Săptămânile trecute s-a tot scris despre aoro.ro , mare descoperire în materie de parfumuri. Ăsta e punctul meu sensibil, căci, poate vă mai amintiţi cum aveam eu mai demult o “perioadă” a parfumurilor. A lăsat sechele. Aşa că, m-am documentat apoi am experimentat: Read the rest…
Pentru un weekend frumos, în caz de urgenţă şi nu numai… faceţi click pe butonul magic:
Mi l-a arătat şi mie cineva drag, mulţumesc frumos!
M-a luat Dana de la stilpedia.ro la bani mărunţi şi mi-a pus câteva întrebări, la care cu drag am răspuns. Despre cum a fost job-ul la ELLE, despre idealul de frumuseţe contemporană, despre salvarea din poşetă şi alte creme, farduri şi parfumuri din astea. A, şi, nu în ultimul rând, despre cât de tare se sperie bărbaţii de ele şi de faptul că…nu mai ieşim din baie! Read the rest…
La ultimul meu examen din sesiune, prima întrebare pe care mi-a pus-o proful (om de mare clasă şi ţinută intelectuală) a fost următoarea: Te măriţi? După care mi-a explicat pe tonul ăla didactic, ce nu lasă loc de dubii sau alte întrebări, că, dacă-s fată deşteaptă, e obligatoriu să mă mărit într-un an. Dar maxim un an. De ce într-un an. Ca să am, după, timp să şi divorţez, desigur, fiindcă divorţul e o experienţă prin care tot omul trebuie să treacă măcar o dată în viaţă. La final, mi-a zis să nu uit ce mi-a spus şi mi-a dat notă mare, ca să-mi arate cât de fată deşteaptă îmi sunt.
Şi uite-aşa, adevăraţii profesori au darul de a-ţi demonstra că, de fapt, nu ştii nimic nici după atâta amar de şcoală. Pornind de la mitul, conform căruia căsătoria e un fel de moartea pasiunii pentru viaţă şi pentru tot ce vine bun împreună cu ea (adică tinereţe, bere şi libertate), am decis să cercetez întrebându-i pe ei, pe cei care au născut, hrănit şi perpetuat mitul, şi anume pe bărbaţi. Am luat câteva exemple de succes ale blogosferei noastre, fiindcă îi ştiu mari formatori de opinie. Şi de familie, pe unii dintre ei.
(De ce) E bine sau rău să te căsătoreşti? Citiţi şi vedeţi singuri ce vi se pare… (Singuri sau căsătoriţi, după cum vă lasă sufletul sau starea civilă 
) Read the rest…
Prea puţine. Mult mai puţine decât vedeam în Cluj. Şi infinit mai puţine decât vedeam în Sibiu. Cine mi-a zis că Bucureştiul m-a prostit, precis, la asta se referea…
Îmi amintesc că vorbeam la începuturile mele bucureştene cu Ana-Maria, o sibiancă strămutată în capitală, că-i de musai să ne facem condică de semnat pe la teatre, cât mai prindem şi noi marii actori în viaţă. Read the rest…
Eu nu mă uit la TV, deci se poate să nu fie o ştire pentru dumneavoastră (cu toate că am bănuiala că TV-ul nu se află nici pe lista dumneavoastră de priorităţi). Însă de câteva zile beneficiez de program de pensionari: căldura mă ţine în casă, iar somnul în pat. În fiecare zi îmi propun să setez ceasul de dimineaţă să sune (ieri mi-a murit şi bateria, deci n-a mai avut cine să sune, ca o făcătură a destinului, cel părtinitor somnului de dimineaţă spre amiaz!).
Şi cum “mă” tot butonam eu disperată între emtiviuri, kassandre şi haşbeo_uri, dau obsesiv de mult peste reclama la nu-ştiu-care cremă antifungică. După care încă una şi încă una, vreo 3 parcă am numărat. De zici că a tunat şi-a adunat onicomicozele la TV, parcă e olimpiada antifungicelor în reluări de câte 30 de secunde. Nu cred să fie calup de publicitate fără măcar un spot din ăsta cu degetele de la picioare. Care mai duse pe la pedichiură sau photoshop, care mai uleiate, cremuite, gelate şi fixativate.
Sunt urâte, domne, micozele astea, nu zice nimeni că nu, dar chiar în halul ăsta să ne-atace?! Vă rog, spuneţi-mi că aţi observat şi dumneavoastră, că nu-s singura mirată, care doarme până la amiaz şi… că sunteţi sănătoşi-tun. 
Sunt unele situaţii în viaţă, anumite momente şi cîteva butoane care declanşează numărătoarea. Şi începi să-ţi verşi tot amarul strâns într-o cămară putrezită în sentimente care nu vin cu opţiunea delete. Read the rest…
Câteva idei de prin lume adunate, până una-alta:
Sunt curioasă. Fiindcă e o diferenţă mare între a recunoaşte expansiunea internetului, a face parte din ea, a fi pe twitter şi pe facebook, a da like-uri paginilor de brand şi a chiar cumpăra brandul respectiv. Diferenţa e ca la focus grupuri: ai cumpăra produsul cutare? / Da. /Ok, scoate banii. Am 50 de bucăţi în maşină. Să vedem atunci exact câţi chiar cumpără.
Personal, mărturisesc că nu fac cumpărături pe internet. Deloc. N-am avut nici o experienţă tristă (în afară de cadourile de Crăciun pentru ai mei, care nici în ziua de astăzi n-au mai venit…), cărţile comandate au venit mereu la timp dar …cam atât. Pe vremea când consumam cartele reîncărcabile, îmi luam de pe net credit. Atât.
Însă, între timp, de când sunt studentă, cu job şi nu mai ştiu unde mi-am pus viaţa, am început să înţeleg de ce cineva şi-ar cumpăra o rochie de pe internet. Sau o pastă de dinţi. Serios. Îţi salvează timp preţios, mai ales atunci când ştii ce pastă de dinţi îţi doreşti. Mi-aş dor să se inventeze şi o alimentară online, să-mi fac comanda când plec de la birou şi apoi să intru doar în parcarea supermarketului să-mi iau plasa şi să achit. Fără cozi, fără oameni care plătesc cu bonuri de masă (pentru această categorie de clienţi ar trebui să existe case speciale, prevăzute cu răbdare ieşită din comun). Ce bine ar fi! Cică prin Franţa ar exista un fel de Drive al alimentarelor… păcat că drumul meu de la birou spre casă nu trece prin Franţa.
De fapt, voiam să prezint un proiect. Se cheamă medicamente24.ro, cu care am “făcut cunoştinţă” în cel mai norocos mod pe care vi-l puteţi imagina. Fiindcă există şi oameni frumoşi şi buni pe lumea asta, iar mie mi-a scos Doamne-Doamne vreo câţiva în cale! Farmacia e la început, preţurile sunt mici, planurile mari, echipa entuziasmată. La fel şi blonda. Care visează la un viitor medical centralizat, informatizat şi stabilizat pentru această ţară. Care vede o şansă în proiecte de genul acesta de a duce aspirina şi aspacardinul moşilor din vârf de deal, unde netul a ajuns înaintea canalizării. Dar na, nu le putem avea pe toate. Măcar sănătoşi să fim!
