ŞI BLONDELE GÂNDESC

Un articol despre cum obiceiuri alimentare devin moartea pasiunii.

Fiindcă oamenii sunt atât de proşti, încât râd de tine dacă nu înfuleci cot la cot cu ei o friptură cu cartofi prăjiţi. Fiindcă oamenii sunt atât de ignoranţi, încât îşi dau sănătatea pe o clipă de plăcere gustativă. Uite, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să zbor. Făceam cred că zilnic exerciţii în curte, pe scările bunicilor. Săream de pe câte o treaptă tot mai înaltă, sperând că voi sfida gravitaţia la un moment dat, deşi nu ştiam ce-i aia. Însă presimţeam că ea e duşmanul nevăzut al zborului meu imposibil. Până mi s-a explicat că doar păsările şi avioanele pot zbura, oamenii au picioare dintr-un motiv bine întemeiat. Apoi, am încetat să mai sar obsesiv-repetitiv de pe scări şi o bună vreme mi-am dorit să fiu rândunică.

Oricât de mult aş fi insistat cu săritul, credeţi că aş fi izbutit să zbor vreodată? Tot aşa şi cu mâncatul. Oricât de mult ai insista pe friptură cu cartofi prăjiţi, combinaţia asta tot la fel de greşită va rămâne. În ambele situaţii explicaţia este faptul că organismul uman este pur şi simplu dotat să funcţioneze altfel. Îi poţi da friptură şi cartofi prăjiţi, dar nu deodată. Poate şi omul zbura, doar că nu trebuie să se facă pasăre, ci paraşută. Pardon, să folosească una.

Îmi doresc să apuc ziua în care nu va mai fi stigmatizat ăla care nu mănânca pâine lângă ciorbă sau ăla care refuză desertul după un prânz de 3 ore. Îmi doresc să apuc ziua în care să nu se mai supere prietenii pe tine că vrei să te întâlneşti cu ei într-o seară, dar nu şi să împarţi un tiramisu. Ori o şaorma dublă, dacă există aşa ceva. Aştept ziua în care bunica să nu mai ţină evidenţa înghiţiturilor la musafiri, iar asta nu din exces de zgârcenie, ci tocmai dimpotrivă. Cunoaşteţi modelul. Intenţiile sunt bune, absolut, dar profund dăunătoare. Aştept ziua în care să nu te mai simi prost când refuzi nişte bucate, oricât s-ar fi străduit cineva pentru ele, ci să te simţi prost atunci când nu te mai vezi sătul.

Şi să vă spun acum de mine. Read the rest…

Orice om cât de cât învârtăreţ în România noastră ştie la el în oraş cel puţin o sursă, care “fură” parfumuri din Germania şi le dă la jumătate de preţ, o altă sursă care fură eventual ochelari cu D şi G kitschos lipite pe ei, încă una care aduce haine de firmă, etc. Fiecare să se descurce cum ştie, întotdeauna am zis că pentru orice produs, la orice preţ există un client dispus să plătească suma respectivă la momentul respectiv. Totul e să-l găseşti.

Aici intră internetu-n joc.

Cică pe ebay se vând !!! etichete de firmă. Doar etichetele!!! Adică, unii şi le cumpără cu haine, fără a pune aparent preţ pe ele, că le taie şi le licitează pe net. Dar tocmai acolo-i Spielu’, că oamenii obţin preţ bun şi uite-aşa înfloreşte industria snobismului postmodern şi se dezvoltă tehnica paşilor mărunţi: Îţi cumperi doar nasturii Chanel, că, pentru tot sacoul, mai trebuie să treacă vreo 3 bărbaţi prin patul tău. Scuzaţi-mi sarcasmul, dar, serios acuma: să-ţi cumperi etichete???

foto

LATER EDIT: Oficial, câştigătoare e BabyRacy. Felicitări şi detalii pe mail!

Serios că sună a creme brulee, a baghete proaspăt scoase din cuptor şi aburite în vitrine, a chifle cu coaja crocantă sau brioşe ca pe flickr. Deja simt şi cum miroase a cozonac dulce la început, apoi a covrigi cu susan şi lapte cu miere. Pffff. Noroc că gândurile nu îngraşă, că atunci să vezi belele!

Nu mai suport. Creatorilor de rochii şi făcătorilor de paiete! Pe voi de ce v-au făcut mamele voastre, bre? Pe primii, ca să-i ignoraţi pe ultimii; iar pe ultimii, ca să fiţi ignoraţi de primii. Nu mai există rochie de gală fără paiete pe faţa acestui pământ. Pe buneee??? Cine crede că sclipiciurile cusute pe textilă sunt frumoase – mâna sus! Read the rest…

Ştiţi, pentru mine n-a fost un tur al Bucureştiului. Nu l-am văzut de sus, cum ar face un provincial ca mine, nici din interior, cum ar face un rezident vechi de 3 ani, şi nici din afară, cum ar face un Iuda pregătit de sărutarea finală.

L-am văzut pe Bucureşti în inima lui, aşa cum descoperi un om atunci când mergi la el acasă. Şi în timp ce ne plimbam pe străzile care mi-au găzduit de fiecare dată drumurile şi tot mai des înjurăturile din trafic, în timp ce vedeam pentru prima dată clădirile de pe Calea Victoriei, mă tot întrebam oare unde am fost eu în tot acest timp. Că Bucureştiul, am certitudinea, nu a fost dus nici măcar cu sorcova de ceva vreme încoace. Read the rest…

În insistenţele mele de a găsi rochia perfectă pentru banchet (care va fi un eveniment numai despre cum sunt îmbrăcată nu, dar să zicem că nici de râs nu mă pot face) şi în plimbările pe care le-am executat zilele astea cu nişte prieteni din Cluj, mă trezesc din nou în Băneasa Shopping City. Nu că la Cluj n-ar fi vreun Shopping City (până şi piţipoance a importat Ardealul), dar nu e Băneasa!

Şi plimbându-mă cu ochii dezlipiţi de data asta de vitrinele magazinelor, ce să văd: Băneasa se pregăteşte să deschidă un cinematograf. Era şi timpul aş fi zis în prima fază, după care-i dau să caute pe google şi uite ce găsesc: Grand Cinema Digiplex, o investiţie de 19 milioane de euro(!!!!) şi că se va deschide vineri, 23 septembrie pentru public (sursa).

Wow. Deci lumea chiar merge la cinematograf. Read the rest…

Mi-au venit rezultatele York Test-ului. Pe scurt, intoleranţele mele cu semn de interzis sunt următoarele: lapte de vacă, gluten, grâu, ou (albuş şi gălbenuş) şi, ţineţi-vă bine şi faceţi rost de o batistă, că-i tragic: cafeaua! Acestea fiind spuse, abia aştept să merg azi la consultaţia cu nutriţionistul, ca să văd cum să fac să mă hrănesc cu aer. Din ce am voie se numără fructele, legumele şi carnea. Na, Miruno, trăieşte cu fructe şi legume, că la carne nu mă prea înghesui…

Şi stând eu aşa în răsunetul chiorăitului propriu de maţe, îmi doream un program (cred că nici nu ar fi greu de făcut,doar baza de date e mai complicată), în care să-ţi poţi trece nişte date:

1. că tu ai intoleranţă la cutare, cutare, cutare,
2. îţi place să bei cafea de leşini,
3. dar vrei să-ţi scazi şi colesterolul.
4. Şi o dietă hipocalorică, fiindcă 3 kilograme în minus n-au omorât pe nimeni.

Adică, eu asta aş trece. Şi să-mi dea o listă cu alimentele recomandate. Altcineva, poate vrea doar să scadă colesterolul şi are anumite alergii. Altul poate are carenţă de calciu, dar intoleranţă la lapte (deşi ăla de vacă nu e nicium sănătos, asta nu e o noutate. Cel de capră e cel mai bun, beţi-l dacă papilele vi-l tolerează pe teritoriul lor.). Ideea e simplă. Mi-ar plăcea aşa ceva. De fapt, cred că nutriţionistul e dotat cu un astfel de soft în capul lui.

Vă ţin la curent. Dar la cafea?!?!?!? pe bune!!!!

Şi nu, de data asta nu e vorba de ce mintală. Ultimele evenimente din viaţa mea au lăsat nişte urme biochimice detectate de laboratorul de analize, al cărui medic i-a mărturisit mamei că mi-a repetat de 2 ori colesterolul, fiindcă nu se potrivea cu profilul pacientei. Plus, alte cele. Nu e grav, nu e cazul să ne îngrijorăm, dar nici să stăm cu fundul pe scaun şi mâinile în tastatură. Cele mai noi studii au concluzionat că alimentaţia e un factor minor care influenţează nivelul colesterolului, că mai degrabă stresul şi sedentarismul ar avea importanţă majoră. Deci da, aici mă înscriu.

Mi s-au recomandat vizite la medici specialişti. Şi am hotărât să comit o aroganţă, pe care nu vă sfătuiesc să o încercaţi şi dumneavoastră acasă: Read the rest…

În timp ce voi credeaţi că eu mă petrec de zor cu ai mei colegi prin oraş, eu sărbătoream cuminte cu mama, care a venit la mine în weekend. La fel de târziu m-am culcat, dar mult mai deloc beată decât v-aţi fi imaginat. Colegii mei mă ştiu şi mă iubesc aşa cum sunt: o speriată şi jumătate de cluburi şi orice conţine alcool. Nu e chestie de religie, e chestie de gust. Ceea ce e , desigur, cu atât mai ciudat.

Vă scriu de printre genţi îndesate şi pungi adunate, e aşa o nebunie la mine în casă, că mama m-a rugat să-mi facă poză, că e prea haios totul. Strângem lucruri, fiindcă pregătesc plecarea. Nu-mi vine să las nici o carte acasă, ce să mai zic de pantofi! Am găsit cursuri din anul I, scrisori de la foşti iubiţi (mă rog, de la unul, de fapt, dar singularul i-ar fi dat prea multă importanţă declarată), bluze pe care nu le-am purtat niciodată… am senzaţia că-mi violez propriile amintiri, deşi nu sunt sigură că poţi face asta. Eventual, doar una dintre personalităţile tale…

Însă, dincolo de toate astea, principala mea grijă actuală e una de clasică blondă în viaţă: cu ce mă îmbrac…la banchet! Read the rest…

“the end of time” e un vers dintr-un cântec ce tare îmi place. Timpul e singurul lucru inventat de om, care n-o să se termine niciodată. Dac-am putea face aceeaşi chestie şi cu motorina, am fi nişte cu adevărat deştepţi.

6 ani de facultate. Şi şcoala mea, care-a ţinut o veşnicie! Pe care-atunci când o trăiam, o vedeam în plină tinereţe, fără a crede că şi veşniciile îmbătrânesc şi mor. N-aş mai sta nici o clipă pe băncile amfiteatrelor şi nu citiţi vreo nostalgie printre rânduri. Nu m-ar caracteriza. Facultatea a fost ceva tare pragmatic în viaţa mea, n-am făcut-o de plăcere. Că, de plăcut, mie îmi place doar să beau cafele şi să scriu poveşti. Ceea ce nu te duce prea departe în viaţă, eventual doar nu te lasă să dormi. Când te gândeşti la teancul de facturi neplătite.

Însă şcoala celor 6 ani a fost o veşnicie pe care o s-o îngrop în jurăminte de a n-o uita vreodată. Read the rest…