Dacă v-am înnebunit ieri pe twitter cu #wow11 , îmi cer scuze, dar a fost un eveniment cu prea multe idei, ca să le ţin pentru mine. Rezumatul fidel îl găsiţi la Ruxa, la blonde puteţi citi doar subiectivisme deloc jurnalistice. Mai degrabă bloggericeşti. Personal bloggericeşti. Read the rest…
Diferenţa dintre sexul pe bani şi cel fără bani este că, de obicei, al doilea costă mai mult.
Ca să fie clar din start: blondele care gândesc nu încurajează prostituţia, decât atunci când e de comun acord. Şi nu mă refer la stat, că poziţia acestuia e la fel de clasică precum cea a misionarului. E nevoie de un moment de inspiraţie divină (:P) pentru a o schimba, dar surprizele ulterioare pot fi din cele mai plăcute. Inclusiv pentru nevestele tiriştilor scăpate poate de nişte candidoze, clamidii şi alţi crocobauri. Read the rest…
Unde sunt dascălii de ieri, că astăzi nu sunt niciodată. Ştiţi, cred că oamenii-şi primesc de obicei mai mult decât merită, iar eu mi le-am primit, la vremea mea, pe profa de română, pe cea de religie şi …am încălecat pe-o şa. Enumeraţia asta e prea scurtă pentru o poveste cu final fericit. Dar, probabil, sunt daruri exprimate în oameni, pe care le primeşti ca să te bucuri de ele o viaţă. Ca o baterie reîncărcabilă din tolba de-amintiri. Şi din sufletul tău de copil. Sunt oameni care îţi ating existenţa cu atâta blândeţe, înţelepciune şi iubire, încât nu îţi deschid doar mintea, ci şi sufletul. Tocmai pentru a-i putea înţelege şi ierta pe unii dintre cei care le vor urma în timp şi spaţiu. dascălii de niciodată. Ştiţi, a fi Dascăl e o misiune, nicidecum o capacitate. Cât de curând, voi reuşi să-i iert pe cei care confundă asta într-un exerciţiu trist, de fiecare zi… Şi pe mine, pentru neputinţa de-a mă fi supărat vreodată.
Azi am citit o scrisoare. Care-a fost ca de la mine pentru mine, însă trimisă de altcineva. Care mi-a desenat în versuri şi imagini un vis pe care o să îl îndeplinesc odată. Care mi-a arătat că, şi printre lacrimi, poţi deschide ochii, pentru a vedea drumul pe care să mergi. Înainte. Timpul şi tinereţea. Banii, că au şi ei un loc în propoziţie.
O să învăţ franceza, dar nu ştiu dacă în Paris.
“Sunt un volum ce n-are titlu încă.” Dar, ştiţi, mă rog să îl cresc atât de frumos, pe cât lumina care-l va vedea odată…
Câteva idei de prin lume adunate, până una-alta:
Mi-a spus că atât de aprig îmi apăram mie libertatea, încât nu-i mai lăsam şi lui loc de a sa.
Niciodată nu mă gândisem astfel. Că libertatea lui era aceea de a mă putea lua oricând de mână, chiar şi atunci când eu vorbeam cu altcineva. Că libertatea lui era aceea de a mă putea pupa oricând pe buze, chiar şi atunci când, din nou, eu vorbeam cu altcineva. Sau stăteam pe net. Sau învăţam. Sau mă enervam… Mi-a spus că era fericit când de departe se uita la mine ca la “acea fată frumoasă”, gândindu-se automat la băiatul care poate sta lângă ea. Şi se simţea fericit ştiind că el este acela. Aceasta era libertatea lui.
Pe care, dintr-un exces de libertate si egoism, i-am negat-o până la sânge. Niciodată nu mă gândisem aşa: Read the rest…
După o poveste adevărată, căţiva ani irosiţi de viaţă şi multe, multe lacrimi, mai târziu:
Mă întâlnesc cu ea întâmplător, că şi în Bucureşti lumea e mică. N-o mai văzusem de foarte mult timp, nu mai ştiam nimic de ea. Aproape să n-o recunosc: Slabă-băţ. Uimirea mi-a fost pe atât de mare, pe cât am participat oarecum pasiv la toate chinurile şi eforturile ei de a scăpa de cele prea multe kilograme asociate celor prea puţini centimetri. La chinuri şi eftorturi încadrăm inclusiv nişte intervenţii din cadrul chirurgiei obezităţii. Spun asta doar aşa, ca să vă faceţi o idee despre ce poate însemna “eforturi” şi “chinuri”. Vă daţi seama că nu am putut să nu-i admir şi noua siluetă, să o felicit şi s-o întreb ce, slavă, Domnului!, a funcţionat într-un final.
“Sincer îţi zic, Miruna, Read the rest…
Se spune că înţelepciunea vine odată cu vârsta, ca o superofertă la un produs care nu-ţi foloseşte la nimic. La ce bun să ai, la 80 de ani, răspunsurile întrebărilor de la 20, dacă nu prea mai poţi face multe cu ele. Ca un bărbat care, în sfârşit, are toţi banii şi toate femeile din lume, dar îl doare spatele şi nu i se mai scoală. Sau ca un fost iubit care-ţi mărturiseşte după un an, că încă eşti iubirea vieţii sale. Ori după o lună… de când a încetat să îţi mai pese. Unele lucruri sunt atât de strâns legate de timp şi de momente, încât se autoanulează în apoi, oricât de imediat ar fi acesta. “Mai târziu” e valabil pentru cei “mai norocoşi”. Noi, ceilalţi, suntem supuşi ai clipei. Dar şi uitarea a fost dintr-un motiv scrisă în legile omeneşti şi-n ADN-ul nostru. Şi nici clipa nu s-a inventat degeaba.
Departe de mine gândul de a fi vulgară astăzi. Read the rest…
Acum vreo lună, mă întâlneam la o cafea repede cu o prietenă dragă, una din cele două, care m-a părăsit pentru un bărbat. Cred că m-am mai plâns pe undeva de asta. S-a îndrăgostit sub ochii mei şi dusă a fost. Hotărâtă fată. Şi fericită, de atunci încoace. Read the rest…
Bărbatul nu înţelege când îi spui, iubitule, vreau şi eu câte o buruiană din an în paşte, de la tine. El nu aude nici când îi spui înainte de culcare, iubitule, poate mâine reuşim să cinezi cu mine, nu cu internetul. El nu te aude când îi spui că nu îţi place tricoul lui portocaliu şi-l rogi să nu-l mai poarte!!! Nici când îi explici toate nemulţumirile tale, pe rând, cu liniuţă. Orice vine sub fenomenalul titlu: Te iubesc, pentru el-bărbat- e ca o poveste pe care nu o mai citeşte, că o cunoaşte de mult. O polologhie pe care nu eşti prima să i-o spună şi, în mod cert, nici ultima. Atâta vreme cât e sub jurisdicţia te iubesc-ului, el poate scuipa liniştit seminţe printre dinţi, lăsa buruienile în pieţe şi mângâia cu talent mouse-ul cel multifuncţional.
De asta, bărbatului trebuie să îi arăţi. Că vorbeşti serios chiar şi atunci când îl iubeşti.
