ŞI BLONDELE GÂNDESC

S-o facem oficial! De ce să aşteptăm Anul Nou pentru rezoluţii sănătoase? De ce, de ce, de ce! Pentru hotărârile înţelepte şi deciziile reale nu există programare şi planificare, corect? Nu există „de luni”, „de la întâi”, de câr, de mâr. Scuze… Amânări…

Aşadar şi prin urmare, astăzi e ziua norocoasă, în care semnăm poate cel mai sănătos act al vieţii noastre de până acum (să mă ierte cei căsătoriţi, care mănâncă ciorbă caldă în fiecare zi): Declaraţia de Independenţă împotriva tentaţiilor!

E noul concept, parte din campania Hunger Management de la Tnuva. Treaba e bine gândită, fiindcă, dacă de kilogramele în plus poţi scăpa relativ uşor, mai greu e cu tentaţiile. Ăstea parcă se lipesc cu superglue.

Ciocolata e păcatul meu principal (dar asta ştiaţi deja) şi imediat după e usturoiul. La orice oră, zi din săptămână şi combinaţie. Noroc că în cabinet se lucrează cu mască! (glumesc, vă daţi seama. Dar şi faptul că m-am gândit la asta…) Doar că lista tentaţiilor e ceva mai generoasă, iar imaginaţia mea încă bogată…

p.s. Şi după ce semnaţi Declaraţia de Independenţă împotriva tentaţiilor, putem vorbi la nesfârşit despre ele. De acum, „spatele” ne e asigurat de acte, iar gândurile nu îngraşă, vorba unei bune prietene blonde. Ziceţi şi dumneavoastră cui/la ce rezistaţi cu greu, că eu am spart gheaţa.

Un articol din categoria nutriţie, dietă şi slăbire, pentru cine îşi doreşte. Fiţi atenţi: cum ar fi să existe ceva de mâncare, care să te sature şi să nu te îngraşă? Păi, să vedeţi: există. Read the rest…

După ce cu toţii (sau cu toatele) am pierdut câteva (niciodată destule!) kilograme în campania Hunger Management powered by Tnuva, marele final a constat în tragerea la sorţi pentru voucherul de 500 euro pe fashioup.ro. Emoţii? Habar nu am dacă intram şi eu în concurs, dar pe facebook s-a creat aşa un suspans… doar că atunci când am aflat numele prea-fericitei slăbănoage, nu-mi spunea nimic…era un nume. Şi ca să mă pot bucura cum se cuvine pentru persoana respectivă, am zis: vreau să vorbesc cu ea! Vreau să scriu un articol! (Later edit: aici textul a suferit oarece modificari, la cererea persoanei numite. Imi cer scuze, de obicei nu fac din astea. )

Câteva telefoane mai târziu, Ana-Maria Zamfir din Ploieşti, premianta Trainingului de HM, mă suna ea pe mine. Cea mai pe limbă întrebare care-mi stătea era aia cu “şi, cât ai slăbit, da’ pe bune???“ , însă mi-am păstrat limitele decenţei şi-am întrebat-o mai întâi cum a aflat de Hunger Management. De kilograme eram sigură că o să aducă ea mai târziu vorba, după ce ne mai împrieteneam puţin. Ceea ce s-a şi întâmplat. Read the rest…

Acesta ar trebui să fie marele final? Nici vorbă de aşa ceva! Fiindcă finalurile sunt periculoase, mai ales că s-ar suprapune cu perioada post-vacanţă, când parcă doar cutia cu bomboane m-ar mai putea scoate din mohoreala acestui mai. Toată cutia cu bomboane! Noroc că nu s-au terminat iaurturile-n magazine, iar alimentara mea de peste drum se aprovizionează regulat cu gama Slim de la Tnuva Dacă sunt mulţumită de rezultate? Cu siguranţă! Dacă sunt mulţumită de cum arăt? Nici vorbă. Pentru asta mi-ar trebui o promovare la rangul de dumnezeiţă Hunger Management şi jogging prin parc. Mi-ar trebui încă vreo 5 centimetri în fiecare femur, şi o cupă în plus la sutien. Sau doar un creier mai isteţ, care să înţeleagă că sufletul contează şi nu culoarea părului. Al meu ăsta de acum, creieraşul zic, ştie treaba asta, dar nu o simte cu fiecare circumvoluţiune. Mai sunt unele scăpări prin şanţuri, care te fac să nu te deranjeze când întoarce careva capul după tine pe stradă. Cei de faţă se exclud, de asemenea, muncitorii necalificaţi, de pe marginea şantierelor.

off the record: De curând, cineva îmi spunea că aş fi putut profita mai mult de această ocazie ca să fac un statement mai puternic. Eu nu ştiu ce-i ăla statement, dar promit să mă interesez. Iar de profitat, cred că n-am ştiut exact cât să profit de situaţie, ca să nu profite ea de mine. Poate nu mă fac înţeleasă, dar treaba asta cu kilogramele în sus şi-n jos e delicată a naibii. Nu e bine să devenim sclavii cântarelor, ai pantalonilor, ci doar ai bunului simţ. Ceea ce am şi promovat împreună cu Tnuva Slim. Cu foarte mult bun simţ. Ştiţi, eu nu sunt o vedetă. Eu sunt o fată care şi-a arătat fundul într-o pereche de pantaloni. Şi care-şi pune aproape zilnic sufletul pe-o tavă. Care se numeşte blog. Şi e cu blonde.
Poftiţi de-o judecaţi.

Am pus pe “hârtie” vorbele din clipul care există, dar se strică în momentul în care îl pun pe youtube. Citiţi şi imaginaţi-vă că-s eu, care vă povesteşte:

Salutări din Anglia. Mami, dacă vezi asta, să ştii că sunt bine şi mănânc tot. Bine, nu tot, că nu-mi prea place mie bucătăria lor, nici după indieni şi arabi nu mă dau în vânt, dar, atâta timp cât şi aici cresc portocale în supermarket, nu mor de foame. Cu toate că măcar aş putea încerca la un moment dat chestia asta… Să vedem oare ce s-ar întâmpla! Glumesc, acuma, nu vă speriaţi.

Mă rog. Vineri Mâine mă întorc acasă. Şi deja ştiu care-i primul lucru care o să mă întrebe mama: ce mi-am luat? Bine, Anglia-i scumpă, iar eu de obicei mă întorc cu reviste şi cărţi de aici, însă de data asta e mai special… Fiindcă ea ştie că nu-mi place să fac shopping decât în perioadele fericite, în care mă simt puţinică şi drăguţă. (Ceea ce nu se întâmplă des. Nici să mă simt aşa, nici să merg la cumpărături. Cel mai mult îmi place să îmi iau pantofi, genţi şi mărgele, chestii independente de modificările dimensionale ale omului. Pffff, să nu vă spun cîţi pantofi am! :00 Sau evit magazinele, că numa’ mă deprim. ) Dar acum mă ştie mai fericită şi pe drumul cel bun, deci o să mă întrebe. Iar ieri m-am “porcit” în cel mai cheltuitor sens al cuvântului! Am dat iama în magazine. Mi-am luat nu una, ci două rochiţe foarte drăguţe, ne-babydoll. Poate aşa mai arăt şi eu a om mare! Şi tot se nimereşte cu Paştile, când oricum tradiţia spune că fiecare copil trebuie să primească haine nou-nouţe.

Şi, mami, să ştii că bani mai am, cu toate că după felul în care se conturează silueta, cred că devine mai costisitoare decât mâncatul. Una peste alta, să ştiţi că mi-a prins bine faptul că m-au racolat oamenii în campania asta de Hunger management. A fost şi distractiv, a fost şi greu. Însă a venit EXACT la momentul potrivit în viaţa mea. Exact cum ziceau fetele pe facebook: era imboldul ăla de care aveam nevoie. Vă spun, intru atât de liniştită şi bine-dispusă în sărbători! Da’ să vezi finalul ce distractiv o să fie! Aceste Paşti îmi cam dau frisoane pe şira spinării. Fiindcă bunica n-are internet şi nu cred că e la curent cu activităţile mele dietetice. Ea are doar reţete de prăjituri. Cu cremă, de obicei. Ăsta-i principiu de familie, să nu fie pâine-n prăjituri. În fine, văd eu cum fac. Că nici nu pot pune toată familia să facă foamea de Paşti! Dacă vă vine vreo idee de înduplecat bunicile să abandoneze obiceiurile dulci… primesc sugestii pe adresa blondei

Vă salut din Anglia. Şi vă doresc să aveţi o săptămâna cel puţin la fel de frumoasă ca a mea…

Între timp, când dumneavoastră citiţi acest mesaj, eu sunt deja în pregătiri de decolare. Spre casă. De care, să ştiţi, îmi e dor. Read the rest…

Mi-e bine. Vă scriu de departe, de departe de ore fixe, deadline-uri şi somnuri ne-mplinite, doar dorite. Vă scriu din primăvară, acea primăvară care-ţi pătrunde adânc în suflet şi-ţi aminteşte ce e aia viaţă. Aş împacheta un strop de verde, o rază de soare şi o bucăţică din bucuria mea şi vi le-aş trimite peste ceruri, mări şi fusuri orare. Am senzaţia că planetele încep să se alinieze şi pentru copiii rătăciţi printre prea multe lecţii neterminate.

De vineri sunt aici. Am plecat cu teamă de această perioadă dintr-un singur punct de vedere: dieta şi concediul nu se pupă niciodată. Dar mi-am amintit că există fericiri mai mari decât ciocolata şi am redescoperit liniştea ierbii şi gânguritul păsărelelor. Întoarcerea la natură e cea mai plăcută călătorie, mai ales când întoarcerea e la natura ta, de copilă blondă, care respiră, gândeşte şi simte. Am mâncat o îngheţată, o felie de pizza şi o porţie de peşte pe la 10 seara. Acestea sunt păcatele culinare de mărturisit. Dar îngheţata a fost mică, pizza dimineaţa înainte de tenis, iar peştele de la Jamie Oliver (lanţul lui de restaurante. Foarte drăguţ aranjat, dar dăguţ într-un sens nonconformist şi original. Cu scaune de tablă, adică nimic fiţos. Exceptând preţurile.) Dar am fost atentă la felul cum le-am mâncat, nu la bucatele în sine. Există o linişte şi în (a) mânca-re. Căutaţi-o. O să vă uşureze mult masa de Paşti.

La un singur capitol m-am lăcomit: la magazine. N-am mai făcut asta niciodată în această ţară, dar am descoperit TK-maxx şi Primark. Şi nu m-am uitat la buget. La mine e maxim de bun semn, fiindcă în general, magazinele mă deprimă. Preţurile, mărimile, oglinzile. De asta, am foarte mulţi pantofi. Acolo mărimea nu se schimbă niciodată . De aceea, m-am bucurat foarte mult ieri, când m-am încheiat la ultima gaură de la curea! Ceea e e grozav. Însăşi prezenţa curelei e semn bun: că eu n-o port de frumuseţe, ci de nevoie. Pantalonii încep să urle pe mine.

Later EDIT: există o problemă cu filmuleţul, un decalaj de sunet. Îl mai urc o dată şi revin. Later Edit 2: filmuletul nu merge, se decalează situaţia în momentul în care îl uploadez. Dar pun poze de pe unde am fost, aşa de atmosferă: Read the rest…

Tnuva schimbă vieţi. La începutul campaniei de Hunger Management, le spuneam celor de la agenţie că, dacă această campanie va ajunge să schimbe 5 vieţi, din punctul meu de vedere, nu ne-am străduit degeaba. Eu n-am treabă cu planuri de marketing şi rapoarte de vânzări, eu am treabă cu oamenii care le generează. Ştiţi, iniţial mi s-au părut şi mie uşurele sarcinile. Sau nici măcar “sarcini” în adevăratul sens al cuvântului. Mai degrabă nişte întrebări. Light, aşa ca iaurtul Pe urmă a venit a doua zi de HM, am lăsat maşina acasă şi am văzut că altfel e când click-urile sunt cu link spre scări şi nu spre lift, spre metrou şi nu spre maşină. Şi totuşi, am zis, e uşor, poate prea uşor. Poate mi-aş fi dorit şi eu să ştiu că azi mănânc gaura de la covrig şi mâine ce-a rămas din ea. Şi cu toate că n-am primit nici o clipă astfel de indicaţii (care sunt şi prosteşti, de altfel, dar vreau eu să zic ceva…), tot funcţionează ideea.

DE CE? Fiindcă ajungi să conştientizezi nişte chestii banale, mici, de zi cu zi. Şi ştiţi ce, nici nu trebuie să faci mai mult. În momentul în care eşti conştient unde greşeşti, automat se activează toate acele mecanisme care te duc pe drumul cel bun. Spre schimbare. E mai simplu decât ne imaginăm. Valentina Florea a scris un text care m-a impresionat. Fiindcă a înţeles despre ce-i vorba cu toată fiinţa ei, nu numai cu mouse-ul. Acestea sunt campaniile adevărate: cele care produc mişcări interioare. Felicitări, Tnuva! Dar, mai ales, felicitări, Valentina! Ascultaţi la mine: nu contează de unde vă luaţi motivaţia. Important e s-o păstraţi.
Una viaţă schimbată. A mea să fie încă una? Mă străduiesc. And still counting…

Later edit: Dacă nu puteţi accesa linkul către textul Valentinei, e din cauză că ea are profilul de facebook restricţionat (ceea ce eu nu ştiam, fiindcă noi suntem prietene). Am rugat-o să-mi dea voie să fac un print screen şi să-l public aici. De îndată ce am permisiunea ei, mă execut. Nu fiţi nerăbdători

Later edit 2: Gata, am acceptul! Iată şi textul:  Read the rest…

Întrebam săptămâna asta pe twitter cum vi se pare campania Tnuva pentru gama Slim (iaurt, brânză şi lapte) în combinaţie cu trainingul de Hunger Management. Mie mi-a plăcut ideea din start. Fiindcă în primul rând promovează sănătatea şi silueta. Fiindcă nu te obligă să cumperi nimic, ci îţi pune la dispoziţie un instrument, care, dacă-l ştii folosi, te poate ajuta. Unii au zis că e prea uşor, alţii m-au întrebat şi “ce să mănânc?” “Unde-i dieta?”

Am înţeles că noi, oamenii, avem nevoie de nişte repere clare, stabilite de alţii, fiindcă ne e teamă să avem încredere în noi. Eu cred că nişte principii de bun simţ, pe care le cunoaştem cu toţii pot fi cheia succesului pentru o siluetă frumoasă. Lucruri de genul: să mănânci mai puţin cantitativ, să nu exagerezi la cină, să nu te culci cu burta plină. Să eviţi covrigeii şi televizorul şi cafeaua cu untură (urăsc laptele ăla concentrat, de cafea!). Dar se pare că lucrurile simple nu ne plac, noi vrem reţete şi porţii, grame şi calorii la virgulă. Domnilor, aceste lucruri nu fac decât să ne obosească! Iar drumul spre sănătate nu ar trebui să fie deloc unul obositor! Deci, haideţi să nu ni-l facem singuri astfel, căci vom ajunge s-o urâm pe ea, pe ideea de sănătate. Căci de sănătate propriu-zis nu ne vom mai bucura multă vreme în condiţiile astea.

Şi ducând discuţia mai departe, mărturisesc că eu sunt un om foarte rar şi puţin influenţat de publicitatea diferitelor produse. Poate şi din cauza serviciului pe care-l am şi unde sunt constant bombardată cu cele mai cele creme şi parfumuri. Mi-e greu să mai cred ceva. Nu mă mai convinge nimic. Alegerile pe care le fac în supermarket sunt dictate de pura întâmplare, de vreun conservatorism bolnăvicios sau de (rar) o recomandare primită de la cineva cunoscut. Adică, dacă mie vine Ştefi şi-mi spune că i-a plăcut cum miroase detergentul respectiv, o să mă duc să-l cumpăr. Că am încredere în nasul ei. Dar, altfel, mătuşa din Italia nu mă convinge de nimic. Ba chiar mă enervează faţa ei. Aşadar, avem campanie isteaţă, dar ce iaurt avem în frigider?

Sunt foarte curioasă: care dintre dumneavoastră şi-a cumpărat iaurtul portocaliu cu inulină de la Tnuva? (Eu mărturisesc că după prima discuţie cu agenţia, când mi s-a propus proiectul, m-am dus direct la magazin şi mi l-am cumpărat! Şi mai ziceam că nu mă las influenţată… )

Iată, tocmai ce-am ajuns acasă. Cum să nu mai mănânci, domne, după ora 6?! Când activitatea ta se adună acasă la 8! Bine, numa’ să nu te mai adune pe tine nimeni din frigider… Asta cu nu mai mănânca după 6 e ca şi când mi-ai da întâlnire la ora 25. Sau ca şi când ai zice 30 februarie. În calendarul meu nu le găsesc. Sau credeţi că ar trebui să caut mai bine?