ŞI BLONDELE GÂNDESC

Ca atunci când el doarme şi eu i-aş spune despre noi. Ca atunci când are tata dreptate, dar n-aş recunoaşte nici cu slujbe. Ca atunci când tipare se aplică, de parcă am fi pioni fără suflet.

Să nu credeţi că există oameni fericiţi.  Arătaţi cu degetul către cineva pe care-l credeţi fericit, apropiaţi-vă şi vă veţi dori să fi rămas departe.
Însă există oameni înţelepţi, care nu se tem de fericirea altora. Şi care nici n-o cercetează.

Îmi dau seama că nu mă ştiu “vinde”. Iar asta mi se trage dintr-o groaznică lene. E mult mai simplu să fiu eu. Dar o astfel de hărnicie sper sincer să nu mă apuce curând. Fiindcă şi aşa sunt obosită.

Nu citiţi printre rânduri, ştiţi bine ce vreau să zic. Şi chiar mă duc să mă culc.

Dar v-aş mai spune că azi, mai mult ca alte dăţi, mă bucur că existaţi şi că am în fiecare zi unde mă întoarce. La dv pe monitoare. O noapte frumoasă s-aveţi. Read the rest…

Ştiţi că mâine dimineaţă, o tipă va face duş în Piaţa Universităţii? Asta sună ca în coşmarurile acelea în care pleci dezbrăcat la şcoală (n-am păţiti niciodată – să visez, zic), doar că aici e mijlocul Bucureştiului. Iar Cristina Băzăvan (Tabu) visează la asta demult.
Şi unde te-ai fi gândit că trebuie să duci multă muncă de lămurire ca să convingi pe cineva la asemenea gest năstruşnic, nici vorbă, fetele chiar s-au întrecut, care să primească asemenea onoare!

„Evenimentul” e organizat de Dove, Tabu şi Radio ZU, cu ocazia lansării noului gel de duş, Dove VisbleCare. Care trebuie să aibă capacităţi miraculo-spumante, mă gândesc, ca să  nu-i ia poliţia pe oamenii ăştia, cu spume cu tot.
Acuma, sper să ţină doamna vreme cu domniţa îmbăiată, că la ora aia de sfârşit de aprilie, tare mă tem c-o pândeşte vreo răceală pe la colţuri.
Ai grijă, maică, şi nu-ţi uita maieul!

Cred că aveam nevoie de asta. Vă invit să aveţi răbdare. Uneori şi mie îmi vine să-mi scot mintea de la loc. Să văd cum e să trăiesc doar cu inima. Cu ghilimele. Atâta , cât să mi se facă dor. De gânduri.

E Eckhart Tolle. Ca să ştiţi, dacă vreţi să vedeţi şi alte conferinţe de-ale lui.

via

Pe asta e musai să v-o povestesc, n-am zis-o nimănui, ca să nu-i pierd farmecul şi ca să mă bănuiţi de născociri.

Vineri seara, cu ultimele puteri, după o săptămână mai plină decât alte 5 de dinainte, mă târam pe la parterul magazinului Unirea. Asta, după o raită dezastruoasă prin mall; îi căutam mamei cadou. Nu mai erau multe suflete pe-acolo, că era deja târziu. Şi nici multe speranţe pentru găsirea cadoului perfect. Vorba aia, ce să-i oferi persoanei care ţi-a oferit viaţă? Noroc că responsabilitatea asta şi-o împarte cu tata, că altfel…

Revenind.

Un tip cumpăra un inel, de parcă ar fi fost ultimul inel de pe lume. Se simţea o agitaţie în jurul lui, care umplea locul. Ştiţi expresia “era tot o zdroabă”? Aşa omul nostru. În absolută contradicţie cu atmosfera de hai să mergem acasă. Zicea că se grăbeşte. Că de acum ştie. Şi trebuie să spună ce ştie.

M-a impresionat mult, fiindcă niciodată nu m-am gândit ce trebuie să fie în pielea unui bărbat, atunci când “spune că ştie”. Şi nu m-am gândit, fiindcă mereu am ştiut că eu – eventual – voi răspunde la întrebări, dar precis altcineva le va pune. Şi mi-a plăcut exprimarea lui. M-a impreisonat tocmai faptul că nu se ducea să pună o întrebare. Cred că asta e cheia succesului.

Chiar dacă magazinul era prost, inelul luat în grabă, cămaşa şifonată… Când ştii, restul nu mai contează.
Nu îi cunosc, dar le doresc multă fericire. Fără întrebări.

—

Ştiţi, eu cred în căsătorie, dar nu cred că “trebuie” are vreo legătură cu ea. Asta nu ne împiedică însă de la visare. De aceea, certitudinile sunt acele dovezi de ignoranţă, care, în cazul ăsta, sporesc farmecul naivităţii.  Cei care aţi pus întrebări, cum aţi făcut să ştiţi?

Andreea de la Alomoda.ro mi-a pus câteva întrebări despre proaspăta mea intrare în câmpul muncii.

Vedeţi aici ce a ieşit.

—————-

Şi nu uitaţi că un comentariu la postul anterior vă poate trimite la film! Cu cine vreţi voi, că nimic nu-i obligatoriu pe lumea asta.

V-am spus că dorinţele se îndeplinesc pentru oamenii buni?

N-am fost niciodată în Roma, chiar dacă mi-am propus de câteva ori. Ba ultima dată, aveam până şi cazarea plătită, dar, din cauza unui minunat parţial de la şcoală, am ratat excursia. Dar am văzut filmul „When in Rome”, care e mai mult despre New York decât despre Roma, dar nu vreau să vă sugestionez în nici un fel, aşa că îmi ţin părerile pentru mine. Cert e că la Roma tot o să ajung la un moment dat.

Însă până atunci, arunc bănuţi în fantanadragostei.ro , nu că s-ar întâmpla ceva, dar să speri nu are de ce să strice. Mai sunt multe superstiţii legate de iubire, de parcă ar exista vreo regulă valabilă în două cazuri. Le găsiţi tot în fântână. Vă puteţi da cu părerea şi aduce completări că, cine ştie, au şi alţii dreptul să se teamă!
Şi tot aici puteţi trage la sorţi în ce zi să mergeţi la cinema şi să vă invitaţi jumătatea mai bună într-un mod inedit.

Atenţie, cei care vă duceţi la film păstraţi biletele, că puteţi câştiga una din cele zece cine romantice! Serios, vedeţi pe site, în dreapta.

Acuma, eu am rămas cu o chestie din toată povestea: “If you have to be a bear, be a grizzly.”
Şi cu faptul că eroina îşi dorea să găsească un tip pe care să-l iubească mai mult decât pe munca ei. Poate mergeţi să-l vedeţi. Pe film, nu pe tip, că eu nu fac promisiuni pe care nu le pot ţine. Aşadar, până o să curgă cu tipi de iubit, “curge” cu invitaţii la film, şi anume 2 de câte 2 persoane după cum urmează: una pentru comentariile isteţe de până în 27 aprilie, a doua pentru comentariile de până în 5 mai. Până atunci vorbiţi frumos şi fiţi cuminţi. Romantici şi comentaţi la blonde. Bun aşa?

Când am intrat la film, Tereza mi-a dat o brăţară şi mi-a spus, că îmi va aduce noroc în dragoste. Îndată mi-am prins-o la mână, că doar n-aveam nimic de pierdut! Iar a doua zi, mi s-a întâmplat minunea. Oare sunt eu om bun sau desfiinţăm coincidenţele?
Acum, brăţara stă agăţată de monitorul de la laptop. Nu o arunc. Fiindcă încă mai are ‘de adus’.
Acum cred că se poate. O să găsesc şi eu un tip care să mă iubească mai mult decât pe munca lui orice.

Câtă distanţă poţi pune între doi oameni, doar fiindcă te străduieşti fără măsură.

Teatrul nu-şi are locul nici măcar pe scenă, atunci când e prost jucat. Mai bine să fii un figurant impecabil, decât un erou ratat. Şi vei fi mai apreciat. E greşit ca atunci când nu poţi pune suflet, să laşi impresia că pui. Lucrurile astea se văd de la o poştă, ca atunci când seara îţi promite că te ia de nevastă, iar dimineaţa nu-ţi mai ştie nici numele mic.

Şi aveţi grijă, mulţi au senzor la ipocrizie. Doar nu veţi fi crezut că blondele l-au inventat! Mai bine ne încruntăm sincer, decât să rânjim cu toţii dinţii. E urât. Read the rest…

Beauty Editor la ELLE Romania. Cu asta mă ocup mai nou. Şi tot despre asta era vorba aici, doar că aşteptam să facă Roxana Voloşeniuc anunţul oficial (acolo e publicat şi textul cu care mi-am dovedit aptitudinile. Dar să nu credeţi că am terminat. Cu doveditul. Lăsaţi-mă să mai învăţ puţin. Revin.).

Aşa că, mai nou am job şi merg şi la şcoală. Adică, nu mai tai frunza la câini cu asemenea succes ca înainte. Dar nu mă întrebaţi cât dorm pe noapte şi nici ce mănânc, că e ceva mai mult decât de obicei, chiar dacă oamenii în redacţie nu mă pun să sap şanţuri.

Vreau să ştiţi un lucru: puterea comunităţii există şi la bucurie. Se manifestă în cea mai sinceră formă, că eu am un radar pentru asta. Ca o zână care îţi pune coroniţa pe cap, te înveleşte când ţi-e frig, dar îţi şi arată cât ţi-e plapuma de-ntinsă. Voi veţi rămâne barometrul meu cel mai fidel, iar copilele nu pleacă nicăieri, atâta timp cât le îngăduiţi să respire, să gândească şi să simtă. Locul îl ştiţi.

Acum, în fiecare dimineaţă mă trezesc fără să sune ceasul. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră. Dar, într-o zi, va veni şi postul ăla, în care voi povesti cum mă duc seara la culcare. Ca să vă bucuraţi din nou. Atunci, la foarte bine.

Să scriu ceva de Doamne-ajută, dar azi frazele nu vor să se lege. Parcă nu mai am atâtea rânduri printre care să strecor doruri şi nici atâta seninătate, în care să mi le îmbrac.

Şi mai am multă treabă. Însă azi, gândurile mele nu îmi aparţin. Le-am trimis să mă aştepte într-un mâine şi, până vin, să-mi înflorească zile şi să îmi semene cireşi. Să-mi ţină primăvara vie, pe el – al meu, şi pe-acel dor – cât mai departe.

Într-o zi, am să vă spun o poveste. O poveste fără sfârşit…

sursa

dacă orice corp reflectă lumina şi lumina lui naşte culori.

Că sângele are culoare am ştiut înainte să învăţ asta.

Înseamnă că avem lumină în interior. Fiindcă nu îmi pot imagina c-am fi plini de întuneric.

——————-

Universul văzut din interior este lumină; universul văzut din exterior, cu ajutorul percepţiei spirituale, este gândire.

Rudolf Steiner