Viaţa e mai frumoasă decât ştiam

…eu în cele câteva cafele pe care le beam zilnic de la o vreme cu prietenele mele. Viaţa e mult mai frumoasă chiar şi decât alergatul bezmetic pe tocuri de la o întâlnire la alta, chiar şi mai decât podurile peste Dâmboviţa în lumina apusului. Viaţa e mult mai frumoasă decât o lumânare parfumată sau patul de acasă. Mai frumoasă decât verdele crud al ierbii din curte şi Valea Oltului, care acum trebuie să fie o galerie de culori impresionante. Mi-e dor de Valea Oltului câteodată. Şi de florile mele de plastic din cea mai frumoasă maşină din lume. Mi-a trecut la un moment dat prin cap să spun cuiva „vin eu după tine”. Ca atunci când ţi-a fugit câinele, iar tu rămâi cu reflexul de a vrea să-i duci apă.

Viaţa e mai frumoasă decât un weekend întreg la Sibiu. În ultima vreme, era luxul meu maxim permis de un program semicorporatist şi semistudenţesc. Mult mai frumoasă decât perechile mele cu pantofi şi stiva de genţi. Aici am venit doar cu două, una roz şi alta nepotrivită. Mi-am luat tocurile pe drum, fiindcă în valiză doar adidaşii mai încăpeau. Le-am spintecat pielea. În faţă, vizibil, nu ştiu cum am reuşit. Imediat după ce-am ajuns aici, mi-am luat o altă pereche de tocuri cu nici 15lire, să-mi liniştesc aspiraţiile către înălţimi şi să-mi asigur măcar fizic ascensiunea. Nu le-am purtat niciodată.

Viaţa e mai frumoasă decât o plimbare cu barca în Herăstrău, mai frumoasă decât un Revelion la margine de oraş. Mai decât o plimbare pe străzile Clujului sau un weekend petrecut în doi. Ştiţi, adesea m-am întrebat ce ar putea fi mai frumos decât o dimineaţă împreună.

Fiecare dimineaţă împreună.

Articolul anterior

Puţini, dar români

Articolul următor

Se întâmplă şi pe la case mai mari

11 Comentarii

  1. Valeriu

    Off copilă, dacă te-ai putea citi la anul ce scrii astăzi…
    Dar, bucuria e din suflet și de acolo nu ți-o poate lua nimeni fie că e azi fie peste un an. 🙂

  2. Lavinia

    Draga Miruna, sper ca diminetile sa iti fie din ce in ce mai frumoase, tot restul vietii tale. Be that lucky! 😉 Pup!

  3. Valeriu, frumos ceea ce prevezi pentru mine. 🙂 Îţi mulţumesc din suflet, fiindcă tu nu prea vorbeşti fără rosturi

    Lavinia, dac-ai şti de câte ori te-am pomenit! :*

  4. Sper si muncesc si eu spre exact acelasi obiectiv, fiecare dimineata impreuna ;).

    Te invidiez in cel mai inocent mod cu putinta.

  5. Cat de frumos… 🙂

  6. Nu credeam ca poti scrie mai frumos decat superfrumosul de pana acum. Pfff, sa fie de vina fiecare dimineata impreuna?
    Buzaneagra graieste un adevar valabil si pentru mine:)
    Te imbratisez virtual cu mare drag, copila blonda. Si-ti multumesc ca ne bucuri;)

  7. Dar cu bucurie, fetelor. Da, ştiu. Ne vine rândul fiecăreia. Şi aşteptarea are un sens, deşi o urâm şi n-o înţelegem şi vrem să scăpăm de ea. Aşteptarea e semn că ni se pregăteşte ceva mult mai bun.
    Pe probatelea 😉

  8. mo

    awwww awwwwwwww <3 adooorbz! stii ca mie doar 'once in a blue moon' imi plac chestiile sentimentale dar.. awwww awwwwww <3 trebuie sa-l sun pe partener sa-i amintesc niste lucrusoare.
    frumos 🙂

  9. frumos ai mai scris … ai surprins in cateva randuri cam tot ce era de spus legat de viata asta hatica pe care o ducem pe umeri zi de zi …

  10. Nu exista nimic mai frumos “DECAT SA IUBESTI”. Foarte frumos si sensibil articolul tau.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 153 queries in 0.190 s