Vine primăvara, ne detoxifiem şi noi?!

10:35 am sănătatea e starea de normalitate

Să zicem că în ultima vreme am comis-o rău de tot într-ale mâncării. Zilele trecute, mi-am fiert 2 ouă la micul dejun, iar el m-a întrebat de ce lui i-am spus că două sunt prea multe într-o zi şi l-am făcut să mănânce doar unul. Atunci, mai demult, când voia el. I-am răspuns că eu nu mănânc decât gălbenuşul (o reminiscenţă din copilărie; şi nu am minţit) şi că asta ar compensa cumva; că eu le-am fiert, iar el le-a prăjit. Am încercat doar să-l păcălesc niţel, bazându-mă pe faptul că are încredere în mine, când vine vorba de principii nutritive. Ce nu ştia el, însă, era că una e ceea ce spun şi alta e ceea ce fac. Şi că pentru el vreau tot ce e mai bun şi sănătos, pentru mine, simt că parcă am mai mult control într-ale sănătăţii, deşi sunt conştientă că nu-i deloc adevărat.

Aici nu e vorba despre ouă. Deşi pe unul l-am pus cuminte în frigider şi l-am mâncat a doua zi, rece. Aici e vorba despre faptul că atunci când nu mai eşti doar tu cu tine, e bine să începi să te ţii de ceea ce spui. Şi să înţelegi că eşti constant un exponent pentru asta. Altfel se duce naibii toată reputaţia.

M-am simţit ca o mamă, care-i interzice copilului să fumeze, aprinzându-şi o ţigară.

 

Culese la întâmplare




21 Raspunsuri
  1. Ioana :

    Date: January 23, 2012 @ 10:51 am

    Asa, asa! Eu sunt la regim, nu mananc grasimi si alte-cele, insa cand ma apuca cate o pofta de dulce, in loc de masa servesc… ciocolata.
    Ca noroc de deja s-a obisnuit cu mine si nu ma mai streseaza :-D
    ps: si eu mananc doar galbenusul la ouale fierte :-D

  2. copila blondă :

    Date: January 23, 2012 @ 10:55 am

    Ioana, ce regim? Ceva anume?

  3. Ioana :

    Date: January 23, 2012 @ 12:32 pm

    Am trimis mail. Am si comentat, dar nu-mi apare comentariul.

  4. Andra :) :

    Date: January 23, 2012 @ 5:07 pm

    E de apreciat ca si-a amintit ce i-ai zis atunci, inseamna ca e atent la ce vorbesti :)

    PS: Si eu la fel cu galbenusul, tot din copilarie :))

  5. Grapefruits :

    Date: January 23, 2012 @ 8:13 pm

    Eu am, la recomandarea medicului, nişte pastile Detox, din cauza unor alergii, iar recent mi-am luat pastile de Aloe Vera Colon Cleanse. Am zis că asta o să mă motiveze să nu mai mănânc orice prostii.

    P.S. Sunt alergică ŞI la ouă :)

  6. Cristian :

    Date: January 26, 2012 @ 6:16 pm

    Ouăle sunt foarte sănătoase. E vrăjeala aia cu excesul de ouă și colesterolul și afirm asta pe măsurate. Am mâncat destul de multe ouă în ultimele luni, uneori chiar și 3 în unele zile de ajungeam la vreo 8 pe săptămână, iar analizele de HDL și LDL arată bine.

    @Ioana: dacă regim ăla e fără grăsimi, atunci ce mănânci, dulciuri?

  7. Ioana :

    Date: January 26, 2012 @ 10:35 pm

    @Cristian Daca ar functiona regimul cu dulciuri, cred ca as fi printre cele mai fericite femei din lume! Dar nu, nu mananc dulciuri, ci chestii deloc apetisante, gen legume, fructe, carne slaba samd :-D

  8. Cristian :

    Date: January 27, 2012 @ 1:47 am

    @Ioana: pentru unii chiar funcționează regimul ăla – Twinkie diet helps nutrition professor lose 27 pounds :-)

    Totuși ideea era alta și anume că până și legumele și fructele alea au glucide, ceea ce în cantități mari le cam aproprie de dulciuri. Pentru slăbit, mai eficiente și mai sănătoase par să fie dietele cu conținut scăzut de carbohidrați, dar ridicat de grăsimi. Mănânc ceva mai gras de un timp și am constatat cu surprindere că nu m-am îngrășat deloc, ba chiar am slăbit. Important e să fie grăsimi sănătoase (nu uleiuri arse și cu raport omega 3/6 dezastruos) și să nu le combini cu carbohidrați. Există chiar o dieta bazată aproape exclusiv pe grăsimi, dieta ketogenică.

  9. Ioana :

    Date: January 27, 2012 @ 9:52 am

    @Cristian Nici nu cred ca vreau sa vad ce trebuie sa faci pentru regimul cu dulciuri…
    Felicitari pentru rezultate!
    Dieta ketogenica zici? Nu prea cred ca ma coafeaza :-D dar mersi ca m-ai ajutat sa invat un lucru nou azi :-)

  10. diane :

    Date: January 27, 2012 @ 9:27 pm

    Iti citesc blogul de mult si MEREU, intr-o anumita perioada a anului, o iei aiurea cu diete, detoxificari si povestesti cum incepi tu sa nu mai mananci ciocolata in fiecare seara, ci salata. Eventual te mai si implici in vreo campanie, care vad ca are de fiecare data efecte zero.
    Un sfat? Mananca odata ce-ti place si apuca-te de sport, nu incepe iar teste, diete, regimuri care te aduc mereu de unde ai plecat. Este singurul lucru care ma enerveaza la tine, ca in rest esti minunata.

  11. copila blondă :

    Date: January 27, 2012 @ 10:35 pm

    Diane, nu esti singura pe care o enerveaza asta. Plus, faptul ca ai dreptate. Mai stiu cel putin o persoana. Care nici macar nu poate scapa de gandurile astea cu un simplu click, asa ca tine.

    Merci oricum. Familia a obosit de muuult sa imi mai spuna.

  12. copila blondă :

    Date: January 27, 2012 @ 10:36 pm

    Si ma bucur ca-mi citesti blogul. Sper sa nu te fi speriat prea tare :)

  13. Carmen :

    Date: January 29, 2012 @ 4:48 pm

    hmm, asta cu detoxifierea seamana cu lasatul de fumat. ce sa zic, nu stiu daca se poate…

  14. Cristian :

    Date: January 30, 2012 @ 8:13 pm

    @diane :

    Eventual te mai si implici in vreo campanie, care vad ca are de fiecare data efecte zero.

    Nu știu de ce, dar eu din asta înțeleg că firmele de publicitate au plătit-o degeaba pe copila blondă :-)

    În fine, eu nu văd nimic rău în faptul că tot reia chestiile astea. Eu o văd ca pe o dovadă a faptului că e destul de greu să te ții de așa ceva cel puțin pentru unii sau în anumite circumstanțe. În plus, e bine că readuce aminte oamenilor să mănânce sănătos. Poate mai sunt vizitatori noi sau oameni care ca și ea au încercat, n-au reușit, au abandonat, iar acum primesc un nou imbold de a încerca din nou. Problema mea ar fi cu unele sfaturi de aici și nu numai, care sunt cam incomplete, aiurea și nu au vreo bază științifică, dar na, fiecare face cum consideră de cuviință. Unii văd Super Size Me drept un super documentar, alții (ca mine) preferă Fat Head.

  15. copila blondă :

    Date: January 30, 2012 @ 9:37 pm

    Detoxifierea ar trebui facuta regulat. |Nu e ca si cand te-ai spovedit o data si, gata, te tine toata viata.

  16. addicted :

    Date: February 5, 2012 @ 7:54 pm

    Eu mi-am schimbat de cateva luni regimul alimentar si inainte de regim am inceput cu o detoxifiere pe care o repet regulat!

  17. copila blondă :

    Date: February 5, 2012 @ 8:10 pm

    Foarte bine, aşa se şi face cu detoxifierea: se repetă regulat.

  18. addicted :

    Date: February 5, 2012 @ 8:13 pm

    Starea light si de bine de dupa ma “impunge” sa o repet regulat! :)

  19. addicted :

    Date: February 5, 2012 @ 8:13 pm

    impinge* era de fapt. my bad!

  20. copila blondă :

    Date: February 5, 2012 @ 8:15 pm

    Ai vreun regim special sau cum faci? Acum sunt curioasă!

  21. addicted :

    Date: February 5, 2012 @ 9:00 pm

    Pai nu consum prajeli, acidulate, paste fainoase, alimente conservate in schimb consum fierturi, fructe, legume, sucuri naturale, nuci,migdale, smochine, curmale, cereale integrale si binenteles multe lichide: apa si ceaiuri.
    Ador ceaiul de soc pe care il consum de 2 sau de 3 ori pe zi si ceaiul verde ( o cana seara inainte de culcare caci mie nu-mi provoaca insomnie ).
    Mi-am schimbat si obiceiul de dimineata, imediat dupa ce ma trezesc beau o cana mare de apa la temperatura camerei si apoi tusti la baie! :) E necesar pentru reglarea pH-ului stomacului.
    De regula detoxifierea o fac cam la fiecare trecere de la un anotimp la altul si in rest nu fac excese!

Leave a Comment

Your comment



You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.