ŞI BLONDELE GÂNDESC

Întotdeauna se ajunge la momentul când ţigara se stinge, melodia atinge ultima secundă şi castronul cu îngheţată- cea de pe fund linguriţă. Cea mai mare libertate pe care ţi-o pot da este aceea de-a te lăsa să pleci. Ştii, în viaţă e vorba de alegeri. Unii nu fumează deloc şi atunci nu au ce arde. Studiile arată că e mai sănătos aşa. Pentru tine şi cei din jurul tău. Repet, e vorba de alegeri. Unii nu ştiu să asculte muzica şi atunci nu au cum dansa. Iar la alţii, îngheţata nu se termină niciodată, doar că şi gustul se adaptează, la fel ca mirosul. Şi după o vreme, ajungi să nu mai simţi nimic. Ca antibioticele care-şi pierd efectul atunci când abuzezi de ele. De asta zic, să te fereşti.Ţigările ard, melodiile se cântă şi îngheţata se topeşte oricum le-ar chema oficial. Focul şi armoniile sunt doar în capul tău. Răceala e-n suflet. Nu mă chema când îţi va fi frig.

Fiindcă întotdeauna există ţigara de după cea de dinainte, butonul repeat şi non-stopul de la parter. Asta, până m-oi lecui şi eu de atâta îngheţată…

Mi-a plăcut asta. Ignoraţi excesul de cratime şi-apoi vedeţi şi dumneavoastră.

Uneori am senzaţia că văd peste timp, la fel cum vântul trece prin frunze. Cumva cuprinzător. Uneori am încredere în ceea ce-mi amintesc să fi visat, ca un copil care nu ştie să-noate în bazinul din spatele casei. În unele vise n-ai cum să te-neci, fiindcă te trezeşti înainte de-a muri. Cu realitatea-i mai greu.

Adesea mă detaşez de mine într-o formă periculos de pasivă şi-atunci mintea-mi pare să iese din închisoare. Şi, de frică, întotdeauna mă întorc. Fiindcă închisoarea o cunosc, iar ce e în afara ei mă sperie.

Apoi, sunt unele călătorii pe care le-aş porni împreună. O singură dată în viaţa mea, am fost tentată a crede că mama ar putea să nu fie sufletul meu pereche. Şi mi-a trecut imediat după. Acea singură dată.

Într-o lume în care nu există limite, unde totul e posibil, chiar şi pentru tine. Dacă mâine ai putea lăsa totul, pentru a merge altundeva şi a o lua de la capăt? Sau pentru a continua mult mai frumos?

De când am văzut clipul ăsta pe youtube, întrebarea mă obsedează. Ştiţi de ce? Fiindcă pe mine nu mă duce imaginaţia prea departe undeva, ci mă blochează cu cineva. Iar singurul meu răspuns pentru mâine  şi multe dimineţi care urmează ar fi unul singur: la el în braţe. Astfel încât se nasc alte-ntrebări, precum aceea, dacă-i bine să-ţi doreşti viitorul în funcţie de alţii şi nu în funcţie de tine. Apoi tot eu aş răspunde într-un suflet, că doar aparent e vorba de alţii, când, de fapt, tot mie îmi revine rolul principal. Fiindcă înainte de orice alte fericiri, de a mea mă îngrijesc prima. În dorinţe, viitoruri şi răspunsuri la-ntrebări, fără imaginaţie. Read the rest…

Iată filmul pe care-l promiteam într-un articol anterior. E despre terapia prin alimentaţie, înainte de medicaţie. Despre rolul nutriţiei şi vitamonoterapiei în diversele boli, inclusiv cele maligne. E incredibil ce rezultate au oamenii ăştia. Filmul are subtitrare în româneşte, deci vă invit să-l urmăriţi cu toată familia când aveţi timp. Durează o oră şi ceva. Eu l-am văzut într-o noapte, că nu m-am mai putut dezlipi. O să vă pună pe gânduri, promit. Trailerul aici, filmul integral, cu subtitrare aici.

Iată câteva idei: Read the rest…

Zilele astea, sunt mai mult invidioasă decât mândră de a fi sibiancă, fiindcă am senzaţia că blogosfera s-a mutat la Sibiu, că toată lumea e în tabără acolo şi doar eu am rămas la şcoală, ca un copil pedepsit. Ba mai am şi vreo 2 examene săptămâna care vine. Read the rest…

Aveam poză pentru acest articol, apoi m-am gândit să nu vă arăt raze de soare, verde presărat cu flori şi nici ceşti pline de cafea. Că le puteţi vedea şi singuri. Ceea ce precis e mai frumos.
“Vin pe jos, in plimbare, că e superb. Sper doar să nu mă rătăcesc.” – Sms primit de la o prietenă, care mă aştepta pe-o bancă-n Cişmigiu, în timp ce eu audiam ultimul curs al acestei săptămâni. “Sună-mă când ajungi.” Read the rest…

• Când ai mei mergeau în luna de miere, n-aveau maşină şi fraţii le-au dat-o pe Dacia lor.
• Când, într-a cincea, prima ţigară era cu mama, în bucătărie. Când învăţai că e ok să faci prostii, atâta timp cât ţi le-asumi. În bucătărie. Doar era să ne prindă bunica
• Când, câţiva ani mai târziu şi-n aceeaşi bucătărie, tata te ajuta să iei o hotărâre de Revelion şi te ducea chiar el acolo. La el.
• Când ţi se dădea voie să dai examene şi fără act de identitate la control.
• Când copila găsea în loc de cadouri sub brad, multe cutii goale şi o cheie de la maşină. Cea mai frumoasă maşină din lume.
• Când, în fiecare dimineaţă la Cluj, te aştepta o lalea galbenă pe parbriz.
• Când înfiai prin legi nescrise un prunc curat şi deveneai pentru el un fel de înger cu trup.
• Când tu ai fi fost radicală, dar erau alţii care nu te lăsau. Şi te trimiteau la şcoală.
• Când cei din primul rând sărbătoreau nunta de argint şi, imediat, vedeau Parisul.

• Când vom merge la banchet. Frumoşi cu toţii, fericiţi şi absolviţi. De vina de a fi lipsit.

Sunt lucruri pe care le ţii minte toată viaţa, pe care timpul le încununează şi generaţiile le veşnicesc. Cele mai frumoase gesturi sunt acelea care construiesc amintiri. Nemuritoare.

Iar lista poate continua…

Un articol din categoria nutriţie, dietă şi slăbire, pentru cine îşi doreşte. Fiţi atenţi: cum ar fi să existe ceva de mâncare, care să te sature şi să nu te îngraşă? Păi, să vedeţi: există. Read the rest…

Ceea cea a fost astăzi vreau să se transforme-n ieri, chiar dacă încă nu e mâine.

Astăzi a fost o zi mai întâi voioasă, apoi raţională şi chiar optimistă. Apoi a redevenit raţională şi dumneavoastră ştiţi că eu cu astea nu mă-mpac. Şi când raţionalul dădea semne de a-mi arăta un capăt de tunel şi-o luminiţă, când îmi spuneam că iată, e bine să te maturizezi, ziua se termină tristă.

Ieri a fost o zi singură. Una, a cărei însemnătate nici nu vreau să o cunosc. Încă. Bătaia vântului de la răscrucea în care mă aflu în această viaţă mi-e teamă că nu poartă mănuşi. Mă simt ca o mamă care şi-a abandonat pruncul cu luciditatea de a şti că nu mai poate avea grijă de el. O vreme.

Mâine va fi mai bine. Doar că am de aşteptat. Ca pasiunea să-şi găsească un loc în lumea raţiunii mele şi singurătatea să se scurgă printre picăţele.

Apropo, când vine mâine? Read the rest…

Săptămâna trecută aflam că am pierdut pe unul dintre cititorii cei mai zilnici (să zic aşa) ai blondelor. Din cauza reclamelor. Săptămâna asta, povestea se repetă. Acelaşi motiv, alt cititor. Într-un fel, e bucurie să vezi că ai avut aşa prieteni implicaţi, în multe alte feluri ţi-ai dori să îi mai ai.

Pornind de la ideea că e democraţie, mai ales la tine pe monitor, vreau să se înţeleagă faptul că nimeni nu impune nimănui nimic. Fiecare citeşte, urmăreşte şi înjură pe cine se pricepe. Însă haideţi să privim puţin altfel situaţia. Chiar dacă s-a mai scris şi pe alte bloguri, ţin să-mi exprim şi eu părerea. Rogu-vă, citiţi şi apoi treceţi mai departe. Read the rest…