ŞI BLONDELE GÂNDESC

Primăvara mea de dinăuntru. Read the rest…

Nu vă aşteptaţi la mare lucru de la postul ăsta, că încă am senzaţia aia de legănat, ca în maşină. Sunt în Iaşi. După un frumos, dar zdruncinat drum cu maşina.

Nu am mai fost pe tărâm moldovenesc niciodată, cel puţin nu cât să-mi aduc aminte. Dar m-a impresionat o chestie pe drum: toată lumea respecta limita de viteză după cum era indicată. De-ţi venea să te dai jos din maşină, în mers. Şi să înjuri creativ, aşa cum neam de neamu’ tău n-a mai făcut-o. Horror.

(E drept, şi pericolele stau la fiecare pas, încrustate în asfalt, sub formă de cratere, sau dinamice şi în galop, sub formă de căruţe ambulante. Atâtea câte am văzut azi într-un ceas nu am văzut în toată viaţa mea, la un loc. Şi echipaje de Poliţie ca ciupercile după ploaie. Sau după colţuri, în funcţie de caz.)

Bravo vouă, aici mai avem de învăţat.  Şi vorbeşte un şofer ardelenesc, cu mulţi kilometri ardeleneşti sub talpă. Se poate, domne, şi în România. Se poate.

Am primit un mail după postul anterior, cu nişte vorbe adunate într-o frumoasă pledoarie. Să luăm aminte. Dar să nu credem tot ce citim. Şi mulţumesc frumos.

In true love the smallest distance is too great, and the greatest distance can be bridged.

Missing someone gets easier everyday because even though you are one day further from the last time you saw them, you are one day closer to the next time you will.

The distance is nothing; it is only the first step that is difficult.

Somewhere we know that without silence words lose their meaning, that without listening speaking no longer heals, that without distance closeness cannot cure.

Time is the longest distance between two places.

Absence sharpens love,
presence strengthens it.

Don’t measure the distance; measure my love.

Iubiţi-vă, dacă aveţi cu cine. Şi dacă nu, iubiţi-vă pe voi

O duminică frumoasă tuturor.

Şi să te desparţi fiind iubit.

Citeam în Tango un interviu cu Daniela Nane şi Andrei Zincă, despre dragostea lor şi hotărârea de a renunţa de bunăvoie la ea.

Există oameni care se despart iubindu-se. Şi există oameni care se despart crezând că nu se mai iubesc. Însă după o săptămână de coafor şi bere cu băieţii, luciditatea îşi face loc printre obişnuinţa confundată cu nepăsare. Dar de săptămâna asta de triumf şi destrăbălare n-are noroc orice nefericit. Că nu e pentru toţi norocul.

Există iubiri interzise şi iubiri imposibile. Cele interzise sunt mai dulci, căci se întâmplă, mai pasionale, căci se aşteaptă. Sunt înălţătoare când se consumă în victorii, care se transformă în legende de povestit copiilor. Dar cele imposibile sunt care mocnesc într-o agonie surdă spre a pieri-n vitrine pline cu durere. Sunt acele iubiri pe care nu le vrei vorbite ori privite. Sunt atunci când nu ţi-l mai visezi pe celălalt, ci doar pe dorul tău, de carnea lui. Când crezi că ai să te convingi pe tine, că ai să renunţi la goana după argumente, fără a te holba la soartă ori la cenuşa din vitrină. Când ştii ce vrei, dar vezi că nu se poate.

Probabil iubirea interzisă e varianta mai “light” a răului, pentru simplul fapt că e “interzisă” de ceva sau de cineva. În schimb, imposibilul nu lasă loc de o faţă a duşmanului. Şi e al naibii de greu să câştigi, atunci când nu ştii împotriva cui lupţi. M-a impresionat mărturisirea. Şi privirea ei. Read the rest…

Dacă vreţi să fiţi haioşi astăzi şi să fiţi declaraţi cei mai păcălicioşi, e musai să o faceţi cu cap. Pe ea, păcăleala.

Adică, să daţi o veste proastă, da’ proastă rău, astfel încât anularea ei să fie o bucurie de sine stătătoare. Ex: nu îi zici omului că a câştigat o Dacie papuc la tombola de Paşti, că ai şanse să se bucure nenorocitul. Şi după ce îi zici că nici măcar un papuc în cap nu primeşte, ci doar o glumă nesărată din partea ta, ai toate şansele să dai slujbe la biserică, doar doar ţi-o ridica popa blestemele absolut serioase.

Deci, păcălelile trebuie să respecte un algoritm pentru a fi de succes:

1. Intriga: o veste proastă sub diferite forme, o citaţie măsluită, o concediere prefabricată, o golire de card, ciuciu concediu, am un copil cu alta … variante există :p
2. Suspansul: îi studiezi reacţia, îi savurezi disperarea, îi faci şi poze, eventual. Ca să râzi şi după.
3. Empatia: încerci să rezonezi, să înţelegi situaţia, să consolezi. Că doar, ce naiba, ţi-a zis ţie mama-mare că ce nu te-omoară te-ntăreşte. La o adică, putea să aibă 2 prunci cu 2 muieri diferite :p
4. Punctul culminant: dizolvarea nenorocirii: uite-o, nu-i!
5. Deznodământul:  motiv de sărbătoare: tocmai ai câştigat un card dolofan numa’ bun de o cură prin magazine.
6. Continuarea: în mall, la bere, la întuneric, imaginaţie există…

A, şi încă ceva. Nu stricaţi păcăleala altuia. Nici când victima sunteţi chiar voi. Şi haideţi de ne povestiţi ce-a ieşit.