruiat de varietatea activităţilor extraşcolare, cum ar fi petrecerile -în weekend şi somnul -în rest. Pe vremea aia, internetul nu fusese inventat :p)
• La facultate, datele problemei s-au schimbat brusc, când la primul laborator de anatomie ne-a dat omul vreo 50 de pagini din Papilian de învăţat până data viitoare. Am râs, dând dovadă de un ascuţit simţ al umorului, dar la următoarea oră -peste vreo 3 zile- am constatat că bancul era sec. Se vorbea serios. Îmi amintesc de prima sesiune din viaţa mea, care m-a paralizat la birou, toată vacanţa aia de iarnă (şi încă nu era sesiune, de fapt) 10 zile în cap. În afară de oase, muşchi, craniu şi trigemen mai făceam pişu şi baie, din când în când. Mă mai ridicam după un pahar cu apă (că doar trebuia pişu ăla să vină de undeva, doooh!) şi câte ceva mai hrănitor. Ştiu că singura ieşire atunci a fost de o oră, pe ceas, la cel mai bun tiramisu din lume, făcut de mama unei prietene, care sărbătorea Sf. Ştefan. O oră cu îmbrăcat, pregătit, mers, mâncat, întors, dezbrăcat. Iar rezoluţiile se măsurau în :prezenţe absolute -trup şi suflet- la toate cursurile. Inclusiv la cele de la ora 8. :p

Călin dă strigarea pentru următoarea mare întâlnire a bloggerilor sibieni, prima pe anul ăsta.

Alo! Alo! Tovarasi! Va rog! Tovarasi! A venit vremea sa ne revedem si in 2009. Asa ca dati sfara in Sibiu si anuntati toti blogerii ca DUMINICA, 18 ianuarie, ora 17 la Bohemain Art&Flow, Piata Mica (sub Hostle) se face prima mare intalnire a blogerilor din Sibiu din 2009!!!

Beţi o apă plată şi pentru blonde. Cu toate că, niciodată nu se ştie… ce surpriză vă fac!

..şi mai şi costă! Noroc că nu primesc şi blondele sancţiuni pentru limbaj vulgar, da’ păcat că nu se amendează prostia peste limita legală. S-ar îmbogăţi statul, garantez!

În postul ăsta e vorba de Mircea Badea. Nu întreb dacă vă place de el, nu mă interesează. Însă mi se pare de râsu’ lumii ce a păţit. Faza că a primit amendă pentru aceeaşi chestie, în dublu exemplar. Noroc că nu l-au taxat la minut, ce să zic.  Ştiţi povestea…

Acuma, mie tot nu mi-e clar cum de are el aşa de mare gura şi încă trăieşte să o deschidă. Pe ea, pe gură. Că zice vrute şi nevrute şi nu, referitor la vremea de afară, mă-nţelegeţi. 100 de milioane?! heh, o nimica toată, nu la valoarea lu’ Badea, ci la valoarea figurii sale cât de cât simetrice şi vieţii lui cât de cât producătoare de tam-tam. Adică, nu cred că ar fi greu de redus la tăcere sau căsăpit cu profesionalism. Cică sunt nişte băieţi care rezolvă astfel de probleme cu 500 euro. Dar să nu băgăm pe careva la idei, cu toate că, nu ştiu de ce, sunt convinsă că pionieratul în această direcţie nu-mi aparţine. Şi de aceea, am o mare admiraţie faţă de longevitatea lui. Vorbesc serios. (ok, aştept roşiile :p) Se menţine pe poziţii şi nu dă înapoi. Ba publică şi imagini cu duşmanii. Heh. Că precis se găseşte vreun fan pe undeva (să nu ne îndoim de existenţa lui – a fanului extaziat) să se intâlnească la coadă la pâine cu vreo faţă făcută celebră acolo. Şi să transforme întâlnirea într-una “memorabilă”.  Isteaţă mişcarea asta a lui sau, dacă nu, măcar producătoare de insomnii repetate :p Şi nu ale sale

În altă ordine de idei, instigarea la violenţă e unul din motivele amenzii, celălalt fiind papucii daţi Domnului Băsescu (amin!) în direct, cu ceva propulsie adăugată. Nu ştiu cât e de corectă exprimarea din punct de vedere fizic, că după lecţia “Ce înseamnă fizica” eu n-am mai înţeles nimic din frumoasa materie. Asta ştiţi deja :p

CNA-ul, la faza asta, a fost ca profesoru’ ăla care ştie că toată clasa copiază la teză, da’ simte nevoia să-l dea pe Gigel exemplu: nota 1 ! Exclusiv pe Gigel. Păi e corect, măi dragă?!

Bun, s-o luăm puţin la pigulit.

1. Targetul lu’ Badea: 20-50? 55? 80? Cu toate că mă îndoiesc că generaţia ’30 mai gândeşte aşa rapid cum vorbeşte televizorul. Da’ asta nu înseamnă că nu se uită. În fine. Branşa targetului: irelevantă pentru ce vreau să zic.
   
2. Point: Precis nu se uită pruncul de 5 ani la “În gura presei”. Garantez eu. Şi dacă e în cameră când se uită tac-su, precis nu urmăreşte firul epic. În schimb, să vedem la ce se uită, cu atenţie totală şi ochii căscaţi, pruncul de 5 ani: la toate rahaturile de desene(le) animate cu monştri, monstruloşi şi robocopţi. Şi cu câte un frankenstein lăfăit drăceşte în cele mai moderne gadgeturi.  A căror misiune supremă e să îl snopească pe vecinu’ în bătaie. Să-l facă. Să-i dea bucata. O dreaptă, o stângă, trei şuturi în fund. (ştiu că sunt expirate şi primitive tehnicile astea, dar nu m-a pasionat niciodată domeniul. Eu m-am jucat până printr-a şasea cu Barbie-le. Na.) Astea sunt influenţe formatoare de firi umane. Pentru că atunci când ai 5 ani şi întregul tău univers se împarte între dădacă, vocea mamei în telefon şi mortalcombaţii de la teveu, ghici care predomină în cantitate şi influenţă! Eah, da’ pe ăştia de ce să-i amendăm interzicem, că după aia tre’ să mai angajăm trei femei să umple viaţa copilului. Şi să-l înveţe cântecele.
3. Exemplele ar putea continua.

Mie mi-e scârbă. Şi, în postul ăsta, nu era vorba de Mircea Badea. Ci de cum satu’ arde şi CNA-ul se freacă-n vârfu’ capului.

Că tot veni vorba…

Dacă ai avea o boală gravă / irelevant dacă tratabilă sau ba , că multe sunt relative şi nimic nu e imposibil/ ai vrea să ştii adevărul?

Sau mai bine să ţi se spună că totul va fi bine?

Dar dacă cineva apropiat ar păţi ceva de genul, ai cere medicului să nu îi spună?

de fapt, sunt trei întrebări, domnule Despot :p