ŞI BLONDELE GÂNDESC

Ştiţi că în frigider sunt muuuult mai mulţi microbi decât în WC? E şi logică treaba asta, având în vedere că vasul de toaletă îl dezinfectez măcar o dată pe săptămână, iar frigiderul…(o să-mi reţin sinceritatea aici, întrucât …. am o imagine de păstrat! )

Curăţenie facem, praful îl tot ştergem, la suprafaţă totul arată impecabil. Dar ferească-sfântul să o iei cu inspecţia pe după dulapuri, pe la colţuri sau prin ochii soacrei. Unde nu ajunge ştromoiogu’ se adună. Tot aşa şi eu. Îmi spăl hainele, fac duş, mă spăl pe dinţi, mă demachiez cu conştiinciozitate, încerc să ajung în cele mai ascunse colţişoare, şamd. Iar de !!!DOUĂ zile am început şi o curăţenie pe interior. Adică, m-am întors pe dos şi m-am băgat în maşina de spălat!

Imaginaţi-vă jegul de pe lume, că pe acolo n-a mai ajuns mopul de vreo 3 ani… (eu treaba asta cu detoxifierea am înţeles-o demult, şi chiar dacă beau numa’ apă plată, lapte şi cafea, iar McDonalds’-ul e pe cale de dispariţie din meniul meu , semnele detoxifierii sunt de fiecare dată colosale…). Să vedeţi ce fac: beau gel de Aloe Vera de vreo lună, să zic. În prima săptămână eram un puturos ambulant, imi ieşeau toxinele prin toate transpiraţiile! De 2 zile însă, am crescut cantitatea la juma’ de litru pe zi. Cum îmi cloncăne prin burtă, nu vreţi detalii. Se dau bombardamente la propriu. Văd şi simt cum scot mizeriile din mine.

Iar azi vorbeam cu un prieten bun despre sănătate şi drepturile pe care le avem. Da, cu dreptul la sănătate ne naştem, căci purtăm în noi un program inegalabil şi perfect funcţional. Dar degeaba îl avem, dacă nu ştim ce face cu el. Ajungem să-l stricăm.

Ca orice supermaşină din cele conduse de ăia de la Top Gear: Nu alimentezi, te uiţi la ea maşină. Bagi motorină când ea merge pe benzină, ajungi la spital. Fiindcă maşina, pentru a funcţiona, are nişte nevoi. Aşa şi organismul nostru. Nu trageţi de el la infinit, că nu e de elastic. Şi nici nu funcţionează pe datorie. Căci ratele costă prea mult. Însă nici sănătatea nu e gratis.

Aveţi grijă şi de covoare, dar nu uitaţi nici de dumneavoastră!

Dibăcia mea continuă să vă uimească? Ţineţi-vă bine!

Asta e ce-a rămas din balcon după ce am aruncat la gunoi toate ţigăniile. TOT. Puteţi face şi dv acasă, că, oricum, ce nu ştii că ai n-are cum să îţi lipsească.
Read the rest…

Vă rog, observaţi detaliul de pe perete!

Şi ghiciţi cum a ajuns acolo sus!!! Cu ajutorul meu şi-al bormaşinei! Eaaaah…o supercombinaţie. Nu întrebaţi cum arată camera fără obiectul decorativ; scopul scuză fiecare gaură în parte… :p (Jeez, I sound like a man!)

*Creioanele le-am primit cadou mai demult, după cum nu am uitat să mă laud

Ştiţi cum e să te trezeşti de dimineaţă, cu bucurie că poţi deschide geamul să intre aer, nu zăpuşeală, cu poftă de cafeaua aromată şi cu o curiozitate tâmpită faţă de vremea de afară?

Doar că în locul buletinului meteo, dai de cronica morţilor subite, înregistrate peste noapte. Aici intră tot: accidente rutiere, soţii disperate şi deţinuţi în turbare. Unde cadavrele plutind în bălţi de sânge, blurate sunt preferatele redactorilor de ştiri. Astea sunt momentele când nici nu-ţi mai vine să-njuri că plouă afară, că iar se trezeşte vreo vită cu volan în faţă să blocheze intersecţia sau că e tot rândul tău să cumperi pâine.

Asemănările de la tv, între două dimineţi consecutive sunt izbitoare. Uneori am impresia că ăştia pun aceeaşi casetă în fiecare zi. Alteori sunt convinsă că au ceva împotriva mea şi a dimineţilor frumoase. Adesea aleg să las televizorul stins şi vremea să mă surprindă.

imagine

Garantat 100% se numeşte emisiunea, Cătălin Ştefănescu o prezintă şi îi semnează parte din producţie.

Nu mai ştiu de când nu am mai văzut o  emisiune în limba română, care să nu mă trimită butonând pe alte canale. Şi vorbesc serios. Nu consum prea mult TV, dar îmi creşte inima când văd că parcă mai există o speranţă. Şi mi-au plăcut aşa: decorul, muzica, grafica şi genericul, prezentatorul – e unul din elementele de maxim echilibru în emisiune, se vede că nu e disperat după audienţă, că-şi cunoaşte targetul şi doar lui i se adresează- şi invitaţii.

Şi despre invitaţi voiam să vorbesc:

• Raed Arafat – medic român de origine palestiniană, a înfiinţat şi coordonat SMURD.
• Dan Cristea – câştigător al campionatului Mondial de Dezbatere (detalii aici)

Avem atâta nevoie de a ne arăta şi exemplele pozitive la televizor, de a-i vedea pe cei care au reuşit, care ne pot inspira şi motiva. Că de zburat creierii – străini sau propii- îţi vine şi fără să te mai deschizi televizorul. Pe dl Arafat îl mai văzusem, dar de băiatul ăsta – Dan Cristea- nu am auzit nimic. Împreună cu Nicoleta Lupea (ea studiază Finanţele momentan la New York) a câştigat campionatul mondial de Dezbatere şi a explicat puţin ce înseamnă asta. E un fel de simulare a discuţiilor care au loc între putere şi opoziţie, când fiecare vrea convingă că are dreptate. Bine, Dan e avocat de meserie, deci hobby-ul ăsta al lui se potriveşte de minune cu profesia.

Trebuie să arătăm că avem şi copii deştepţi şi frumoşi în ţara asta, nu doar gagicuţe aterizate de la estetician în reviste şi violatori în serie. Când ego-ul îţi permite să înveţi de la alţii e adevărata şansă la bogăţie.

sursa

Nu ştiu dacă ăsta e subiect de blog. Nici măcar subiect de discuţie nu ştiu dacă e, dat fiind jenibilul situaţiei.

Să vă spun mai întâi aşa: nu-mi plac, domne. Nu mi-e frică de ei, nu mă urc în vârfurile degetelor şi nici nu-ncep un dans nevrotic pe ritm piţigăiat, doar nu-mi plac. Mi-e scârbă de ei. Plus, întotdeauna mi-am imaginat la sfârşitul lumii, nu bombe atomice şi Uber-tsunami, ci insecte. Multe insecte. Atât de multe, că nu mai e aer de respirat. Şi se vor respira insecte.

În fiecare dimineaţă, găsesc livrat câte un gândac cu cracii-n sus şi-l ajut să-şi dea ultima suflare. Îi dau ucisa, cum ar zice un bun prieten ploieştean. Buhuhu. În ciuda celei mai conştiincioase dezpuţiri a casei (de orice soacră ar ucide să mă aibă), în ciuda Raid-ului cu fîs, caniculei şi furtunilor locale, …  gândacul rezistă!

şi blondele fac spume!

Dacă vreţi să fiţi haioşi astăzi şi să fiţi declaraţi cei mai păcălicioşi, e musai să o faceţi cu cap. Pe ea, păcăleala.

Adică, să daţi o veste proastă, da’ proastă rău, astfel încât anularea ei să fie o bucurie de sine stătătoare. Ex: nu îi zici omului că a câştigat o Dacie papuc la tombola de Paşti, că ai şanse să se bucure nenorocitul. Şi după ce îi zici că nici măcar un papuc în cap nu primeşte, ci doar o glumă nesărată din partea ta, ai toate şansele să dai slujbe la biserică, doar doar ţi-o ridica popa blestemele absolut serioase.

Deci, păcălelile trebuie să respecte un algoritm pentru a fi de succes:

1. Intriga: o veste proastă sub diferite forme, o citaţie măsluită, o concediere prefabricată, o golire de card, ciuciu concediu, am un copil cu alta … variante există :p
2. Suspansul: îi studiezi reacţia, îi savurezi disperarea, îi faci şi poze, eventual. Ca să râzi şi după.
3. Empatia: încerci să rezonezi, să înţelegi situaţia, să consolezi. Că doar, ce naiba, ţi-a zis ţie mama-mare că ce nu te-omoară te-ntăreşte. La o adică, putea să aibă 2 prunci cu 2 muieri diferite :p
4. Punctul culminant: dizolvarea nenorocirii: uite-o, nu-i!
5. Deznodământul:  motiv de sărbătoare: tocmai ai câştigat un card dolofan numa’ bun de o cură prin magazine.
6. Continuarea: în mall, la bere, la întuneric, imaginaţie există…

A, şi încă ceva. Nu stricaţi păcăleala altuia. Nici când victima sunteţi chiar voi. Şi haideţi de ne povestiţi ce-a ieşit.

Ai mei sunt amândoi frumoşi, deştepţi şi la Timişoara, momentan. S-au dus invitaţi să ţină o prezentare despre individul mileniului trei  în relaţie cu sănătatea lui. În principiu, despre plusurile şi minusurile din alimentaţia noastră cea de toate zilele. Cu riscul de a mă repeta, chiar sunt lucruri pe care le facem zilnic şi le facem greşit. Chiar dacă efortul de a le face mai puţin greşit, nu neapărat corect, nu e prea mare, iar efectele notabile, lenea tot ne doare.

Primul pas e să lăsăm informaţia să vină la noi. Al doilea e să lăsăm informaţia aia să acţioneze. Neinhibată de poftele noastre fabricate de alţii pentru noi, la televizor.

Mergeţi mâine s-o aplaudaţi pe mama şi pentru mine. Eu sunt în Bucureşti, Timişoara e departe şi mama e mare şi vaccinată. S-a dus fără mine. Dar mi-ar fi plăcut să fiu acolo La Centrul de Afaceri din Timişoara (vizavi de sala Olimpia), mâine, la ora 1. Numa’ bine vă treziţi şi căscaţi urechile.  Apoi vă luaţi porţia de sănătate în locul cartofilor prăjiţi de la Mc. Să-mi spuneţi cum a fost!

(Iar blonda asta vă roagă să cugetaţi la un lucru până atunci: organismul nostru nu funcţionează pe datorie. Gândiţi-vă la asta de fiecare dată când daţi micul-dejun pe fondul de ten. Sau când trageţi de orele alea suplimentare pentru care oricum nimeni nu vă ridică statui. Însă voi plătiţi preţul sacrificiului propriului corp. E un preţ prea mare. Şi îl plătiţi în avans.)

p.s. Mama e medic. E prima dată când scriu chestia asta pe blog. E un om de la care avem multe de învăţat. Spuneţi-i c-o pup.

Puturoşii de 1 martie şi-au dat întâlnire prin traficul şi pe la tarabele de duminica dimineaţa. La ora deschiderii m-am prezentat la târgul bălăcărit pe blog, ca să nu mă prindă mărţişorul pe picior greşit. Numa’ bine, până m-am trezit la realitate, eram deja bine-merci înapoi acasă, cu datoriile făcute şi plicurile scrise.

E o dimineaţă superbă în Bucureşti, cerul e senin, am făcut 4 minute până la Operetă. Loc de parcare şi oameni zâmbăreţi la volan. Nici agitaţia încă nu era resuscitată la ora 10. M-aş fi dus prin parc. Mi-aş fi îmbrăţişat mama. Am visat-o azi-noapte. Mi-e dor de ea. În casă e o lumină caldă. V-am zis că am obloane la balconul de la camera mea? Ca în tablourile idilice făcute în ulei. Şi mai am maci pe pereţi. Şi flori uscate în vitrină. Şi lângă mine, o lalea.

Ce să vă zic, daţi mărţişoare!

• Din clasicele cu 1 leu, rupeţi-le celofanul şi dăruiţi-le cu încredere. Toate mărţişoarele sunt frumoase, doar celofanul e kitchos. Şi uneori şi cartonul de care sunt prinse. Decupaţi-l şi pe ăla. Ca şi florile, mărţişoarele sunt frumoase ele în sine. Nu au nevoie de împopoţoneli auxiliare.
• Fără broşe cu sclipiciuri şi pietricele colorate. Toată lumea ştie cât costă, nu vă mai amăgiţi. Nu se impresionează nimeni. Decât negativ.
• E ok să faci un cadou de mărţişor, chiar dacă eu aş zice să nu te hazardezi :p că tot vine 8 martie. Într-o săptămână, am vorbit eu. Şi mai bine îţi investeşti toată energia creatoare (sau cumpărătoare) într-un ceva mai cât-de-cât, decât în două ceva-uri, unul mai cîh decât altul... Plus, acu’ e farmecul mărţişorului. De ce să înlocuim tradiţia? Chiar dacă ne permitem.

A, şi purtaţi mărţişoare. Nu e demodat, nici ridicol, e chiar drăgălaş!

Vine, Vine Primavara (muzica gradinita)

Later edit: uitasem, dacă sunteţi în Cluj, cele mai frumoase mărţişoare sunt la Galriile de Artă, de pe partea cu Diesel-ul. Copiii ăia chiar au acolo lucruşoare deosebite. Bunicile, mămicile şi iubitele apreciază!

Prima încercare mai de soi, care să implice pe mine şi pe aragaz, concomitent. Şi prima dincolo de sandwich, ou fiert şi mămăligă.

Pentru comenzi, apelaţi la raţiunea dv! Gândiţi-vă bine