V-aş spune doar poveşti frumoase

11:13 pm cu degetele pe taste

shoot it!!

V-aş spune doar poveşti frumoase din toate câte le-am citit. Iar din scurta-mi existenţă plină de obişnuit, aş stoarce soarele de fiecare dimineaţă. Pentru că de baterii încărcate şi prea mult avânt n-am auzit oameni să se plângă. Şi vi l-aş prinde-n piept ca florile, nuntaşilor aleşi. Să vă inspire paşi isteţi sau să îi domolească ferm, când vine vremea să vi-i odihniţi.

Sau aş culege pentru dumneavoastră doar frânturi de bucurie şi stropi de apă dulce. Pe care le-aş servi în stare pură, aşa cum sunt lăsate pe acest pământ. Poveştile frumoase când se transformă din închipuiri.

E vară. E vacanţă. Iar copila se află într-o ciudată conjugare a stării de bine. Pe care, cu sfială, v-ar trimite-o neîmpachetată, proaspătă şi fără aditivi. Însă formele de manifestare fără celofan sunt adesea primite cu îndoială şi semne de întrebare. Într-o lume în care becul ne luminează nopţile şi ne umbreşte creşterea, lumina zilei ne modifică percepţiile, naşte îndoiala sau ridică umerii.

Dar lucrurile sunt simple. Şi unele poveşti, frumoase.

shoot it!!,
încărcată în original de Mitra Mirshahidi-.

Culese la întâmplare




9 Raspunsuri
  1. ZuZu :

    Date: July 8, 2009 @ 12:03 am

    Ce frumos :)

  2. Liviu :

    Date: July 8, 2009 @ 8:06 am

    Mi-ai umplut dimineata de poezie. Long live the copila blonda!

  3. naty :

    Date: July 8, 2009 @ 8:25 am

    Ce frumos visez acum…mai ales ca astept concediul cu sufletul la gura! Thnx

  4. somnulescu :

    Date: July 8, 2009 @ 9:53 am

    Unele povesti sunt frumoase..dar unii lucreaza si nu au vacanta :(

  5. copila blondă :

    Date: July 8, 2009 @ 12:03 pm

    somnulescule, ai venit tu să strici dispoziţia oamenilor! :P

  6. somnulescu :

    Date: July 8, 2009 @ 12:45 pm

    Ce treaba am cu dispozitia lor :P ei aleg daca si-o strica ei sau nu :))

    Just playing it cool..

  7. noapteaiguanei :

    Date: July 8, 2009 @ 8:09 pm

    Eu multumesc si pentru “frânturile de bucurie şi stropi de apă dulce” pe care le oferi!

  8. copila blondă :

    Date: July 9, 2009 @ 2:40 am

    noapteaiguanei, *blush

  9. Mihai zis Blondu :

    Date: July 10, 2009 @ 10:28 am

    Pai fa bine si trimite-le pe toate!

Leave a Comment

Your comment



You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.