Nu e atât de simplu, dar e bine că ne străduim

Mama are nişte pacienţi care au o mică brutărie. Oamenii îi povestesc că-s disperaţi de ce porcării se bagă în pâinea noastră cea de toate zilele. Nu vorbim de aromatizanţi şi etc. Vorbim de făină. Făina de bună calitate e pe cale de dispariţie. Tot ei povesteau că, la un moment dat, când au turnat apă peste făină, ca să facă amestecul, aceasta a devenit neagră. Ce s-a întâmplat, de fapt? Făina fusese vopsită. De fapt, resturile de la moară fuseseră vopsite ca să semene mai bine şi mai albe!!! Dar apa a spălat vopseaua, iar brutarii au luat ţeapă…
Unde ne duce această păcăleală alimentară şi care-i sunt riscurile?

Citesc la Alina despre petiţia pe care Jamie Oliver ne invită s-o semnăm. Ceea ce-mi aminteşte de postul în care ceream Taxa pe obezitate infantilă. 
Filmul din discuţie: aici. Uitaţi-vă întâi, apoi comentăm împreună. Încep eu, dacă-mi permiteţi:

  1. Marii producători de alimente nu au obligaţia să facă educaţie. Ei au obligaţia să vândă. SĂ VÂNDĂ! Iar motivul pentru care produc tot felul de porcării e la mintea cocoşului: pentru că se vând! De asta există iaurt cu fructe, cu cereale şi iaurt simplu, fiindcă mie îmi place ultimul, lu’ Georgel ăla cu fructe şi lu’ Marieta ăla cu cereale, că ea-i constipată şi crede că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap împreună iaurtul în plasă. Cel mai sănătos iaurt e ăla simplu şi nu pentru că aşa-mi place mie. Ci pentru că e greşită asocierea proteinelor cu glucide (din fructe,da?) sau cu cereale (carbohidraţi plus, adesea, zaharuri super-rafinate) în orice carte de nutriţie aţi căuta. Că nu-i bine să mănânci friptură cu cartofi ştie toată lumea, da? E exact acelaşi principiu.
  2. Foarte impresionantă cantitatea de zahăr pe care o consumă copiii în 5 ani sau cum zice acolo (n-am răbdare să revăd, că mai mult mă enervez.) Nota 10 pentru impresie artistică. Doar că acea cantitate nu este consumată deodată, aspect foarte important. Organismul uman a dat dovadă de-a lungul istoriei de o foarte mare putere de adaptare la condiţii. Nu înseamnă să ne turnăm zahăr pe gât, că, nu-i bai, ne adaptăm. Nici vorbă! Dar exagerările de genul acesta mă fac să mă simt cam luată de blondă şi, zău, nu cred că e cazul.
  3. Copiii americani beau 2 cutii de lapte pe zi …iar asta, numai la şcoală. Hai serios? Şi de ce-i de vină ăla care produce laptele, că ei nu se satură decât la a 3-a cutie?! Eu nu mă prind, serios.
  4. Părinţii obezi izbucnesc în lacrimi când conştientizează că îşi omoară încet-încet copiii, dându-le de mâncare. Aproape încep să cred că Jamie e mai bun regizor decât bucătar. Aş zice să nu mai plângem omenirii de milă, că meniurile s-au schimbat, poftele-au crescut obezi, iar de la penicilină încoace, parcă şi războaiele-s mai rare, prezervativele mai dese şi planeta suprapopulată. Tragedia nu e că mor aceşti copii. Că mor e simplu: ura şi la gară, duşi sunt. Tragedia e CUM TRĂIESC PÂNĂ SĂ MOARĂ. Ştiţi că cineva mi-a spus că nu ştie cum e aia să fii fericit? Că n-a fost niciodată în viaţă. Bravo, zic. Felicit-o pe maică-ta.
  5. Să ne oprim o clipă, ca să nu cădem în păcatul de a-i judeca pe aceşti părinţi. Putem evita foarte uşor asta, gândindu-ne că părinţii au intenţii întotdeauna intenţii bune. Că rezultatele-s subiective e altceva. Dragilor, e greu ca ceea ce tu credeai a fi masa de prânz, brusc să devină masa pe-o săptămână. Obiceiurile sunt greu de schimbat, iar poftele de educat. Că unii mănâncă “mult” şi nu se îngraşă, iar alţii foarte “puţin”, dar pun fiecare gram pe ei este perfect explicabil prin teoria relativităţii. O cunoaşteţi, desigur. De 3 ori pe zi lapte?! Cât stomacul să ai în clasa a 2-a???
  6. Existenţa fast-food-ului în sine nu cred că e o infracţiune. E un răspuns firesc la o cerere de piaţă. Şi o afacere grozavă. Covrigăriile merg de fluieră în orice colţ din ţara asta săracă, dar grăbită. Însă promovarea fast-food-ului ca fiind sănătos pentru copii este o crimă. Dar şi asta am mai spus. Da, o avea Delma vitamine, dar, pe lângă ele, mai are nişte plastice otrăvitoare. De la care, cu siguranţă nu creştem mari…decât în circumferinţe. Şi Tedi are vitamine, doar că mai are şi nişte vopsele prin el, care uneori pătează pielea pruncilor, de nici Ace nu le mai scoate.
  7. A şti ce e bine şi ce e rău în alimentaţie, a şti să găteşti corect e la un pas foarte mic distanţă de a şi practica lucrurile astea. Dar e totuşi distanţă. Jamie ne poate învăţa cum să mâncăm şi să gătim, dar nu o poate face el în locul nostru. -În propoziţia asta e vorba despre mine, nu despre dumneavoastră. N-aş îndrăzni. Însă e argumentul meu că nu întotdeauna ceea ce teoretic ar trebui să funcţioneze chiar dă rezultate. Ştiţi câte cărţi de nutriţie am citit? Şi mă dau că le-aş fi şi înţeles. Ba am dat şi examene din ele. Dar în alimentaţie ai de-a face cu instinctele omului, nu cu raţiunea sa. Iar instinctele ni le-am pierdut. Noi nu mai mâncăm de foame, ci de plăcere. Aici cred că trebuie investigat.
  8. Mâncare proaspătă şi gătită? Pe vremea bunicii, poate. Când vin de la Sibiu, mama mereu vrea să-mi dea lapte şi ouă “de casă”. Ouă mai iau, dar lapte? În două zile mi se strică şi-l arunc la fix chiuvetă. Mulţumesc, dar nu, mulţumesc. Conservanţii, aditivii şi aromele ne-au făcut viaţa mult mai uşoară şi mai gustoasă, de ce să nu recunoaştem? Interesant însă ar fi de aflat de ce nu ne mai săturăm…
  9. Igienă alimentară în şcoli? Vrem şi noi. Obligatoriu.
Una peste alta, nu e atât de simplu să ne schimbăm, dar e important că ne străduim. În felul ăsta, păcătuim mai rar şi plângem mai puţin. Plus, e singura şansă de a ne păstra speranţa: Într-o zi vom reuşi. Iar după aia, poate …în fiecare zi.
…Şi nu aştepta să facă altul asta pentru tine 🙂
p.s. Joi îmi fac York Test-ul. Deci, de teorie mi se ocupă alţii, să vedem cu practica ce fac.

Articolul anterior

Diferenţa între fake şi real, la parfumuri

Articolul următor

Cel mai frumos compliment de când nu mai lucrez la ELLE

78 Comentarii

  1. Succes cu York testul. Si eu il am in plan ceva mai tarziu. E destul de scump.

  2. Ştiu, asta e marea lui problemă. Din fericire, am primit invitaţie. Altfel, mai aveam de aşteptat.

  3. Eu zic sa va bagati mintile in cap si sa numai bagati toate in gura.
    De aia biscuitele are eticheta cu ingrediente, si painea si salamul si uleiul care mai nou are si continut de rapita in el. Deci, cititi fratilor si fiti atenti!
    Si app. de asta, am un prieten la medicina. Sa te fereasca Dumnezeu de ce povesteste baiatul acela dupa orele de practica. Care e concluzia lui de fiecare data? Alimentatia, Andrei, asta ii distruge pe toti!

  4. Ernest, înseamnă că e băiat isteţ prietenul tău. Fiindcă lumea, în general, evită explicaţiile simple. Tocmai fiindcă sunt foarte uşor de “rezolvat”. Nu, pacientul vrea pastile, analize, CT-uri, alea grele. Dacă-i spui să slăbească şi poate îi “trece” diabetul, zice că eşti cel puţin nebun. Dacă îi spui să se spele corect pe dinţi şi n-o să mai scuipe sânge, zice că ai făcut şcoala la fără frecvenţă.
    În fine…

  5. Te-ai îngrăşat rău de tot în poză. 😛

    Bre vorbeşti de SF-uri. Ne tragem din oameni care halesc slană cu ceapă dimineaţa. E just, trag la câmp ca robii şi se justifică aportul caloric, dar ce ne mai place mâncareaaaaaa. Cu toate acestea cum spui şi mătăluţă obiceiurile vechi mor al dracului de greu sau nu mor deloc. Aşa că la vremuri noi noi tot vrem crăpelniţă cu balotul.

    Eu devin nervos când văd că şi conservanţii nu mă scutesc de drumul săptămânal la hipermarket. Da, ştiu fresh food, healthy food etc. Dar dacă aş face tot ce trebuie să trăiesc sănătos (şi nu mă refer doar la mâncare) nu mi-ar ajunge 8 ore pe zi pentru asta.

    Şi până la urmă Oliver are dreptate, trebuie educaţie, dar trebuie şi auto educaţie. Nu poţi băga în tine ca o maşină de tocat şi apoi să dai vina pe sistem că nu ţi-a zis cum o să ajungi. RETARDS. E ca la aia cu guns kill people, nu mancarea omoară oamenii, oamenii se omoara pe ei înşişi. Da, o sa ziceţi că dacă ne uităm la recomandări ajungem să nu mai mâncăm nimic. Rahat, corpul se adaptează iar până la urmă ideea e să ai minima decenţă să iei produsul cu mai puţină otravă în el. Toleranţa corpului este fenomenală. Şi dovadă stă un cunoscut de-al meu alcoolic care toarnă în ficat zilnic litrul de ţuică şi încă este în viaţă. Nu vreau să zic să ne testăm corpul cât poate duce, ci să avem încredere că şi el conlucrează în faţa resemnării de genul toate au ceva în ele aşa că mănânc oricum.

    Poveste lungă, boală amară.

    P.S. acum mă duc după o shaorma 😀

  6. zoologika, şi eu zic tot aşa. Plus, un factor extrem, dar extrem de important e CANTITATEA în care consumi ceva. Că ăia trăgeau la cămp le justifică slănina. Dar, gândeşte-te cât alergau strămoşii noştri până să vâneze ceva. Deci, corpul nostru a fost proiectat pentru mai multă mişcare şi mai puţină hrană. Între timp, s-a adaptat. Asta nu ne scuză însă, că-l suprasolicităm să o facă. Eu cred că şi puterea asta de adaptare şi regenerare e oarecum limitată. Vine un moment, când nu-ţi mai merge. Cam aşa şi cu această cunoştinţă a ta. Celula hepatică are excepţionala capacitate de a se regenera. Cum altfel ar rezista ficatul, la cât e de atacat din exterior?! Doar că nici lui nu trebuie “să-i forţăm mîna”. Că ăsta când zice, pauză, m-am săturat, nu prea mai ai cum să i te-mpotriveşti 🙁

    poftă bună la shaorma. Asta înseamnă că n-ai mai mâncat una de 3 săptămâni? :))

  7. Ruxandra99

    O tema tot mai regasita pe peste tot(internet,carti,reviste),toti ne spun ce bine ar fi daca am manca mai sanatos,daca am reusi sa facem jumatatea aia de ora de sport si daca nu ne-am mai enerva atata din toate nimicurile.Nimic mai adevarat.Dar aruncati o privire intr-o pauza publicitara la TV si o sa vedeti acolo ce produse super sanatoase se promoveaza.Aveam o prietena care spunea ca margarina mai are nevoie de o molecula si e plastic si totusi ramane un produs foarte bine vandut.Am avut ocazia sa lucrez in aceeasi incinta cu un hypermarket…va asigur ca nu pentru noi a fost criza aia!Cosuri pline,efectiv cozi la diverse oferte!Daca te uiti in cosurile la 90% din cumparatori iti pui mainile in cap,produsele alea sunt marea majoritate integral sintetice.Dupa care vin la farmacie domni si doamne disperati/e sa slabeasca!Iar eu trebuie sa le recomand ceva care sa si functioneze…m-am aveturat o data sa ii sugerez unei doamne foarte corpolente ca de fapt daca ar face un efort si ar manca mai sanatos,slabirea s-ar produce mult mai usor si mai rapid.Cum spuneai?Scoala la fara frecventa?Asa s-a uitat si clienta respectiva la mine,spunandu-mi ca ea vrea niste pastile si atat!Sugari constipati in ultimul hal,fetite de 10 ani cu o celulita mai pronuntata decat am vazut eu vreodata…toate sunt consecintele alimentatiei asa zis moderne.Si fiecare e liber sa decida pt propia persoana!

  8. nu-i bai, cumva alimentația (mai mult sau mai puțin rațională) e tot o formă de „selecție naturală” – cei care știu cât și cum să mănânce și cei care nu (cu toate consecințele nefaste de rigoare)

  9. @copila o sa razi dar chiar maine se fac 3 saptamani de la ultima shaorma. Mi-am propus ca doar o data pe luna sa ma otravesc un pic cu fast food. In rest cu dulciuri aproape zilnic. 🙂

  10. Deci m-am abtinut sa n-o zic, ca na, oi fi oleaca de politicos dar numai pot si-o zic.
    Mie mi-e ciuda pe oamenii grasi care pe langa faptul ca-si croiesc haine la comanda, baga-n ei ca intr-un sac.
    Zic Doamne fereste de cei cu predispozitii, cu glande si alte chestii mai mult sau mai putin ereditare, dar astia de-s cat vagonul si tot mai cer, si tot mai vor, si tot si-ar impartasi o pofta, deci nu pot avea vreo mila. Pot sa inteleg tot ce-i omenesc dar nu ce-i prostesc!
    Ex.practic. Imi amintesc foarte bine. Eram la servici prin anul 3 de faculta, lucram la mec, si vine o fata foarte mare, cere sa fie servita cu un meniu xxl, cu, cola, evident si baga si 4 sosuri. Dupa aceea, vine si mai cere o portie mare de cartofi, doua sosuri si un nuggets de 6 care iar avea un sos inclus.
    Nu-ti spun ce fatza trista, ce om diform si pe fata caruia se citea mai bine decat intr-o carte supararea si mania , sa-i zic asa, fiindca e foarte grasa si nu poate avea o viata normala. Pe oamenii astia nu-i pricep, nu am nici prieteni pe care sa-i “consiliez” si oricum ar fi, nu-i pot crede pe cuvant ca nu pot pune frana la mofturi. Ca-s mofturi. Si scumpe si grele!
    P.S. Era si client fidel.

  11. Ruxandra, fetiţa de 10 ani nu cred că e tocmai liberă. La acea vârstă, în general, eşti total dependent de obiceiurile alimentare ale familiei. Îmi amintesc, de exemplu, cât de greu mi-a fost s-o conving pe bunica să renunţe la făcut şniţel, că nu e sănătos.
    Iar oamenii care vin în farmacie pentru pastile (indiferent pentru ce afecţiune), pleacă mulţumiţi, doar dacă le dai pastile! Ei nu vor sfaturi, vor chimie. Culmea e că uneori atâta cu atâta putere înzestrează acele pastile, încât ele chiar par să funcţioneze.

    camil, în ultima sa carte, dr. Mencinicopschi spunea: “nu mai scapă cine poate, acum, scapă cine ştie!”

    zoologika, incredibil!!! Bărbaţii sunt atât de previzibili :)) Sau blondele au o intuiţie fantastică. 😛 În altă ordine de idei, foarte bine faci. O dată pe lună îţi permiţi o şaorma.

    Ernest, nici eu nu cred că nu pot. Dar sunt convinsă că e greu. Iar aici vorbim de oameni deja obişnuiţi cu greul. Şi un greu peste un alt greu devine insuportabil.
    Tu spui că ai înţelegere faţă de cei cu tulburări hormonale, vorbeşti de glandă etc. Eu cred că toţi sunt bolnavi. E un fel de dependenţă de mâncare. Şi, poate, chiar de nefericire.

  12. p.s. Ce spui tu de Mc, am observat şi eu în SUA, unde toţi erau graşi şi-şi comandau doar extra-large. Iar meniu small nu exista din principiu… Acolo, da, cred că e o greşală din asta de organizare demnă de petiţia lu’ Jamie!

  13. Este firesc sa ne cumparam fericirea alimentara de pe rafturile super-marketurilor cand exista prea putine alte alternative ori daca ai timp si energie sa alergi si sa le cauti iti par oricum inaccesibile zi de zi din cauza pretului. Oare cum putem face educatie alimentara cand pana si un test (o analiza atat de simpla) care iti arata intoleranta alimentara este aproape cat nivelul unui salariu mediu pe economie?
    E ironic, dar in conditiile astea ma simt stigmatizata tocmai pentru ca vreau sa aleg ce cred ca e corect pentru organismul si sanatatea mea…

  14. Ruxandra99

    Fetita respectiva este genul de copil rasfatat care a facut ce a vrut din parintii ei.O cunosc pe mama ei si stiu ce soc a avut cand a vazut in ce hal arata copilul…ma tem ca asa cum slabesc cu pastile sintetice care le accelereaza metabolismul si le taie pofta de mancare,in momentul in care se intrerupe administrarea corpul revine urgent la starea dinainte.Este de nedescris ce consecinte poate avea un astfel de stil de viata pt corpul uman.Am trecut la raw vegan de ceva timp si ma simt excelent!

  15. Din câte am observat eu, cel mai greu își schimbă obiceiurile alimentare oamenii de vârsta părinților noștri, adică cei de pe la 40-50 ani în sus. Degeaba îi explică eu mamei că pâinea aia albă și pufoasă nu îți aduce nici un beneficiu, că mâncărurile prăjite și carnea în exces nu sunt sănătoase. Ei toată viața au mâncat pâine albă și mâncăruri prăjite, iar dintre toate legumele cel mai bun e porcul.
    În schimb tinerii sunt mai preocupați de ce bagă în gură și dispuși să-și schimbe obiceiurile alimentare moștenite de la părinți.

  16. Ruxandra!!!! De raw vegan trebuie să îmi povesteşti mai multe! Cum faci, că am tot citit şi eu (mă simt extraordinar când mănânc crud, dar la un moment dat mi se face foame de pâine sau de brânză) şi am văzut că îţi înlocuieşti mesele cu extracte din plante etc. Iar prafurile astea pe care le faci suc şi le bei nu prea văd cum mă satură sau cât de sănătoase sunt…

    Cât despre fetiţa asta, hai să-ţi spun cum cred: copilul când se naşte nici măcar nu ştie că există zahăr pe lumea asta! Nici ciocolată, nici nimic. Tot ceea ce el află e cumva influenţat de părinţi. Copiii nu fac ei ce vor din părinţi, ci părinţii se lasă “făcuţi”. Fiindcă e mai comod să-i pui o ciocolată în mână, nişte desene animate şi să ai linişte.

    Mâzgălică, apropo de ceea ce ziceai tu: ştiu o tipă care a fost vegetariană de pe la 15 ani, doar fiindcă nu reuşise s-o convingă pe maică-sa să-şi schimbe stilul de a găti. A preferat să ia calea asta, ca să n-o oblige să mănânce prăjeli şi etc. Ulterior, când a ajuns la casa ei, a renunţat la regimul vegetarian şi a învăţat să gătească sănătos şi dietetic.
    Cât despre părinţii noştri, să ştii că ai mei nu mai mănâncă friptură şi cartofi, ci salată; mama nu mai prăjeşte ochiurile în ulei, ci le face româneşti (în apă fiartă), şi-au luat grătar şi fac mereu în curte (deşi nici asta nu e chiar aşa sănătos, grăsimea aia care cade pe jar şi eliberează nişte gaze, care sunt foarte toxice, dar tot e mai bine…); mujediul nu-l mai face cu ulei, ci cu iaurt şi multe alte chestii. Fiindcă au văzut că se simt mai bine şi că mâncarea mai sănătoasă poate fi chiar mai gustoasă. Simţi gustul alimentului, nu al prăjelii. Dar începutul e greu.

  17. Ruxandra99

    Trecerea nu se face brusc,cel putin nu e recomandat de la acum junk food la raw vegan maine.Eu nu am mai mancat carne deloc dupa care incet incet am renuntat la lapte si oua si am adaugat in alimentatie tot mai multe cruditati.Trebuie sa iti spun ca ceea ce ai citit tu de pulberile care le bei e foarte adevarat,se practica,in general se bea pulbere de spirulina sau chlorella sau guarana,toate naturale si foarte sanatoase.Ele iti asigura energie si substante hranitoare pt organism.Bineinteles intr-o prima faza nu sunt obligatorii.Obligatoriu e sa ai un blender bun pentru ca il folosesti foarte mult.E stiut si documentat faptul ca o alimentatie lichida solicita mult mai putin organismul si energia care inainte o foloseai ca sa digeri mancarea solida acum o folosesti ca sa faci sport sau orice altceva.O alimentatie Raw Vegan iti ofera o multitudine de posibiitati de retete.Eu una beau zilnic sucuri de fructe si legume si frunze si chiar din plante.Si ma simt fantastic.Cat despre ce renunti cand hotarasti sa fii raw:este cat se poate de demonstrat de nu stiu ce savanti ca laptele de vaca este mult prea greu de digerat pentru organismul uman.O alternativa ar fi laptele de capra dar nici el nu e ideal.Poti face in casa lapte de migdale(e preferatul meu),de caju,nuci,seminte,sa il combini cu ce iti da tie prin cap.Daca esti o impatimita a fructelor si a legumelor este mult mai simplu!

  18. Cel putin pentru paine exista alternativa. In comert se gasesc cu 200-500 de lei aparate care iti permit sa iti faci painea acasa. Cat despre restul rahaturilor pline de E-uri, sincer, vina ne apartine. Pur si simplu am ajuns prea grabiti ca sa mai citim eticheta.

  19. Ruxandra99

    Cat despre fetita…eu nu sunt vreo experta in copii si admit ceea ce spui tu ca de fapt parintii sunt cei care ar trebui sa le dea odraslelor cea dintai lectie despre alimentatie,dar de cele mai multe ori parintii sunt ori prea ocupati,ori total neinteresati,din pacate

  20. Ruxandra, ştiu despre laptele de vacă. Mie ăla de capră nu-mi place nici în poze, dar cred că e tot chestie de obişnuinţă.
    Dacă faci toate lucrurile astea, e super. Wow. Iar pulberile respective sunt scumpe? Vreau să zic, costă mai mult să mănânci Raw Vegan decât să mănânci normal?

    Gerhald, da, ştiu. Doar că şi aia îţi ia timp… Alternative ar fi, depinde de disponibilitate.

  21. Liora

    Nu stiu daca ati observat, insa de cele mai multe ori cand vorbim despre alimentatie se aleg cele doua cai extreme: grasii care mananca cat zece sau cei care nu mananca nimic inafara de….cruditati.
    Io zic asa: exista un echilibru si trebuie sa-l gasim. Mancam cu cap, dar mancam!
    Am vreo trei cunostinte care au renuntat la carne. Bun. Nu mai conteneau cu ´´vai, ma simt excelent´´. Asa de excelent se simteau incat au renuntat si la lactate. Dupa doua trei luni: ´´vai, ma simt excelent´´.
    Excelenta asta nu a atins se pare excelenta absoluta, ca acum doua din ele mananca raw. Cum se simt ? Evident, excelent.
    Sunt foarte slabe si palide. Dar no, eu le cred ca se simt excelent. Nu mai discutam despre mancare cand ne intalnim pentru ca doamnele obisnuiesc sa-mi spuna, a suta oara, cat de rau ne fac carnea, laptele, branza, si ca mancarea gatita e out. Si imi pierd rabdarea repede cand unicul argument al lor este,in concluzie: ´´asa zice studiul china´´
    Asa ca, pentru o buna functionare a relatiilor sociale eu nu le zic ca-s palide si slabite si ca se vor imbolnavi, iar ele nu imi mai zic ca mananc cadavre si ca dau corpului meu otravuri din proteina animala.

  22. Ruxandra99

    Nu am facut niciodata socoteala,eu mi-am dat seama ca daca nu fac ceva o sa fie rau de tot in momentul in care incepusem sa ma ingras din orice bagam in gura,analizele erau praf si ma simteam cu vreo 10 ani mai batrana.Pulberile sunt relativ scumpute,depinde si de posibilitatile fiecaruia.Spre exemplu,pulberea de spirulina pleaca de pe la 50-60 de lei 250g,dar oricum iesi mai bine decat daca ai lua capsule/comprimate din spiru’.In rest mie una mi se pare chiar ok,pentru ca,la fel ca tot romanul,am prieteni distribuitori care imi aduc la preturi foarte bune(de multe ori jumatate din pretul din hypermarket) migdale,caju,fistic,care in general sunt ceva mai scumpe.In rest,ai nevoie de un pic de timp si de bunavointa ca sa ti incropesti ceva de mancare.Abunda netul de retete,marea majoritate simple si accesibile chiar si unui novice in bucatarie.

  23. Liora

    @Ruxandra, daca cineva in situatia ta ar adopta o dieta complexa, din care sa zicem 70% ar fi raw , crezi ca lucrurile s-ar inrautati?
    Si mai am o curiozitate, dieta ta dinainte de a te orpi la raw a fost haotica? Asocieri de alimente care nu trebuie facute, cantitati prea mari sau prea mici, stil de viata sedentar, stres ..etc?

  24. Ruxandra99

    @Liora,ca sa fiu sincera fiecare decide ce mananca in functie de cum simte.Eu asa am simtit si nu am niciun fel de problema cu cei care mananca altfel decat mine.E strict alegerea lor.Am cunoscut si eu raw vegani cu o paloare ingrijoratoare si siluete mai mult decat filiforme si de asemenea este problema lor.Daca eu ma simt bine o sa continui sa mananc asa.Inainte de raw,viata mea era dominata de expresia “nu am timp”.Faceam sport cel putin de 3 ori pe saptamana,dar nu mancam la ore fixe si eram mult mai stresata ca acum.Sunt constienta de asta!

  25. Liora

    Multumesc, Ruxandra, pentru sinceritate.
    Mancatul la ore fixe este intr-adevar de o importanta majora.
    Iar evitarea stresului cred ca se poate invata, prin tehnici cognitive.

  26. Din ce am citit si mai ales din ce vad pe aici, stam inca bine la capitolul asta. Nu este cazul americanilor. Nu a fost zi in care sa fiu intr-un vagon de metrou de pilda si sa nu vad macar 3-4 indivizi (femei si barbati) de peste 150 de kile. Copiii lor? Cam tot pe acolo.

    Nu este exagerat ce zice omul asta, este realitatea. Si ii vezi, la 150 de kile, ca baga 2 meniuri de “mec” si copiii lor la fel. Si beau cola cu galonul.

    Motivele? Educatie proasta, graba, lipsa de bani. Un meniu de fast-food iti iese mai ieftin decat o masa gatita acasa cu legume multe, carne buna etc. Si sunt destui pentru care e mai comod si mai ieftin sa haleasca 3 mese pe zi la Burger King sau pe unde or merge. Continut caloric? Te sperii.

    Dar lumea citeste mai putin lista de ingrediente si cumpara aiurea. SA nu mai vorbim ca lista de ingrediente precizeaza de cele mai multe ori numarul de caltorii / serving. O butelca de inghetata (din aia 85% fat) are scris 300 de calorii/serving de pilda (nu mai stiu exact numerele, dar ca idee). Si americanul e linistit ca are doar 300 de calorii. Nu? Ei bine, butelca in cauza, atat cat mananca de pofta uitadu-se la televizor de pilda, are 10 portii sau mai mult.

    Oricat sunt fortati si cei care produc mancarea sa intre in legalitate si sa precizeze una-alta, tot incearca sa se fofileze. Sa nu mai vorbim de ce scrie pe APA. Zero calorii. Puii mei, ce apa are calorii? Dar, cand te uiti la continutul de sodiu, te ia cu racori.

    Asa ca nu doar ca trebuie sa citesti eticheta, dar trebuie sa stii sa citesti ce este important.

    Si nu, oricat tambalau se face pe tema obezitatii, NU ESTE SUFICIENT.

  27. Si eu zic tot ca Ernest ca majoritatea celor grasi sunt grasi pentru ca baga in ei ca intr-un sac. Toate motivele pamantului sunt invocate (ca au probleme cu organismul, disfunctii hormonale, probleme cu glanda) dar NIMENI, NIMENI nu spune ca e gras pentru ca MANANCA MULT :)) Ei intr-adevar mananca de placere si nu de foame. Dar sa fim seriosi, traim ca sa mancam, sau mancam ca sa traim (sa nu murim de foame?) Nu-s de acord cu punctul 7. Nu ai de-a face cu instinctul. Totul tine de ratiune, sa stii cand sa spui STOP. Confuzia asta imi aminteste de o alta: cea legata de hernie. Majoritatea oamenilor considera ca hernia e provocata de efortul pe care-l presupune ridicarea de obiecte grele. Fals! “Cel mai frecvent mod in care e folosit termenul hernie se refera la un tesut care a patruns prin peretele abdominal.Ridicarea de greutati nu duce niciodata la o astfel de problema. Hernia e cauzata de un deficit de colagen (o proteina existenta in piele si in tesutul muscular, care le confera elasticitate) in regiunile afectate. Carenta poate fi rezultatul unei anomalii genetice, al fumatului (Care descompune colagenul din organism) sau al simplei uzuri determinate de inaintarea in varsta” (am citat din “A doua carte a ignorantei” de John Lloyd si John Mitchinson. O sa mai scriu din astea pe blog, dupa ce-o termin de citit ca e foarte interesanta

  28. Fetelor, eu am auzit mulţi medici spunând că n-au văzut vegetarieni sănătoşi. Deşi teoretic nu avem nevoie de carne,lapte şi ouă, practic , nu ştiu câţi dintre ei au cu adevărat grijă să-şi asigure o dietă complexă. De aici vin problemele: când regimul vegetarian nu e adoptat cum trebuie. E ca şi când ai zice că pastilele anticoncepţionale nu funcţionează, dar iei una la 3 zile.. păi!
    Mai presus de orice regim şi stil de viaţă, studii China şi alte cărţi celebre, cel mai important e să-ţi asculţi corpul. Dacă simţi că organismul nu mai poate, e foarte ok să te opreşti şi să reiei alimentaţia clasică încet-încet. La fel şi cu sportul. Sunt studii care susţin că există oameni cărora le-ar face mai mult rău decât bine, fiindcă al lor corp nu e pregătit pentru asta. De ce există unele afecţiuni (dintre cele pe care le cunoaştem!) care au contraindicaţie la sport?! Fix de asta, fiindcă efortul poate face rău, dacă tu tocmai ai avut un AVC.
    Povestea cu sportul e lungă şi-o să mă urâţi. Deci mă abţin.

    În concluzie, orice ai face să îţi meargă bine, fă în continuare. Nu contează că dansezi desculţă prin casă sau bei shake-uri cu pulbere de spirulină. Efectele sunt cele importante.

  29. @Liora ai pus punctu’ pe i. Să mâncăăăăăăăm. 😀

  30. dojo, nici apa nu mai e ce-a fost. Iar treaba asta că e mai ieftin să mănânci în oraş decât să-ţi faci singur, am observat şi-n Anglia. Dar n-am îndrăznit să spun, fiindcă mi se părea atât de aiuria! Însă interesele sunt mari, noi suntem foarte ocupaţi de cele mai greşite lucruri.
    Însă eu nu văd că producătorii ar avea vreo vină. Atâta vreme cât pe îngheţată scrie 300kcal/porţie , cine e interesat de acest aspect verifică exact ce înseamnă porţie şi face înmulţirea cu exact cât mănâncă el. Însă asta e mult mai complicat decât să duci linguriţa la gură.

    Andra, aşa e. Dar cei supraponderali susţin că nu mănâncă mult, fiindcă lor chiar aşa li se pare. Ei sunt convinşi de asta, tocmai fiindcă totul e relativ. Probabil, la cum sunt ei învăţaţi să mănânce nu e mult. Dar asta nu înseamnă că şi cântarul e de aceeaşi părere.

    Ştii, mă gândesc că poate se nimereşte cineva în situaţie pe aici şi nu aş vrea să jignim. Însă e o realitate. Şi după ce o vedem cu ochi rece şi obiectiv, putem începe să facem schimbări. Sau să ne asumăm realitatea.

  31. zoologika, n-ai apucat încă la şaorma aia, aşa-i? 😛

  32. Liora

    Da, da asta cu sportul o sustin! Miscarea e una, sportul e alta. Este ?
    Cineva spunea odata ca virgula corpul uman este fix ca o masina. Daca-l fortam (sport mult si fara cap, mancare multa si proasta sau dimpotriva, mult prea putina, fortari, ambitii prostesti etc) va ceda. Cedeaza o piesa, doua, sau cedeaza motorul. Unele se pot schimba, altele nu. Si ruginim.

    Cum ziceam, omul cred ca-i atras de extreme. Gigel stie ca sedentarismul e rau, asa ca se apuca sa traga de fiare de nebun ´´pentru sanatate´´. Cica face miscare. Cade din lac in putz.

    Stii Copila, stii tu ca nu toti stiu sa-si asculte corpul? Trebuie sa te cunosti si sa te asculti pe tine insati ca sa intelegi ce semnale iti trimite corpul tau. Si multi ´´n-au timp´´
    Plus ignoranta!Betivul nu se gandeste ca-l doare ficatu de la bautura, ci poate ca-l doare de la stat prea mult si apasat pe partea dreapta. Asa ca se muta pe stanga si-si trage sticla mai aproape.

    Imi place ce a scris Andra, si-i multumesc pentru recomandarea cartii.

    @zoologica, te rog sa fii cumpatat, da?

  33. yorktestul se poate face si in alte orase? am vazut pe site-ul lor ca se poate prin curier, dar as prefera sa nu. mai bine ma duc la cineva sa mi-l faca.

  34. ah, si acum am vazut ca costa 400 de euro. 😐

  35. Ia fiti voi oameni responsabili si aveti grija ce mancati si unde respirati. Ca degeaba faci nu stiu ce teste si numai mananci cartofi prajiti, daca tot aer de oras respiri.
    Curiozitatea vinde cel mai bine un produs bine promovat. Eu unul nu pot crede in teste ca si York-u’ mai ales cand acelea vin din tari fata de care am niste banuieli rele.

  36. Anca

    Mie mi se pare ca discutia asta despre mancare sanatoasa e putin exagerata. Din ce vad eu aici reiese ca toata lumea care a comentat manaca sanatos, ceea ce sunt convinsa ca nu e adevarat. Pun pariu ca unii dintre ei chiar au probleme de greutate. E mult mai simplu sa ne uitam in jur cu superioritate si sa ii acuzam pe ceilalti. Nu trebuie sa ne panicam si sa trecem la raw vegan, nici sa citim ca disperatii etichetele ore in sir la supermarket, apoi sa nu mai cumparam nimic. Nici sa renuntam dimineata la cerealele cu lapte si sa ne hranim numai cu frunze. Mie mi se pare mult mai stresant si mai frustrant sa imi calculez fiecare calorie si fiecare vitamina si proteina. Un ou prajit sau o ciocolata sau o felie de paine sau alte alimente considerate nesanatoase, consumate din cand in cand, nu ne pun in pericol sanatatea. Nu trebuie sa facem abuz si gata. Fiecare observa cand incepe sa se ingrase, sa fie balonat, sa se simta fara puteri, un semnal ca trebuie sa fie mai atent la ce mananca. Iar miscarea este necesara, mai ales pentru cei care stau 8 ore pe scaun la birou.

  37. Ăsta e, într-adevăr, un subiect pe marginea căruia se poate discuta foarte mult, dar în primul rând, nici eu nu cred că e datoria producătorilor să facă educaţie alimentară. În fond, ei au o afacere, din aia îşi plătesc facturile şi, unii din ei, alimente mult mai sănătoase decât cele pe care ei le comercializează.
    Eu sunt conştientă că nu mănânc perfect sănătos, dar încerc acolo – cât mă duce capul şi cât mai înţeleg din ce citesc pe net (câte informaţii contradictorii am citit, m-a luat cu rău) să am grijă cât de cât. Am prieteni care, când aud că nu mănânc cartofi prăjiţi decât la ocazii speciale, poate o dată la câteva luni, se crucesc. Alţii nu concep că friptura “alunecă” şi fără o porţie de cartofi, sub orice formă ar fi ea. (Bine, recunosc, mănânc cerealele cu lapte, cam aceeaşi combinaţie nefericită, dar îmi asum riscul ăsta, nu pot altfel :)) )

    Acum, aş vrea să te întreb şi eu ceva, că am văzut că mai spuneai de zahăr prin comentarii: are vreo logică să-i pui copilului la care s-a început diversificarea sare în piureul de legume sau ce-i mai dai acolo? Am auzit la o groază de mame cum că “imediat simte când îi pun un praf de sare şi mănâncă”. Eu mă întreb, de unde ştie ăla micul ce gust are mâncarea sărată, de unde ştie el să ceară sare?

  38. Sunt total de acord cu ceea ce spui aici.
    Te susțin în campaniile pentru sănătate, pentru că e nevoie de persoane cu o voce puternică și cred că tu ești una dintre aceste persoane.

    Am încercat și eu să scriu ceva despre alimentație. Nu știu cât de bine mi-a ieșit, dar o să mai insist.

  39. Ai pus un mare punct pe i. Eu stau in italia momentan si ma ingrozeste ceea ce vad in jurul meu. Copii de 2-3 ani care mananca in cantitati industriale carbohidrati: pasta, pizza, paine, nuttela, produse de patiserie si complet neechilibrat. De fapt in momentul de fata, Italia este tara cu cea mai mare rata a obezitatii in randul copiilor pana in 8 ani, ceea ce mi se pare devastator.

    In ceea ce priveste raw vegan, pot sa confirm ca sunt nenumarate avantaje. Desi nu mananc 100% raw, in acele zile in care totusi o fac ma simt mai plina de energie si mai relaxata. Pudrele despre care se vorbea: spirulina, chlorella, maca, guarana, desi pot parea scumpe la prima vedere sunt foarte economice, mai greu e cand le cumperi prima oara ca trebuie sa dai mai multi bani odata. Sucurile la blender amestecate cu pudre sunt foarte foarte satioase, de multe ori inlocuind complet micul dejun pentru mine.

    Ma bucur ca postez primul meu comentariu pe blogul tau la un post care e de maxim interes pentru mine.

  40. morbo

    1. ba e bine sa mananci cartofi cu friptura. cine sustine altceva pur si simplu nu stie ce spune.
    2.covrigii sunt fast food ? de cand? doar pt ca se mananca pe strada, in mers? inseamna ca si fructele sunt.
    3. planeta nu-i suprapopulata. asta o sa realizam cand o sa fim 10 miliarde sau mai multi.

  41. Liora, să ştii că eu nu mă exclud din categoria despre care tu vorbeşti. Faptul că ştiu ce ar trebui să fac nu înseamnă că o şi fac.
    Şi da, aveam şi eu intenţia de a mulţumi pentru carte, dar m-am luat cu poveştile…

    Tomata, ţi-l trimit ei şi îţi recoltezi singură. E vorba de o picătură de sânge ca atunci când te înţepi cu acul de cusut sau asemănător. Dacă nu poţi şi nu poţi, rogi pe cineva, vreun duşman eventual, căruia să nu-i fie milă :)) Cât despre sumă, în banii ăştia intră testarea propriu-zisă în laboratoarele din Londra, plus 2 consultaţii la nutriţionist: prima, pentru interpretarea rezultatelor şi stabilirea unei diete şi a doua, pentru a urmări efectele dietei.

    Ernest, dacă te gândeşti aşa, nici să te speli zilnic nu mai are rost, dacă oricum te murdăreşti la loc a doua zi! Măcar de relele de care putem să ne ferim,să ne ferim. Că doar nu ne-om opri din respirat sau ne-om muta în vârful muntelui!

    Anca, dar cine a zis că respectă recomandările ca pe literă de lege? :)) Unu’ zice că el cu o mână scrie comentarii şi cu cealaltă se-ndoapă de şaorma, eu îmi mărturisesc viciile din start, altu’ zice că mănâncă numai crudităţi, după un mare haos din viaţa ei. Nimeni nu se dă mai sfânt decât Papa de la Roma. Probleme cu greutatea…ohooo, câte încă, şi chiar pe rol. Deci nu înţeleg obiecţiile.
    Să nu disperăm.

    Miss I, aşa-i, măi. De mine râde toată lumea că beau doar apă plată. Dar nu-mi place altceva, promit de câte ori vrei tu!
    Cât despre sarea la bebeluşi, nu ştiu dacă e contraindicată, nu am auzit aşa ceva. Însă e normal să le placă şi lor dacă le pui puţină sare, că prinde mâncarea gust. Şi bebeluşii sunt oameni: au şi ei papile gustative şi receptori, ba au şi sistem de termoreglare. Ceea ce nu au încă dezvoltat e codul prin care să se facă înţeleşi de către noi.Dar faptul că nu se pot exprima încă nu înseamnă că trebuie să le placă orice mâncare.
    Şi ei sunt oameni. Vedeam vara asta în parc, mame în maieu, pantaloni scurţi şi şlapi cu copii înfofoliţi: cu maieu, pantaloni lungi, şosete şi ghetuţe. Şi copilului îi e fix la fel de cald ca şi nouă. Iar dacă-l punem să transpire nu-i facem nici un favor.
    Miss I, cer scuze pentru polologhie, pe mine , dacă mă porneşti, nu mă mai opreşti! :)) Ai copii?

    Mădălina, mulţumesc foarte mult. Ştii, sper ca într-o zi să găsesc puterea de a practica tot ce predic altora. Dar tot!

    Monica, Uite, mi-ai dat o superidee! Ce-ar fi să-mi iau şi eu, doar să văd dacă sunt bune la gust (la mine e condiţie esenţială să-mi placă!) şi să fac eventual…o zi pe săptămînă. Sau două… Oricum, angajamentele pe termen lung mă sperie 😛
    Cât despre comentariu, acum că ai spart gheaţa, sper să revii.

  42. morbo, 1. ba nu şi ba chiar dimpotrivă.
    2. nu, fiindcă se fac foarte repede. Ţac-pac. De mîncat, îi poţi mânca oriunde.
    3. păi da. noi n-o să mai realizăm nimic pe vremea aia.

  43. @copila tre sa ma confesez, nu am mancat saorma, cel putin nu acum. Dar nu o evit deloc cand am ocazia.

    @Anca nu generaliza bre ca ma jignesti. Eu mananc sanatos doar cand imi da sotia. In rest gandeste burta in locul meu. :))

  44. Taci acolo, domne, că apoi zice fata că a avut dreptate! Ce, ţi-e greu să mănânci şi tu o şaorma acuma?!

  45. Liora

    @Copila, dar nici eu nu ma exclud. Le am si eu pe ale mele, ohooo..
    Dar eu , ca si tine si altii, ma straduiesc 🙂
    Atata zic pana se lipeste tot de mine :))

  46. Liora

    PS- da ce-i rau la saorma? Cartofii prajiti din ea? II scoatem si avem saorma sanatoasa :))

  47. Combinaţia şi canitatea. Nici cartofii prăjiţi n-ar fi aşa de răi, dacă ai mînca vreo…doi.
    😀

  48. morbo

    si-atunci io de ce sunt slab si sanatos(din cat observ, bat in lemn) cand lucrul pe care l-am mancat cel mai mult in viata asta(probabil in afara de paine) a fost carne cu cartofi sau carne cu orez? no, 28 de ani inca nu-i mult, da’ na. scuza-ma, da’ orice pana la disocieri din astea 🙂
    ma amuza ca la americani(si nu numai, dar ei se dau mai religiosi, dintre popoarele occidentale) singurul lucru pe care nu l-am vazut, in carti, filme,seriale, emisiuni, e ca totusi e o contradictie intre invataturile crestine si a infuleca ca spartul. poate daca ar merge si pe latura asta, ca nu e crestineste sa te imbuibi, ar avea mai mult succes in lupta cu greutatea. la fel si la sauditi, unul dintre cele mai obeze popoare. ca mohamed spune ca stomacul trebuie sa fie plin maxim 1/3 cu mancare, iar restul de 2/3 cu apa si aer. si la romani la fel. nu ajunge doar cu postul, si gata, au facut sacrificiul pe plan alimentar.

  49. Bine, m-am calmat acum cu sarea, să ştii. Citisem eu minuni de informaţii legate despre sare, sodiu, d-astea, dar ştiu că netu-i plin de păreri mai mult au mai puţin avizate. E drept că nici mie nu-mi place discriminarea, nici faţă de prunci, deci să ştie şi ei ce-i bun dacă nu exagerăm :))
    Îmi place scrisul tău şi când e mult, doar d-aia te citesc, aşa că nu te scuza!

    Copii? D-apoi, ferească ăl de sus, copii îmi trebuie mie la 19 ani? Abia am grijă de mine :)) Am bebeluşi în familia extinsă şi mi-s dragi, d-asta întreb. Acu’ să ştii că uneori tare mi-e milă de ei când îi văd îmbrăcaţi în straturi. Şi acuma scuză-mă tu că am turuit ca o moară stricată 😀

  50. @Liora să nu-mi zici să fiu cumpătat decât când mă scoți la masă. 😛 Indeferent că e cu mâncare rapidă sau înceată.

  51. a-z

    putina carte la consumatori nu strica! adica si simt, control, si asa se tot spune ca e criza, sunt crize, deci strangem tata cureaua, nu bagam ca spartii in noi pana crapam: shaorma, sandvisuri, racoritoare, chipsuri si toate grasimile nesaturate banuiesc ca sunt bombele astea frumos etichetate si facile buzunarelor tinerilor!

  52. ioana i

    buna. ti-am gasit azi blogul si sunt incantata. am 13 ani si am un caz in familie,de obezitate. am o bunica si are 100 de kilograme la 1.50. in plus are si diabet zaharat. si bunicul are o stana cu multe oi, animale pasari etc… bunica mananca prajit, multa carne, ulei, dulciuri si nu tine cont ca are diabet. nu inteleg de ce unii oameni nu au vointa sa lupte ca sa slabeasca. inteleg ca unii au o varsta inaintata dar macar sa se abtina. ma bucur cand vad ca pe stadion vad cum oamenii mai in varsta merg si alearga. avem si o prietena de familie si mi-au spus parintii ca atunci cand era tanara ii cuprindeai talia cu mainile. avea un corp de toti barbatii se uitau dupa ea. dar acum are 100 si ceva de kilograme si la fel si sotul ei, poate chiar mai mult. dar ma bucur cand o vad pe stadion si alearga in fiecare seara.

  53. Nichita Stanescu: “Foamea este felul nostru de a fi” spusa pe-un ton elegiac 🙂

  54. Liora

    @Vai de mine, Zoologika, pai cum asa? Eu daca scot pe cineva la masa imi asum necumpatarea :)) , ca as fi nepoliticoasa sa comand eu in locul persoanei o salata verde juma de portie sau sa o opresc dupa doua inghitituri :))
    Nu se poate, sorry. Dar daca vrei sa incerci senzatii tari, lasa-ma sa te hranesc eu o luna. Sa vezi ce alimentatie aerisita sunt in stare sa fac 😀
    Si PS: adio saorma, cred ca ai inteles. :))

  55. Of.. intamplarea de care ne povestesti *cu faina vopsita* este chiar noua pentru mine. Insa nu ma mira deloc lucrul asta in Romania…

    Numai stiu ce sa faca ca sa vanda tot mai mult si sa se imbogateasca

  56. yneedtrust

    hello blonda:-)
    stii vorba aia’maninci ca sa traiesti?sau traiesti ca sa maninci?’..
    parerea mea e ca poti sa maninci din toate cite putin..putinul acela nu dauneaza..

  57. morbo, mulţi înainte! dacă am merge pe latura creştină, multe rele nu s-ar mai întâmpla pe lume… 🙂 dar ce să-i faci, lumea asta e nedreaptă, fiule 😛

    Miss I., Mulţi înainte şi nu te supăra c-am întrebat, da’ mă gândeam că de asta ai întrebat. Cât despre scrisul pe sistem de moară, hai să nu ne mai cerem scuze şi să ne desfăşurăm în libertate! Ce zici? :))

    zoologika şi Liora, aici se întâmplă ceva… din câte ştiu eu, sunteţi amândoi luaţi, deci nu mă faceţi complice la o vreo orgie…nici măcar culinară. Nu încurajez. (glumesc :)) cafeliţi-vă cât vreţi voi, atâta timp cât e fără zahăr!)

    a-z, Cred că primul pas spre controlul de care vorbeşţi e în ceea ce priveşte cantitatea. Să umblăm prima dată aici. Un chips n-a omorât pe nimeni. (“un chips” ??? Cum mai sună şi asta!)

    ioana i, să ştii că uneori efortul fizic le este interzis persoanelor obeze, tocmai fiindcă există nişte riscuri la care s-ar supune. Mai ales la vârste înaintate, cum e bunica ta. Cred că cel mai bine e să consulte un medic. Există cazuri, unde pacienţii sunt obligaţi întâi să slăbească exclusiv din alimentaţie şi abia apoi li se dă voie să facă mişcare.
    Nu te supăra pe bunica ta, mai degrabă încearcă să-i arăţi cum poate găti cu mai puţine prăjeli, cu ulei de măsline, etc. Dar, la vârsta ei, probabil îi este greu să mai schimbe ceva.

  58. Cristian

    Ci pentru că e greşită asocierea proteinelor cu glucide (din fructe,da?) sau cu cereale (carbohidraţi plus, adesea, zaharuri super-rafinate) în orice carte de nutriţie aţi căuta.

    O explicație nu ar fi stricat. De exemplu nu asociati proteinele cu carbohidrații pentru că digestia primelor necesită un pH acid, iar a celorlalți unul alcalin. E plin Internetul de tot felul de sfaturi unele mai proaste ca altele așa că eu cel puțin nu mai cred nimic fără explicația rigoare.

    @Ruxandra99

    Aveam o prietena care spunea ca margarina mai are nevoie de o molecula si e plastic si totusi ramane un produs foarte bine vandut.

    Iar clorul mai are nevoie de o moleculă pentru a deveni a deveni sare de bucătărie. Argumentul ăsta cu molecula e fix pix. Apropo sarea de bucătărie nu e chiar bau-baul care se tot promovează. Organismul uman are nevoie de ea, iar reducerea cantității ingerate nu are mari beneficii în privința tensiunii (scade de la 88 la 84 de exemplu). Nu mâncați totuși drobul de sare ca oile 🙂

    P.S. Sunt un hater 🙂

  59. Andra, mai degrabă foamea nu mai este asta, ci pofta…

    Andreea, crezi că e exclusiv în România? Nu ştiu, dar noi de aici avem informaţiile…

    yneedtrust, aşa cred şi eu. Nu atât alimentele dăunează, cât excesul lor.

  60. Cristian, da, eşti. 🙂

    1. Într-un articol deja kilometric, singurele modificări posibile sunt în minus, nu în plus. Dacă explici fiecare cuvânt pe care-l scrii, ajungi să creadă lumea că ori vorbeşti singur, ori te adresezi unor idioţi. Chestia asta cu proteinele şi carbohidraţii e foarte cunoscută. Şi ştii ceva? Nici nu mă interesează de ce, important e s-o respect.

    2. Îţi urez poftă bună la margarină cu linguriţa.
    Iar aportul de sare nu e doar ce vezi tu că-şi adaugă fiecare cu degetele în farfurie. Sare există în foarte multe alimente, ceea ce îi garantează oricum prezenţa în organism. La hipertensivi problema e cu excesul de sare. Iar interdicţia e atât pentru a scădea tensiunea arterială, cât mai ales pentru a nu o creşte. E destul de absurd să bagi sticksuri cu sare pe-o parte şi pe cealaltă să stai cu pastilele după tine.

    Te invit să fii hater de câte ori simţi. Orice, numai să nu îţi crească tensiunea! Nu de alta, dar tu nu crezi că sarea face rău în cazul ăsta. 😛

  61. Liora

    @ Copila, eu am citit ´´caftiti-va cat vreti voi´´ :)) OK !
    Zoologika vrea sa-l scot la masa. Zoologika papa saorma. Se-ntampla ca in ultima vreme mi-e foarte dezvoltat instinctul matern, pur si simplu nu ma pot abtine! :))

  62. Uite cum o-ntoarce ea, mititica… :)) Poliţia online e cu noi? glumesc.
    Instincul matern cică e prezent tot timpul, doar că se activează din când în când. Liora, pregăteşti ceva?

  63. Liora

    Da, ne gandim serios la asta 🙂

  64. hmmm, cred că vă face plăcere să vă tot “gândiţi”… 😉
    Frumoasă decizie. Probabil, cea mai frumoasă din câte poţi lua într-o viaţă.

  65. Liora

    Avem scenarii din cele mai frumoase, sper sa iasa totul bine. E intr-adevar o perioada foarte frumoasa in evolutia oricarui cuplu 🙂
    Apropo de copii si apropo de subiectul de fata, cat de indicat ar fi un regim vegetarian pentru prunci? Am o prietena care pe parcursul sarcinii nu s-a atins de carne si care acum, la un an de viata al micutului sustine ca nu-i va da niciodata carne. Evident, nici pana acum nu i-a dat.
    Am cunoscut o doamna din India care prin natura traditiei ei nu consuma carne sau alimente care provin de la animale. Mi-a spus ca a gustat o bucatica de carne de vita cand avea 7 ani, pentru prima oara in viata, si i-a fost foarte rau, a vomat-o. De aici deducem ca un copil crescut strict cu vegetale nu va manca niciodata in viata carne.

    Ma intreb, e ok sa impunem asta copiilor nostri sau ar fi mai ok sa le dam lor alegerea, natural? Asa cum, pana la urma, am facut si noi.

  66. Cristian

    @copila blondă: 1.

    Ci pentru că e greşită asocierea proteinelor cu glucide (din fructe,da?) sau cu cereale (carbohidraţi plus, adesea, zaharuri super-rafinate) în orice carte de nutriţie aţi căuta.

    186 de caractere

    nu asociati proteinele cu carbohidrații pentru că digestia primelor necesită un pH acid, iar a celorlalți unul alcalin.

    123 de caractere

    Deci cum e cu lungimea? Dacă tu crezi că tot ce zboară se mănâncă nu ai decât, dar eu prefer să nu iau de bun orice sfat. Că e plină lumea de oameni care urmează sfaturi cretine precum cura cu zeamă de varză. Măcar de i-ar spune înfometare. Atunci ar fi un ceva cinstit, dar așa e o recomandare de căcat (dintr-ăla care se mănâncă cu lingurița).

    2. Nu-mi aduc aminte să fi zis că margarina e bună. Eu m-am legat stric de argument. Dacă vrei să spui că nu e bună zici că faci vărsat de vânt de la ea sau că e prea grasă sau mai știu eu ce, dar nu aia cu moleculă. Ăla e un argument slab.

    Problema cu sarea aia e că beneficiile nu sunt pe măsura sacrificiilor. Sigur că dacă ții cu dinții de orice scădere fie ea cât de mică, merită făcut acest sacrificiu, dar altfel mai bine cauți altă soluție mai eficientă. Iar în privința excesului de sare cred că am fost suficient de clar din prima, dacă nu o să mă repet: nu mâncați drobul de sare ca oile.

    @Liora: sunt tare curios de unde își ia proteinele și în special vitamina B12 doamna vegetariană din India. Proteine se mai găsesc prin plante, dar nu sunt prea grozave, iar cu vitamina B12 e și mai greu.

  67. @Copila blondă, mulţumesc, la fel şi ţie! Şi nu m-am supărat deloc, ar fi fost absurd 🙂
    Libertate să fie, zic!

  68. Valeriu

    Uh. Comentarii și păreri câtă lume în Gara de Nord. Dupa ce am citit tot rămân la vechile principii.
    “Eat less, exercise more”

    P.S. Benzinele super premium sunt pentru super cars, mâncarea la fel.

  69. Liora, nu ştiu ce să zic. De la un anumit moment dat, sistemul lui digestiv este pregătit să digere carne. Eu personal cred că dacă nu am fi avut nevoie şi de carne din când în când, nu am fi fost dotaţi cu mecanismele necesare pentru a o digera. Însă citeam parcă pe undeva că după 3 ani sau aşa…. şi că regimul vegetarian nu e recomandat gravidelor. Acuma…ştiu eu? Măcar lacto-ovo-vegetarian.

    Cristian, mulţumesc pentru sugestie. Eu îmi voi scrie blogul în continuare aşa cum cred de cuviinţă. Iar tu să nu crezi niciodată tot ce citeşti! 🙂

    Miss I., 🙂

    Valeriu, mâncarea super premium poate fi super calitate. Şi puţină cantitate. Deci…

  70. Valeriu

    Mai puțină și de cea mai bună calitate.

  71. Hopa, ce se intampla aici? Eu cred ca avem un concurent serios la categoria “Cel mai controversat”, pentru http://siblondelegandesc.ro/2009/01/26/se-poate-fara-sa-ne-o-tragem/. Ce zici, Miruna? Ma rog, are mai putine commenturi, dar nu e timpul pierdut 😛

  72. ohoooo, cât spirit de observaţie! Dacă sănătatea bate sexul, intrăm în cartea recordurilor! :))
    Bună observaţie.

  73. Beeeeeiiiii ce e galagia asta aici?

    @Liora singurele doua femei din viata mea care au voie sa ma hraneasca sunt nevasta-mea si mama. 😛

    @Copila treci imediat la colt pentru insinuari insinuoase chiar aici pe blogul propritate personala!

  74. Cristian

    Sexul înseamnă sănătate 🙂

  75. Liora

    @Copila, merci de informatie, nu stiam ca doar in jur de trei ani este pregatit organismul unui bebe sa digere carnea. Asta inseamna ca nu e tocmai bine sa-i dai la 2 ani carnita de pui.Notez 🙂

    Zoologika, pai e bine asa, dar nu mai pomeni de invitatii la masa ca se interpreteaza :))

    @Cristian, nu stiu de unde isi ia doamna din india proteinele. Nu mi-am permis sa o intreb, am avut relatii profesionale,nu chiar de prietenie. Ce m-a surprins insa era greutatea ei, adica nu era slaba, ba dimpotriva! Chiar cu vreo 10 kg in plus.

  76. Liora, nunu, eu mă refeream la regimul vegetarian, că după 3 ani. Copilul poate digera carne mult mai repede. Nu ştiu exact de la ce vârstă, dar nici vorbă de 3 ani. M-am exprimat eu greşit, scuze.

  77. Liora

    Aaaa, ok, nu-i bai.

  78. Cristian

    @Lioara: n-ai nevoie de carne pentru a te îngrășa. Sunt suficiente făinoasele (pâinea, pastele, sticksurile, mămăliga), orezul, cartofii și altele. De altfel carnea macră nici n-ar trebui să îngrașe prea tare, excesul de proteine are alt efecte secundare, de exemplu excesul de uree care-ți poate face praf rinichii.

    @copila blondă: de curiozitate, tu mănânci friptura goală?

    Apropo, din câte am auzit eu, dăunător din punct de vedere al greutății este să combini grăsimile cu carbohidrații.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 285 queries in 0.620 s