ŞI BLONDELE GÂNDESC

Ştiţi câte lucruri poate aduna un om în doar trei ani şi câţiva metri pătraţi? Când m-am mutat din Bucureşti şi mi-am golit apartamentul, nu am înţeles DE CE uitasem de-a lungul vremii, lecţia pe care am învăţat-o când am plecat din cămin: că degeaba ai MUUULTE chestii, dacă-s dosite prin diverse locuri şi, atunci când îţi trebuie, uiţi că le ai. Dumneavoastră ce faceţi cu lucrurile care vă prisosesc , dar care sunt în stare funcţională încă?

Cum (m-)am folosit eu (de) Lucruri Gratis.ro

(Cunoaşteţi conceptul freecycle.org? E vorba de oameni care îşi donează practic lucrurile celor care ar putea avea mai mare nevoie de ele. Conceptul e foarte util, uneori presupune chiar schimburi. E celebru cazul lui Kyle MacDonald, care atâtea schimburi a făcut, încât a pornit de la o agrafă de birou şi a ajuns să primească o casă. Conceptul e acela de bartering, e puţin diferit, dar tot putem profita de el.) Eu chiar am şi făcut asta, într-o încercare de a începe o afacere cu investiţie minimă. Să zicem c-am profitat, deşi afacerea s-a înecat înainte de-a se chiar naşte.

Iată-mă de data asta, folosind site-ul în scopul de a da, nu de a lua. Şi pentru a răspunde la această leapşă. Vă invit şi pe dumneavoastră să daţi ( mai ales, că nu sunt “ajutoare” care pleacă spre cine-ştie-cine, ci lucrurile ajung precis la cine are nevoie de ele) sau, mai ales, să luaţi. Poate scutiţi bugetul de cadouri de Crăciun, cine ştie! Şi după ce prinzi gustul, începi şi să oferi. Fiindcă şi în asta ai un avantaj, doar nimănui nu-i plac cămările ticsite.

Să vedeţi ce am eu de dat (şi, după ce ajung acasă, la Sibiu, în ianuarie, precis se vor aduna mai multe):

• Acest joc “Antimonopoly”. E mic, numai bun de luat la o cabană. Păcat că pe aici nu prea mergem la cabane. Că am venit să muncim, nu să ne jucăm. Are bani de hârtie, zaruri şi instrucţiuni. Oferta e aici.

• Acest lac de unghii, care tocmai lac nu e, ci mai degrabă un “anti-lac”. Orice ojă ţi-ai pune pe unghii, dacă dai pe deasupra cu ăsta, se face mată. E foarte drăguţ pentru fanele culorilor mate. L-am folosit o singură dată. Mă despart de el, fiindcă aici în UK legea zice că dentiştii n-au voie nici măcar cu lac incolor pe unghii, d-apăi cu matifieri, nematifieri sau alte colorăciuni… Oferta e aici.

Vă invit să vă cadorisiţi cu ceva frumos de 1. Decembrie! Şi să preluaţi leapşa, bineînţeles (Lăsaţi un comentariu şi pun link.)

LATER EDIT: Cristi Manafu zice că îşi doreşte o asemenea leapşă. Deci, Cristi, te aşteptăm înapoi acasă. De fapt, leapşa te aşteapă!

Şi leapşa mai merge la… Ana! Să vedem cum se potrivesc questioarele cu lucrurile gratis

Am primit o leapşă cu chestiuni de principiu, aşa că, să le facem inventarul. Pun steluţă după titlu cu menţiunea că-mi rezerv dreptul de a opera modificări în constitutiţie după bunul eu plac, după mersul trenurilor şi prognoza meteo. Niciodată să nu spui niciodată.

De principiu,

• nu mint, fiindcă mă încurc şi în picioarele alea scurte ale minciunii. E mult mai simplu să spui adevărul.
• cred în poveştile cu prinţi şi prinţese. De concret, nici vorbă. Sunt şi eu un copil, dar unul cu capul pe umeri.
• nu beau decât apă plată, dar cred că în curând va veni vremea unei schimbări. Odată şi-odată tot va trebui să mă maturizez şi eu.
• nu-mi plac copiii. Excepţiile sunt doar ălea isteţe, tăcute şi frumoase la privit. Ştiu eu una cu părul creţ, dar acolo e vorba de nepotism, la propriu.
• îmi place viaţa mea, dar uneori mai iau câte o pauză de la asta. Cum mi se întâmplă momentan.
• cred că oamenii e bine să se căsătorească, dar e bine să fie la persoana a 3-a, plural. Alte conjugări, în fericite circumstanţe.
• ştiu că nimic nu e veşnic şi, cu toate astea, mă încăpăţânez să arăt că se poate
• nu merg în ritm, direcţie şi pas cu turma. Să ştiţi că îţi cresc muşchi atunci când treci prin furtuni.
• şi ultimul care îmi vine în minte e work in progress, principiu în construcţie: ce nu te-omoară te-ntăreşte.

Oricum, atâta vreme cât merge şi altfel…! Şi dumneavoastră?

Pentru o blondă care are dificultăţi cu a memora nume de filme şi de oameni, e un exerciţiu bun: să nominalizez 5 filme care mi-au plăcut cel mai mult. Dacă e musai să fie de firmă sau nu, de Oscar, adică, nu (vreau să) mă prind. Niciodată n-am ţinut la etichete. Nu ştiu dacă ordinea are vreo semnificaţie, le zic aşa cum mi le amintesc. Read the rest…

Eram în clasa a noua şi proaspăt despărţiţi. După un revelion cu declaraţii de dragoste şi versuri cântate, el a descoperit o comoară mai puţin ascunsă decât a mea. La o fată mai mare, mai brunetă şi mai disponibilă. Iar pe mine m-a lăsat să le măsor fiecare îmbrăţişare şi întâlnire după tocul uşii clasei noastre. De parcă ăla ar fi fost singurul loc de pupat din lume. Sau din liceul nostru, cel puţin. Pe fata cu pricina nici în sfânta zi de astăzi nu o pot vedea la faţă, fără să mi-o imaginezi rasă-n cap, aruncată la şobolani, fantezii din astea cu reminiscenţe sincere. Cu toate că mi s-a spus că e şi ea un om normal…

Cert e că şi acum îl văd cum a venit la mine cu un mărţişor galben. Era un smileyface, care zâmbea în toată puterea galbenului. Şi mi-a zis aşa: “Mărţişorul ăsta nu-nseamnă nimic.”

Ştiam. Că eu în clasa a noua aveam principii şi nervi pe tocul de la uşă. Dar aveam şi dreptul la momentul ăla, acolo, să mă bucur măcar puţin. De un mărţişor galben, care deja-mi râdea parcă în ciudă. La el oricum nu m-aş fi întors, deci teama sa de hărţuieli adolescentine nu era deloc fondată. Eu eram îndrăgostită, nu proastă.

Dar de mărţişor m-aş fi bucurat. Măcar până la următoarea pauză.

———————–

Precis nu e cea mai de soi poveste, dar e prima care mi-a venit în cap când am citit despre leapşa pe care mi-a dat-o Dragoş. Zice să spun o poveste de mărţişor. Aveţi şi dumneavoastră? (Nina a onorat leapşa cu o povestioară drăguţă)

Smaranda mă provoacă să găsesc o singură poză care să reprezinte anul 2010 pentru mine. Îmi place jocul ăsta, că e foarte greu. A fost un an în care s-au întâmplat multe. Multe de tot. S-au legat nişte lucruri în viaţa mea, ca în anul 3, când lucrurile începeau să capete sens pe la şcoală. Că, în primul, nu înţelegeam nimic. Read the rest…

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine ?

Când ne ţineam toţi trei de mână şi intram pe porţile facultăţii de Medicină din Cluj. Mă duceam la înscriere. Ăla a fost un moment în care m-am bucurat mai mult pentru ei decât pentru mine. Ai mei au terminat amândoi acolo.

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Cred că pe tata. Şi mi-a luat ceva vreme până să înţeleg că dezamăgirea e a lui şi nu am de ce să mi-o asum. Dar încă mai am momente în care trebuie să duc muncă de lămurire cu mine. Read the rest…

Împletind frumos două lepşe, una despre trecut (de la Daniela) şi alta despre viitor (de la ştrumfiţa), nu vreau să intru în pâinea lui 2011 cu datorii lepşeşti pe la prieteni.

5 din 2010 / într-o ordine departe de “cronologică” sau “importanţă”. Într-o ordine involuntară:

• Un curs care mi-a deschis ochii şi câteva drumuri. Un curs pe care nici în ziua de astăzi nu l-am absolvit şi pe care nu-mi doresc să îl termin vreodată. Fiindcă sunt prea frumoase lucrurile cu care m-a îmbogăţit. Cele pe care mi le-a descoperit.
• Angajarea la ELLE, care m-a schimbat pe mine ca femeie. Într-atât încât nu îmi mai e greu să mă dau cu cremă seara, pe faţă.
• Nunta de argint a părinţilor mei. Ca o confirmare că poveştile frumoase şi iubirile adevărate sunt mai aproape decât arată la televizor… Şi primul meu cadou adevărat pentru ei. Să tot faci copii ca mine! :p
• A început tata să-mi citească blogul. Şi să se uite la mine nu numai cu iubire, ci şi cu admiraţie. Păcat că a fost nevoie să privească prin ochii altora ca să mă vadă aşa. Dar ce noroc că s-a întâmplat totuşi.
• Vacanţa de iarnă.

5 pentru 2011:

• să termin facultatea
• să scriu cu diacritice pe twitter şi facebook
• să mă culc mai repede seara
• să -mi caut rostul şi să găsesc Provocarea
• şi … el

În ceea ce priveşte bloguşorul meu drag, poate n-ar strica o temă proaspătă şi o minte mai sclipitoare. Dacă tema se rezolvă din bunăvoinţa unor prieteni, treaba cu mintea e mai complicată. Până una alta, să ne bucurăm de ce avem.

La mulţi ani!

Prezervativul e moartea pasiunii, pilulele taie libidoul, abstinenţa e cea mai sigură metodă. Nu vreau să militez pentru eliminarea mijloacelor anticoncepţionale din vieţile noastre, Doamne fereşte! Planeta e oricum suprapopulată şi nici războaie nu mai sunt. Dar fără legătură cu binele universal, suntem în primul rând responsabile de binele personal.

Ştiţi, aveam o prietenă pe care atâta am bătut-o la cap, până am convins-o să folosească şi pastile şi prezervative. Fiindcă asta era cea mai sigură metodă de protecţie, după capul meu de-atunci. Şi după cel de-acum, cu toate că blestemele prietenului ei probabil că m-au ajuns din urmă. Şi aici mă opresc cu povestea, că şi tata citeşte blogul, iar eu nu mi-s tocmai măritată. Plus, vreau să fim un exemplu pentru puştoaice şi puberi, care-s oricum cu hormonii-n batistă.

Cum arată contraceptivul ideal? – să iniţiem o leapşă!

• În primul rând, să fie sigur. Dar sigur, domne, că dacă nu, ţi se taie tot elanul de a urca pe orice culmi, oricât de înalte. Femeia e sclava gândurilor ei, bărbaţii care nu ştiau asta să bage bine la cap şi să profite din plin. Că nici noi nu ne supărăm. Dacă la ei, dragostea trece prin stomac, la noi, trece prin urechi. I rest my case.
• Apoi, să nu fie prezervativ. Dacă aţi fi crezut că doar domnii au o problemă cu nevinovatul, aflaţi că nici doamnele nu sunt tocmai fane. Dar ce preferă ele? Preferă să aibă încredere că el e Făt-Frumos şi le are pe toate, în afară de tot soiul de crocobauri adunaţi de pe la alte domniţe. Mă-nţelegeţi. Iar moartea pasiunii pentru femeie survine subit în momentul în care lucrurile, din focuri intră brusc în standby, căci cutia cu prezervative e în buzunarul de la pantaloni. Sau în geantă. Care e pe cuier. Iar tu eşti în dormitor. Aprinde lumina. Te ia frigul. Şosetele atârnă de pat. Şi chiloţii-s pe dos. Bleacs. Ce vă spuneam? Moartea pasiunii.
• Presupunând că el le are pe toate, inclusiv încrederea ei, excludem cele de mai sus. Mergem la următorul nivel: strict contracepţia. Pilula? Am auzit că scade libidoul şi că pe unele le-ngraşă. (Ceea ce e fals, domnii mei. Şi o minciună sfruntată de-a iubitelor voastre, care nu se pot hotărî pe care-l iubeşte mai mult: pe voi sau pe dl Frigider. Ştiu, e dur. Nu vă aruncaţi frigiderul pe geam, el n-are nici o vină.) Apoi, cu pilula trebuie să ai maximă încredere în ea, că o administrează în fiecare zi, cam la aceeaşi oră. Personal, nu condamn bărbaţii care nu se încred. E o responsabilitate prea mare ca să o laşi altcuiva.
• La plasturele hormonal îmi place că scap de grija fiecărei zi „ia pastila, nu-i pastila”. Dar e prea extern, se vede şi poate cădea. Plus, ideea de plasture mă sperie, de parcă aş avea vreo boală.
• Următorul pe scara evoluţiei e inelul vaginal, care e pentru interior şi nici nu trebuie administrat la 7 zile ca plasturele. Ca să nu mai zic zilnic, ca pilula. Ăsta merge pe principiul ”o dată şi bine”. Mi-ar plăcea să fie colorat, căci imaginaţi-vă ce terapia culorii ar însemna asta! Din interior.
• Injecţiile contraceptive nu-mi fac cu ochiul, căci mă cară la medic, iar eu sunt o persoană ocupată. N-am timp să-mi văd nici prietenele cât de des aş vrea, apăi să îmi clădesc o relaţie cu doctorii.

În concluzie, contraceptivul meu ideal: să fie sigur, să nu se vadă, să se administreze cât mai rar (o dată pe lună) şi să nu aprindă lumina :p

Şi fiindcă nu cred că tema metodelor de contracepţie vizează strict fetele, dau leapşa mai departe, către ele şi nu numai: Dojo, Denisuca,Tomata, Corina, Ştrumfiţa, Nina, Nebuloasa, Raluxa, Roxana, Sana, Criserb, Makavelis, Adrian Ciubotaru. Băieţi, care e idealul pentru voi?

Drăguţă leapşa, mulţumesc frumos, să trăiţi, să mai aveţi şi alte idei bune. Acesta este un post pentru mine, nu mă certaţi că l-am scris. Uneori mai are omul nevoie să se creadă buricul pământului.

• La 6 luni făceam “vai vai, tătelu’ “, un fel de vorbă pe care m-au învăţat s-o zic, ca să aibă de cine se distra. Dacă o întrebi pe mama, va spune că la 6 luni ziceam poezii. Eu nu-mi amintesc, deci nu o pot contrazice
• La 4 ani deja mă uitam ca bezmetica la Sissi.
• La 5 ani cred că am mers prima dată la grădiniţă. Şi îmi doream să stau la bloc, ca să am mulţi prieteni.
• La 6 ani am schimbat grădiniţa şi am început să învăţ germana. La serbare ştiam pe de rost rolurile tuturor celorlalţi copii. Şi eram foarte slabă şi ştirbă.
• La 7 ani am făcut prima temă: o pagină de bastonaşe. După primele 2 rânduri, am obosit în asemenea hal, că a trebuit să mă ducă mama la o plimbare, să mă recreez.
• La 8 ani ratam premiul întâi din cauza unui 8 la muzică. Eram în clasa întâi şi probabil singura fără coroniţă. Antitalentul la muzică mă urmăreşte de atunci încoace.
• La 9 ani mi-a murit străbunica. Şi am rămas cu o frică groaznică de sufrageria noastră. Plus, cu o scârbă de garoafe şi bujori.
• La 10 ani aveam minijup mulat şi tricou cu buricul gol la ziua mea. Am şi poze. Eram în clasa a treia, cred că anul în care am mers cel mai puţin la şcoală. Învăţătoarea noastră era în concediu de maternitate şi o înlocuia o cretină care ne-a zis că 50 e număr impar. Ai mei se bucurau să ştie că mă uit la RTL2 decât la dobitocii de la catedră. Şi tot în anul ăla am ieşit prima dată din ţară: Austria, Germania, Belgia. Am fost la Schonbrunn. Şi am început să înţeleg acţiunea filmului de la 4 ani.
• La 11 ani nu mai ştiu.
• La 12 eram într-a cincea şi am plâns 3 zile că vreau pantofi din ăia cu platformă, de se purtau nevoie mare de piţipoancele vremii, prin spatele blocurilor. După 3 zile m-am oprit din bocete, că impresia artistică nu avusese efectul scontat. Ai mei erau de neclintit.
• La 13 ani am avut cel mai fain an din generală. Am început să scriu poezii. Şi am suferit cumplit când băiatul de care îmi plăcea a scuipat pe jos în curtea şcolii. Ce urât! La 13 ani l-am cunoscut pe Narcis şi am făcut emisiunea la Antenă.
• La 14 ani mi-am făcut o îngrozitoare poză de buletin, care m-a urmărit până nu demult. Şi Ada (prietena mea cea mai bună) a plecat în America.
• La 15 am fost deşteaptă tare la Capacitate şi boboacă la Bruk. Apoi l-am cunoscut pe el, am fost la prima întâlnire, ne-am ţinut de mână şi când ne-am pupat nici nu ştiam cum se face.
• La 16 ani am fost în SUA. Şi am visat în engleză.
• La 17 ani mi-a frânt inima cel mai mare dobitoc pe care vi-l puteţi închipui. Şi asta, în doar 3 luni de zile.
• La 18 ani am dat un chef monstruos cu prieteni buni şi lacrimi înghiţite pe ascuns. Am primit inelul de pe dreapta, de care nu m-am mai despărţit de atunci.
• La 19 ani am intrat la facultate în Cluj. În primele 2 săptămâni eram ca în tabără, după aceea a început să-mi fie somn.
• La 20 ani l-am descoperit pe el, probabil băiatul care m-a iubit cel mai mult dintotdeauna. Cel care m-a trimis la Ziarul Studenţesc din Cluj. Singurul meu iubit care căuta să-mi citească textele. Pe vremea aia nu aveam blog, ci doar un folder în my documents, pe care-l ascundeam cum puteam de bine.
• La 21 ani nu mai ştiu. Facultate şi câteva mici drame pasagere. Dar frumoase pentru sufletul meu. Şi mi-am făcut blog
• La 22 ani m-am mutat la Bucureşti. A fost poate cea mai bună decizie din viaţa mea. Şi-am cunoscut un super tip. Pe care, între timp, am reuşit să-l iert că e atât de super şi atât de puţin al meu.
• La 23 ani am intrat în câmpul muncii, la ELLE România. Poate cea mai interesantă chestie care mi s-a întâmplat. Am început să mă fac mare.
• La 24 ani am atins prima mie de abonaţi pe blog. Şi într-o sâmbătă de octombrie târzie, m-am plimbat prin parc. Şi m-am uitat cu jind la salciile tolănite pe malul lacului. Şi la ei. Uitaţi-vă şi dumneavoastră. Cum să nu-ţi doreşti aşa ceva.

*Dau leapşa mai departe Ştrumfiţei,Ninei, Corinei şi lui Jamilla, Orin şi Ştef. Şi oricui îi mai place.

Şi nu e vorba de lecturi urbane, ci de o leapsă drăguţă, primită. Se pare că săptămânal îmi fac rost să scriu despre cărţi sau lucruri legate de acestea. O mai fi vreo speranţă şi pentru mine!

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Biologia credinţei, Bruce Lipton. E dovada că nu suntem victimele genelor noastre. Programul nostru nu s-a scris aşa “simplu”. El încă se scrie. Clipă de clipă facem alegeri: sănătatea sau boala. Sunt superinteresante mecansimul şi studiile făcute de biologi. E o carte pseudoştiinţifică, dar pe care o înţeleg. Pe mai multe niveluri.

2. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi şi de ce?

Eu nu citesc cărţi cu personaje, dar îţi răspund. Probabil, Degeţica. Fiindcă e povestea pe care mi-o spunea mama când eram mică. Dar nu mai ştiu dacă era şi-un prinţ… că nu se poate fără prinţ!

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum?

Sissi, cu siguranţă. Cel mai emoţionant, La vita e bella.

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Probabil, unul din Evanghelişti.
Sau Jules Verne. I-aş face un update rapid la cele întâmplate între timp, după care aş avea o listă de întrebări…

5. Care e melodia ta preferată, cea pe care o asculţi fără să te poţi sătura de ea?

Acum sunt în faza de valsuri. Dar, în rest, am un playlist pe trilulilu, de care nu mă mai satur.

6. Unde ai locui un an, departe de casă?

Oriunde ar fi el. Singurul motiv să fiu departe de casă.

7. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas, foloseşti semn de carte sau îndoi pagina? Şi ce fel de semn de carte?

Mă enervează îngrozitor oamenii care indoaie paginile!!!! E atât de greşit!!! De ce se face asta?!?!?! Ca semn de carte folosesc orice, asta e ultima mea grijă.  De obicei, ce găsesc prin baie: eşantioane de prin reviste, hârtie igienică, bucăţi dintr-o revistă veche…Dar niciodată nu îndoi pagina. În cel mai rău caz, ţin minte unde am rămas.

8. Ai primit în ultima perioadă cărţi cadou? Şi dacă da, care?

Aici am scris mai multe. De atunci, n-am mai primit. Dar nici pe astea nu le-am citit integral.

9. Îți place să reciteşti unele carţi?

Nu. Dar îmi place să recitesc pasaje. De aceea şi citesc cu creionul în mână. Subliniez ce îmi place şi revin. Ca la şcoală: recapitularea e mama învăţăturii. Adesea, a moralei din poveste.

10. Care crezi că este cartea care ar trebui impusă tuturor ca “lectură obligatorie”?

Inteligenţa materiei, Dulcan. Mie îmi pare rău că am descoperit-o aşa târziu şi că nu mi-a spus nimeni mai devreme de ea.

11. Care e locul preferat pentru lectură?

Fără discuţie, toaleta. E locul în care mă relaxez total. Iar atunci când ajung să-mi amorţească picioarele, senzaţia de “sunt acolo, între rânduri” e maximă…

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?

Subiectul, nu neapărat autorul. Recomandarea. Habar n-am. Mi s-a întâmplat să intru în librării şi să vină cartea la mine. Pur şi simplu.

Sunt curioasă să aflu şi răspunsurile dv, mai ales că se spun şi titluri de cărţi. Iar dacă aveţi răbdare să scrieţi un post pe blog, daţi-mi de ştire, rogu-vă, să pun un link frumuşel acia (bine, Stef! si strumfita)