Azi-dimineaţă rămăsesem fără apă în casă, aşa că am coborât urgent la maşină, să iau un bidon. L-am lăsat acolo, fiindcă niciodată nu car grămezile de apă sus. E simplu, n-am nici spaţiu şi nici nevoie de depozite lichide în casă. E prima dată când mi-am luat un bidon cu 10 l de apă, deci, cu atât mai greu căratul. Şi, ce să vezi? În casa scărilor, liftul meu era la 9. Întotdeauna, dar întotdeauna se întâmplă ca până el să coboare la mine, eu să fiu deja în casă. Avantajul de a fi mic: dai repede din picioare. Deci, nu prea îl aştept. Iar azi, cum eram cu bidonul în braţe şi ăsta era greu tare, am zis, hai s-o iau pe scări. Ca-ntr-un exerciţiu de realitate: cum aş urca pe scări dacă aş avea aproape 10 kg în plus! Credeţi-mă, am ajuns până la etajul 1, când mi-am dat seama… ce cretinitate de exerciţiu!!! Spatele meu, săracul, n-are nici o vină că eu sunt o gâscă curioasă! Cacofonia se potriveşte-n context.
Aşa că, am lăsat nenorocirea din braţe şi am chemat frumuşel liftul.
Încă sunt îngrozită. E foarte greu, domnilor, să ai 10 kg în plus la purtător. Morala: e bine şi-aşa rău. Aşa că, de trageţi speranţe la o viaţă mai uşoară, permiteţi-mi să vă amintesc: mâine începe un nou training de Hunger Management. Dacă nu v-aţi înscris, încă se mai primesc CV-uri. (Şi apropo de asta: văd că au intrat aproape 5000 de oameni (later edit: între timp, numărul a sărit de 5000) în program. Wow! Dacă aş fi în locul celor de la Tnuva, după finalizarea campaniei, aş pune taxă pe înscriere. Şi aş duce conceptul mai departe.)
Orice învăţ are şi-un dezvăţ. În dimineaţa asta sunt optimistă, fiindcă mi-am dat seama că nu am alte opţiuni, dacă vreau să nu-mi pierd minţile. Trist e că pe lângă minţi, mai sunt şi alte sănătăţi puse în pericol, aşa că astăzi am doar gânduri bune. Ceea ce vă propun şi dumneavoastră insistent.
De două zile mi-a venit o motivaţie din aia dinlăuntrul mădularelor, că mi-e şi frică să o spun, să nu mi se dilueze. Mi s-a golit stomacul şi mi s-a trezit buna dispoziţie. Dacă au vreo legătură? Cu siguranţă. Ştiţi, mă gândeam că habar nu am de unde vin toate aceste stări care ne dictează cum să fim: trişti şi supăraţi, veseli şi zâmbăreţi. Pofticioşi sau săturaţi. Leneşi sau agitaţi. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu pot fi toate astea într-o singură zi. Într-o singură oră, dacă mi se aliniază astrele.
Atunci, trebuie profitat de momentele de luciditate şi identificaţi toţi acei factori care strică ordinea bună a lucrurilor. Bucătăria, de exemplu. Şi televizorul de aici. Ca să facem un mic istoric, e important să vă spun că eu am avut un şoc atunci când m-am mutat la Bucureşti şi am stat primele 2 luni la o mătuşă, să văd că oamenii ăştia mâncau doar în bucătărie. Probabil răsfăţul mamei (care-mi aducea nu de puţine ori micul dejun în pat) şi viaţa în cămin “m-au stricat”. Eu mâncam peste tot. Apoi m-am mutat cu prietena mea, care şi ea… mânca doar în bucătărie. Bine, toţi mai sus-numiţii fac parte din ciudata categorie de oameni care-şi cumpără o ciocolată şi o săptămână tot mănâncă la ea. Eu în locul unei asemenea amăgiri prefer să mă abţin. Pe principiul nesănătos: totul sau nimic. Să-mi educ obiceiul de a mânca doar în bucătărie a fost mai complicat până am redescoperit plăcerea ronţăitului la TV. Care e o falsă plăcere, fiindcă s-a demonstrat prin studii că al nostru creier conştientizează doar primele 2 şi ULTIMELE 2 linguriţe din borcanul cu îngheţată. Deci doar de acestea te şi bucură. Tot ce vine între e un gest mecanic, ce nu beneficiază de atenţia noastră şi care nu produce nici o satifacţie. N-am zis eu, ci alţii mai deştepţi. Eu doar confirm că au dreptate, fiindcă ştiu că întotdeauna sunt disperată când văd că se termină. Şi parcă aş mai vrea. Ca atunci când intram 5 minute pe hi5 şi după vreo oră mă trezeam că nu ştiu unde a zburat timpul. Da, mâncatul la televizor e o porcărie la fel de mare ca hi5-ul. Sau mai mare, că hi5-ul n-a îngrăşat pe nimeni.
Aşadar, de-acum înainte, doar cafeaua o s-o beau cu televizorul aprins. Şi atenţie, o beau neagră!
Ieşind din zona mea de confort şi din spatele tastaturii, dau startul unei noi ere în viaţa blondelor. (Ca să auziţi şi dumneavoastră graiul blondesc în original, aproape la fel de neşlefuit ca acum trei ani, când a venit prima dată în capitală.) Să fie cu noroc, zic! Doar puţintică răbdare, stimabililor, că încă nu mă pricep aşa bine. De exemplu, nu ştiu cum faci să pui link într-un video? Fiindcă ce urmează are legătură cu asta şi cu asta.
Să vedeţi ce-am copt zilele astea:
La mine-acasă se aud păsărele ciripind, vecini supăraţi şi blonde curioase. În materie de reguli de alimentaţie, diete şi siluete, cred că aş putea da doctorat. Parcă le-am văzut pe toate, pe unele chiar am senzaţia că le-am inventat! Tocmai de asta, nu era să-mi scape training-ul de Hunger Management!
p.s. M-am înscris aici (şi apreciez orice formă de solidaritate! De luni, da?). A, şi promiteam o poză: Read the rest…
Fiindcă ce urmează are legătură cu 
