ŞI BLONDELE GÂNDESC

Când previzibilul e un lux, amânatul devine cea mai proastă invenţie a omului. Fiindcă dă dependenţă şi vieţi peste cap. Că niciodată nu ştii care-i punctul de origine al forţei şi ce drum alege bumerangul. Iar dezechilibrul nu atrage echilibrul niciodată. Ba adesea se menţine din inerţie, ca acele stupide mecanisme cu bile şi sfori, oferite ca ştafeta în loc de cadou.

E stupid să nu-ţi faci duş azi, ştiind că mâine iar transpiri. Poate n-ai deloc de alergat, ci doar de purtat jegul conservat. E stupid să mănânci mai mult la prânz, doar fiindcă nu ştii ce îmbuci la cină. Poate dă norocul peste tine şi prinzi vreo promoţie la salam. Ideea să se prindă…

Poziţia succesului e aia cu genunchii îndoiţi. Ca în sport. Fiindcă din poziţia asta, poţi porni oricând, în orice direcţie. Dar ca să te prindă oricând-ul şi direcţia în poziţie corectă, tu trebuie să fi ştiut a-i îndoi la timpul potrivit.

sursa

Urgent, donare sange pentru Ana, care a avut in seara de vineri un accident in timp ce se indrepta spre mare. In momentul de fata, starea ei este destul de grava si are mare nevoie de sange. Datele pe care trebuie sa le specificati obligatoriu la donare pentru ca sangele sa mearga la ea sunt: Onisor Ana-Maria-Alexandra internata la Sf. Pantelimon. Detalii despre donarea de sange gasiti aici http://www.doneazasange.ro/donatori.html Pentru cei care nu stiu sa ajunga, Ne intalnim maine dimineata / marti la ora 8 la gura de metrou piata victoriei de langa orange. Donarea se face la institului Hematologic Bucuresti de pe strada Dr Felix. Pentru orice alte detalii apelati 0724 235 093 / 0727 165 490
Orice grupa de sange este binevenita, Ana este primitor universal!

Daca nu puteti dona in aceste zile se poate dona pana vineri. mai multe detalii la numerele afisate.

Va multumesc.

Pyrro, via Idaho

Nouă cam da, vouă … şi vouă?

Ştiţi, să vorbeşti în industria modei despre valuri şi răcnete e mult out-dated, over out-dated, dacă-mi permiteţi. Eah, şi tre’ să-mi permiteţi, că n-aveţi încotro… :p Specialiştii sunt întrebaţi de trenduri, de ce e cool vara aceasta şi care sunt must-have-urile, am închis ghilimelele. Revistele fac liste cu ce e hot şi not, de parcă ăştia doi chiar ar avea şi altă treabă unu’ cu altu’, în afara nevinovatei relaţii de paronimie. Liste cu in şi out, de parcă e un fel de mesaj subliminal, la care CNAul ar da amendă. Noroc că şi minorii au fumat formulările astea demult..

Şi ca să fie clar despre ce tot vorbim atâta: e croiul ăla tipic de “păpuşă”, unde materialul porneşte de sub sâni şi cade în greutatea lui, cu uşoare pliuri. Acuma, fetelor le place stilul ăsta babydoll. (Din următoarele motive:

• nu se lipeşte materialul de tine. Ceea ce e o binecuvântare la orice oră de vară.
• nu se mulează fidel pe drepţii abdominali, mă-nţelegi, ăia bine ascunşi sub straturile adipoase
• poţi şedea în voie şi în orice poziţie, că bluza nu capătă colăcei. Ăia sunt numai ai tăi.
• îţi dă un aer de puştoaică, de cuminte şi inocentă. Din punctul ăsta de vedere, babydoll-ul ar fi echivalentul blondului în materie de păr.)

Dar pe domni i-am auzit adesea bombănind că aşa şi pe dincolo, că nu e feminin să te porţi aşa, fiindcă maschează formele. Că ei nu înţeleg unde-i frumosu’ şi de ce mai tre’ să şi coste atâta. Domnii ăştia sunt în general ăia de acasă, că ceilalţi, cei puţini, de altfel, sunt ori creatorii care au făcut invenţia, ori vânzătorii de la magazin. Tata mi-a zis şi când ieşeam pe uşă să merg la banchet în a 12a, că încă nu e prea târziu ca să mă răzgândesc. E drept, nu vă imaginaţi că am purtat rochie lungă cu spatele gol. Dar nici încă una ca mine nu mai era! :p

O fi adevărat că tipele se imbracă mai mult pentru alte tipe? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu am atenţia distributivă necesară pentru a diferenţia perechile de blugi ale prietenei mele cele mai bune. Însă, atenţie, nu toată lumea e aşa! Da’ nici cu domnii nu mi-e ruşine, când vine vorba de detalii…

sursa

Dacă ar fi fost carte, ar fi fost recenzie. Aşa … e review

Finalul sesiunii se apropie mai trist decât mi-aş fi putut dori. Şi vara preia comanda, nu doar în sângele nostru clocotind, ci şi în programul celor 24 de ore, livrate cu regularitate neafectată de criză, de 7 ori pe săptămână.

Ce faci la vară? E una din întrebările cu iz de viitor, pe care le urăsc. Pe întrebări, nu pe viitor, căci el e mult prea vag pentru a-mi trezi orice fel de sentiment. Şi, dacă stau să mă gândesc- şi stau, că în mers e mai greu :p – asta nici nu e musai de rău. Că doar e plictisitor să te uiţi la un film al cărui final îl ştii, d-apăi să fie filmul ăla chiar viaţa ta. Sau vara asta, după caz.

În fine, să revenim la promoţii. Tânără studentă, în vacanţă, multă energie şi puţine idei ce să facă cu ea. Propuneri? A, e şi blondă dar nu orice fel de blondă.

Nu e filozofie, nici limba chineză. Lucrurile care nu se întâmplă – oricât de mult ni le-am dori şi oricât de exact am şti cât de puţin efort ar presupune- au un motiv precis pentru care aşa şi rămân. Neefectuate.

Cel mai des atunci când îi găsim ticălosului tot felul de motive obiective pentru care nu a sunat zile la rând. Cea mai mare ticăloşie fiind aia că ajungi şi tu să crezi în ele motive. Imbecile, de altfel: Săracu’, e obosit. Da’ ce bine că nu mă sufocă. îţi spui noaptea pe la 2, când şi nervii ţi-au trecut deja, şi tot somnul, împreună cu orice urmă de raţiune ai fi sperat a-ţi mai lumina creierii vreodată. Dar şi aia s-a dus o dată cu tinereţea. Şi când nici telefonul de la capătul patului nu se mai aprinde, ce pretenţii să mai ai de la focul pasiunii… Iar bezna în care te condamni aduce mai degrabă degete băgate-n ochi, decât alte cele, prin alte locuri, cum ar fi telefoanele -în priză, desigur. Că asta ar fi cam singura şansă de a te scoate la lumină. Dar până şi acumulatorii mor de atâta sărăcie în creditul lui de GSM.

Ar trebui inventată o listă a apelurilor neefectuate. A cadourilor neîmpachetate. A florilor ofilite în căldarea ţigăncii din colţ, în locul paharului de pe noptiera ta. Şi a tuturor bomboanelor negustate la vreme. Împreună cu fiecare gest născut şi crescut doar în capul tău, care n-are picioare, săracul,  şi astfel o scuză valabilă pentru a nu fi cu ele pe pământ.

Pe lângă listă, ar trebui inventaţi şi ochii ăia care să-i ştie importanţa. Atâta timp cât pe ceilalţi n-o să-o putem controla, singura schimbare posibilă e la noi. Şi atunci, decizia ne aparţine. La ce gesturi, bomboane şi ticăloşi suntem dispuşi să renunţăm. Sau ce apeluri neefectuate trecem automat în lista celor nepreluate.

Să-aveţi curaj!

Sunt în Cluj câteva zile, cu pedodonţia după mine, că studentului îi şade bine cu ştiinţa şi blondelor, cu drumurile. Când se combină, nu tre’ să dea cu resturi prin toamnă. Aşa că ne dăm silinţa. Dormim orele de frumuseţe, mâncăm tot din farfurie, să nu dăm motive universului să nu ursească vreo figură faină la examenul de săptămâna viitoare.

În fine, ideea era alta.Ştiţi Music Pub-ul din Cluj? Ăsta era un fel de local – pe vremea studenţiei mele - unde am intrat de vreo două ori şi m-am jurat că never again. Nu mă încadram în target, ca să mă exprim finuţ. Dar după ce am salivat vreo jumătate de oră pe blogul lui Adi Hădean (dacă n-aţi luat micul dejun sau n-aveţi o alună ca premiu de consolare, nu vă recomand să faceţi click, eu v-am zis, să nu ziceţi după aia…) am hotărât că în seara asta tre’ să fac o verificare, dacă oamenii ăştia chiar există sau s-au inventat pe net.

Rezultatele cercetării: pozitive. Groaznic de pozitive, că am mâncat “o” bunătate de “ceapă”, cum zic ei, adicătelea un fel de sandwich din lipie, cu chipsuri şi sos irish. Da’ sandwichul ăsta e cu fentă, că e unul cât mai multe, cum să zic… Adică, mănânci, domne!

Şi aşa să vă imaginaţi, că am mâncat ca un copil cuminte tot din farfurie! (Bine, am primit şi niţel ajutor, dar neglijabil aş zice).

Treaba e că mi-a picat bine. Şi masa, dar şi compania. L-am cunoscut şi pe Andrei Crivăţ, care e genul de personaj mai simpatic în realitate decât pe net. Am povestit de toate, de la viermi în farfurii până la chirurgie pe creier, complicăciuni, ce mai… Şi dacă tot s-au încins poveştile şi poftele, ne-om vedea şi mâine, pe sară, tot acolo. Irish&Music Club. Şi dacă mai apăreţi careva, să n-aveţi pretenţia să-mi împart porţia cu voi

*poza e făcută la mine în farfurie, de Adi

Şi eu! Sunt una dintre fetele care o prefera mică.

(via Tomata)

Sau cel puţin, mai nou, aşa mi se pare…

Ştiţi senzaţia aia când citeşti în metrou şi te detaşezi de gălăgie, trimiţându-o undeva în fond, ca un fel de certificare a faptului că ai pierdut legătura cu ea şi cu orice ar putea să te atingă din jur. Exact aşa mă detaşez eu din oala clocotindă a lumii în care bolborosiţi voi. Cei care nu mai au timp nici să citească articolul ăsta până la final. Cei care nu mai au răbdare să pronunţe cuvintele întregi. Care caută frenetic altă melodie la radio, care au activat apelul în aşteptare.

Sunt într-o fază incredibilă a lui “am timp” în viaţa mea. O fi dintr-un refuz acut de a-mi asuma ceea ce ar trebui să fiu sau dintr-un fel de spaimă care mă încremeneşte în a copilări nişte clipe de final. Sau, din contră, imaturitatea care se ţine cu dinţii de mine, agonizându-mi trecerea spre ce urmează?

Tinereţea mi-e stare de fapt. Iar prezentul, singurul adevăr. Căci ziua de mâine e o variabilă mult prea largă pentru a mă consuma în numele ei. Mai ales că suportă amânare atâta timp cât, deocamdată, eu AM TIMP.

E ciudat. Dar e ciudat pentru voi, pentru mine e minunat. Şi poate e normal să vă fie ciuda(t). Doar v-aţi dori şi voi…

sursa

Apropo de ideea lui Nicu şi de postul anterior, ce ziceţi, avem emisiuni de calitate în România? Hai să vedem cât de lungă facem lista!

Dar să fie fie produse aici şi vorbite în limba noastră, că de Discovery au auzit şi blondele!

Eu încep cu Garantat 100% şi Apropo TV a lu’ Moisescu (cu toate că bagă prea multă publicitate :p între calupurile de emisiune şi se repetă foarte mult, de parcă n-aş înţelege din prima! dar e ok), voi?