Este prima întrebare care mi-a răsărit în capul meu cel blond, atunci când am auzit prima oară de varianta pilulei contraceptive la bărbat. Dacă aş avea încredere în el…
Fiindcă aspectul ăsta contraceptiv e o problemă tare delicată în cuplu. E o responsabilitate mare, pe care eu una nu aş vrea să o las în seama altuia. Indiferent de sexul pe care l-aş avea. Fiindcă mai cred că într-o sarcină sunt mereu doi implicaţi. Că femeia e cea care poartă copilul e un detaliu. Responsabilitatea se împarte egal la doi. Şi să nu credeţi altceva, orice v-ar spune el.
Informaţiile de la ora actuală privind această pilulă la bărbaţi sunt în termeni de promisiuni ce se întind pe 3-5 ani. Adică, răspunsul la-ntrebarea asta n-o să ne ardă, că nu trebuie să-l găsim până mâine. Pilula e încă în cercetări, studii şi aprobări, deci nu e în farmacii. Dar aşa ca principiu, e un exerciţiu bun de imaginaţie. Se pare că se lucrează la variante cu administrare zilnică, dar în acelaşi timp, cercetătorii caută o formulă cu administrare lunară sau cel puţin de o dată la trei luni. Asta ar fi ca un echivalent la inelul vaginal (care se administrează o singură dată pe lună), dacă ne luăm după frecvenţa utilizării. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că au nevoie de această administrare cu o tocmai o frecvenţă cât mai rară în urmă unor studii care au arătat fie că bărbaţii înşişi ar uita să ia zilnic pilula, fie că partenerele lor de viaţă nu ar avea încredere că o vor face.
Eu sunt un fan al bărbatului, dar la capitolul încredere şi responsabilităţi am mari rezerve de exprimare. Există bărbaţi care uită unde-şi ţin şosetele. Alţii care preferă să-şi cumpere altele noi, decât să le găsească pe alea vechi. Sau să le spele. Ştiu bărbaţi care se tem să schimbe o siguranţă sărită. Sau un bec ars. Pentru asta, dau telefoane. Ştiu bărbaţi care-şi uită copiii prin magazine, ştiu pe alţii care nu-i dau câinelui de mâncare. Unii uită chiar că ar avea vreunul…
Oricum, până la lansarea pe piaţă a contraceptivului masculin mai avem de aşteptat. Însă atunci când va apărea, cel mai probabil nu va fi cu administrare zilnică. Ceea ce mă bucură într-un fel, dar mă enervează în altul. Doar fiindcă bărbaţii sunt mai iresponsabili şi nu îşi pot aminti să ia o pastilă, femeia s-a sacrificat de atâţia ani cu blistere puse-n portmoneu, remindere la telefon şi alte stresuri zilnice! Ia să fi făcut şi noi pe nebunele, să vedem ce s-ar fi întâmplat. S-ar fi inventat inelul vaginal mai repede? Sau plasturele hormonal? (Că nu ne-ar fi deranjat nici pe noi să nu ne mai batem capul zilnic cu „Nu uita! Nu uita!” şi să avem grija asta o dată pe lună!) Sau ar fi înflorit industria prezervativului?! Măcar acolo „sacrificiul” e egal.
p.s. Până una alta, nu pot să fiu scorpie şi să nu remarc că fix în această egalitate de împărţit responsabilităţi, bărbatul a fost pînă acum cel discriminat. Femeii i s-a dat o mare putere asupra bărbatului în momentul în care i s-a dat pilula cu administrare zilnică. Fiecare dintre noi ştie cel puţin un „accident” cu semn de întrebare: Oare chiar aşa să fi fost? Poate nu v-am spus, dar eu nu cred în accidente de genul acesta. Şi mai cred în dreptul bărbatului la control. Încrederea e bine cînd funcţionează, însă e periculos când ia pauze. Iar în condiţiile date, până va apărea pe piaţă un mijloc de control pe care să-l poată şi bărbatul gestiona, ne rămân doar două variante rezonabile: prezervativul şi inelul vaginal. Părerea mea.
Avem patru bilete la film pentru joia aceasta, de la 7 seara, în afi Cotroceni. Să vedem cum facem să le împărţim frăţeşte! Filmul e teoretic pentru copii, dacă te uiţi la marcă, dar practic ce adult nu e fan Disney? O părere despre film la (ceal)altă Miruna, că Miruna asta nu l-a văzut încă.. Eu personal nu am mai ajuns la cinematograf de când n-a mai tras o bună prietenă de mine. De fapt, mereu se întâmplă că cineva trebuie să mă ia cu japca la film şi, de obicei, ea e singura care are răbdare. Întotdeauna îi mulţumesc
Deci, vă duceţi la film? Menţiunea este că ar ajuta să ştiţi să citiţi (glumesc, mă gândeam dacă luaţi un prichindel cu dumneavoastră), fiindcă filmul e subtitrat, nu e dublat. Şi e 3D. Povestiţi o întâmplare în care a trebuit să vă salvaţi mama într-un fel, fie că a fost de o goangă mare şi căţărătoare în părul ei, fie că a fost de al treile desert la masa de duminică. Aici nu glumesc, sunt chiar curioasă. Cei mai doi “salvatori de mame” merg joi la film! Şi fiecare ia pe cineva cu el. Însă am rugămintea să specificaţi în comentariu dacă nu puteţi ajunge joi, fiindcă nu vreau să rămână locurile neocupate, că aţi uitat că trebuie să luaţi copilul de la mediaţii. S-a mai întâmplat. N-aţi văzut cum, de obicei, când mergi la un spectacol, primele locuri sunt foarte multe goale? Ale celor care nu preţuiesc şi nu onorează o invitaţie. Tocmai fiindcă nu au plătit-o. Dar asta e altă discuţie, să ne întoarcem la mamele noastre. Ale dumneavoastră mai exact, că eu încă n-am ajuns la stadiul acela. Mama mea nu face prostii, e prea ocupată să mă salveze pe mine mereu…
LATER EDIT: S-a hotărât câştigătorul: Să trimitem copiii la film! Astfel, invitaţiile merg la Iulia, căreia îi doresc distracţie frumoasă împreună cu sora ei şi amândoi părinţii! Să-mi zici cum ţi-a plăcut filmul.
Mulţumesc tuturor pentru interes. Vor mai fi ocazii. Poate chiar cu filme de oameni mari
Cu capul tocmai scos din ligheanul cu apă încălzită pe aragaz (că e singura urmă de civilizaţie care mai funcţionează la ora asta; curentul electric cred că e deja un lux!), mărturisesc că aşa o dorinţă arzătoare de a emigra ca-n seara asta n-am mai avut de printr-a şasea. Pe vremea aia făceam planuri bolnăvicioase prin actele şi viitorul părinţilor mei, doar-doar să mă văd hăt-plecată, cu ei după mine. Şi încă sunt de părere că cea mai fericită variantă a mea de plecat cât vezi cu ochii i-ar include şi pe ei în peisaj.
Revenind. N-am apă caldă. Episodul de acum 2 ani se repetă. Un vecin supărat că a fost inundat închide apa la tot palierul. Fiindcă ăla de l-a inundat nu răspunde la uşă; o fi beat, o fi mort (de frică?), o fi nesimţit, nu ştiu şi nu mă ‘mestec. Înţeleg necazul omului, dar nu e ca şi când unul de pe strada ta fură şi intră tot cartierul la-nchisoare! Aşa cum tre’ să suferim noi, că netrebnicii au jacuzzi şi nu-l ştiu folosi (sau , cel puţin, asta-i presupunerea).După 5 zile fără apă caldă, sunt singura care se sesizează. După 5 zile în care m-am splat pe la neamuri şi pe la prieteni, am rămas în pană de inspiraţie oare pe cine aş mai putea deranja. Şi mare le-a fost, din nou, vecinilor mei mirarea la aflarea veştii că eu sunt un om care se spală zilnic, iar pe dinţi chiar de 2 ori! Mirarea mea e cum de, dintr-o scară întreagă, doar una mică şi blondă face scandal.
Cineva îmi povestea azi că are un prieten, medic român, care lucrează în străinătate. Că omul i-a zis că aşa ca bani, ca profit ce-i rămâne lui, nu face mult mai mult decât în România. (Dincolo RATBurile lor costă ceva mai mult. Poate şi chiriile.) Dar omul zicea că adevăratul profit se vede când iese pe stradă. Când se uită în jur. Când, sunt sigură, nu-şi face duş în lighean, cu apă încălzită pe aragaz.
Asta este ceea ce se cheamă ruşinos follow-up. În termeni pe care să nu-i înţeleagă mama, tata şi naşa, căci sunt primii oameni în faţa cărora nu vreau să mă fac de râs. Dar ştiindu-i oameni isteţi şi fini cunoscători de Mirunica, am o vagă impresie că ar fi putut scrie şi singuri postul acesta. Cu toate că în familia mea, zgârcenia-mi e recunoscută. Dar economia e un termen nou. Chiar şi pentru mine.
Să vedeţi ce-am făcut:
În ziua cu debutul economisirii mi-am luat 10 suluri de hârtie igienică Volare (Zewa nu este în Carrefour!), încă mai am 6 (m-am dus să le număr). Pesemne stau pe-acasă mai puţin decât îmi imaginam.
De la acelaşi supermarket, mi-am luat şi 4 sau 5 bidoane de Zizin la 6 l. Mi-au ajuns cam până miercuri, dacă-mi aduc bine aminte. De atunci mi-am mai luat 2 bidoane de apă de masă aro de la alimentara de la parter. Execrabilă apă, nu v-o recomand. Chiar dacă 5 l costă 2,5 lei. (Evident veţi spune că informaţiile de mai sus se bat cap în cap, se pare că eu sunt un puternic acumulator de apă. Oricum, mi-e frică să calculez.) Cert e că nici apa pe care-o beau nu e toată de acasă, tocmai fiindcă populez foarte puţin ţinutul.
De metrou şi autobuze, ce să vă zic: evitaţi cu orice preţ linia lui 381 după ora 18. E timpul în care tot Berceniul se întoarce acasă. Dacă pe străzi bate vântul sau metroul întârzie să vină, credeţi-mă, nimic nu se compară cu un berceni nespălat pe dinţi să-ţi sufle în ceafă. Ziceam orice preţ? Nu m-am răzgândit.
Maşina n-am lăsat-o prea des, fiindcă am nişte drumuri nebune de făcut. Un scurt exemplu dintr-o zi de şcoală: de dimineaţă, stagiu în Regie, apoi la spitalul Ilfov la mama naibii şi înapoi în centru, la Eforie. În afară de varianta în care taică-tău e superman şi i-ai moştenit însuşirile zburătoare, n-ai nici o şansă să ajungi la timp nici măcar atunci când eşti cu maşina. În Bucureşti nimic nu e sigur, mai ales dacă e motorizat. Dacă ai alege altă variantă, ai avea într-adevăr o siguranţă: că te dau ăia afară din şcoală, că nici pe jos n-ai ajunge în veci la ore.
Şi dacă tot a venit vorba de maşină, să vedeţi altă bucurie! Tot apropo de economie. Cum am dat şpagă la un nenea, de fapt, doi poliţişti. Care m-au cam prins cu mâţa-n sac, ce-i drept, era vorba de un act expirat, de care oricum trebuia să-mi fac rost, deci am exclus varianta şpagă din start. Doar că startul meu nu s-a potrivit cu al lor şi, ce credeţi, nu au vrut respectabilii să-mi scrie procesul verbal. Mi-au zis, citez: rămâne la aprecierea dv. Iar aprecierea mea nu avea mai mărunţei, că le-aş fi dat în monede de 5 bani, promit. Şi uite-aşa s-a dus economia de la hârtie igienică la poliţia română!
Ce s-a ales cu BCR-ul? Speranţa, deocamdată, că voi putea şi eu profita într-o zi de SUCCESul din depozitul lor. Mă rog, mai întâi al meu şi-apoi al lor. Până atunci, rămân fidelă hârtiei de lux, a apei la bidon, doar autobuzele le sar. Ce ziceţi, am şanse de-a intra în topul Forbes?
Dacă-i musai, cu plăcere. E vorba de un interviu apărut pe apropo.ro, în care câteva dintre fetele cu blog răspund la o serie clasică de întrebări. Se discută despre bloguri, bani şi bărbaţi.
Ieşind din zona mea de confort şi din spatele tastaturii, dau startul unei noi ere în viaţa blondelor. (Ca să auziţi şi dumneavoastră graiul blondesc în original, aproape la fel de neşlefuit ca acum trei ani, când a venit prima dată în capitală.) Să fie cu noroc, zic! Doar puţintică răbdare, stimabililor, că încă nu mă pricep aşa bine. De exemplu, nu ştiu cum faci să pui link într-un video? Fiindcă ce urmează are legătură cu asta şi cu asta.
Să vedeţi ce-am copt zilele astea:
La mine-acasă se aud păsărele ciripind, vecini supăraţi şi blonde curioase. În materie de reguli de alimentaţie, diete şi siluete, cred că aş putea da doctorat. Parcă le-am văzut pe toate, pe unele chiar am senzaţia că le-am inventat! Tocmai de asta, nu era să-mi scape training-ul de Hunger Management!
p.s. M-am înscris aici (şi apreciez orice formă de solidaritate! De luni, da?). A, şi promiteam o poză: Read the rest…
Şi ca să nu ziceţi că mă iau de şoferii de Dacii, iată: la unii se poate. Păcat că nu la toţi. Menţionez că e genul de stradă care e mereu plină de maşini parcate. Nu e ca şi când seara începe să bată vântul printre ele şi copiii ies pe uliţă.
Pentru nici un capac de toaletă şi nici pentru vreo căldare cu gunoi.
Eu nu m-aş certa cu tine pentru ce cămaşă ţi-ai pus şi nici pentru puloverul de care nu mai vrei să te desparţi.
Nici pentru vasele pe care nu le strângi niciodată, nici pentru aspiratorul pe care nu ştii cum să-l ţii.
Nu m-aş certa nici pentru telecomandă, nici pentru faptul că munceşti prea mult.
Nici pentru mesajele pe care nu le scrii şi nici pentru florile pe care nu le-aduci.
Eu nu m-aş certa cu tine nici măcar pentru alta. Ci te-aş lăsa s-o iubeşti sănătos. Sau cel puţin să-ncerci. Să o iubeşti fără să te-mbolnăveşti. De dorul meu.
Eu nu m-aş certa. Doar te-aş lăsa…
————————–
Morala: Şi într-o relaţie e ca-n viaţă: există Lucruri Importante şi restul. Şosetele, buzile, vasele şi florile înseamnă restul.
Fiindcă ce urmează are legătură cu 
