ŞI BLONDELE GÂNDESC

Cred că o singură dată am plâns la un film. Şi asta, cu un singur ochi. Într-o demonstraţie a faptului că nu sunt lipsită de inimă, vreau să îmi testez limitele. Ceea ce vă invit şi pe dv să faceţi.

1. The Pursuit of Happyness – Cred că ăsta e un film la care şi băieţii plâng.
2. Awake – ăsta a fost primul cred. La care am plâns. O lacrimă din dreptul.
3. Seven Pounds – dacă nu l-aţi văzut, e obligatoriu pe listă.
4. Nights in Rodanthe – Atunci am înţeles eu că fiecare om ia la un moment dat o decizie: “Întotdeauna am vrut să fiu cel mai bun doctor. Nu cel mai bun tată, nu cel mai bun soţ. Doar cel mai bun doctor!” Şi că aceste decizii trebuie respectate la ceilalţi. De fapt, nu avem încotro. Da, cred că şi la ăsta am plâns.
5. P.S. I Love You – trailerul e varză. Dar filmul merită. De văzut doar cu cel iubit alături. Altfel îţi vine să te arunci de la etaj.
6. Sweet november – un clasic lacrimogen
7. The notebook – Îmi amintesc o replică de-a lui, a bătrînului: Nu contează că ea nu-şi aminteşte. Important e că ştie el. ( Dar se poate să confund filmul.)

p.s. Pe Titanic nu l-am pus, că nu m-am putut concentra să plâng. E drept, eram printr-a 5-a…cu inima intactă. Dramele de iubire nu mă impresionau nici măcar în filme. Credeam că-s poveşti.

Şi încă două filme pe care urmează să le văd:

If only

Autumn în New York

Dacă mai aveţi, mai ziceţi. Producţia de lacrimi e în funcţie de cerere. La minut!

Mă tot macină o treabă, mereu aud vorbindu-se despre “ce-mi doresc de la celălalt”, “cum să fie jumătatea mea”, cum să se poarte, cum să miroase, ce flori să-mi aducă, de câte ori să sune la uşă, chestii din astea. Sau chiar detalii precum, ce şeptar să conducă, ce cupă să poarte, ce nasture descheiat, etc.

Toţi avem cerinţe. Da’ cerinţe, domne! Şi oferta…, unde-i oferta?!

Aşa că vin eu cu următoarea propunere, exerciţiu de imaginaţie: numiţi 3 calităţi pe care vi le doriţi şi 3 pe care le oferiţi. Dar zero condiţii, adică 3 pe care le oferiţi indiferent de ce primiţi. Deci fără, dacă tu eşti sincer cu mine, sunt şi eu cu tine, dar până atunci mint de îngheaţă apele. Că aşa ajungem la eu ofer, dacă primesc doar. Şi atunci aştept mai întâi să primesc ca să ofer, iar în timp ce voi aştepaţi să primiţi şi să doriţi, nimeni nu mai oferă nimic. Şi iar ne întrebăm cine a fost mai întâi: oul sau găina.

Ce îmi doresc de la celălalt: unu-doi-trei.
Şi ce ofer: unu-doi-trei.

Cică regula de aur e să iubeşti, că ţi se va întoarce. Dar au uitat să preiczeze ce anume. Că şi palmele se întorc peste figuri.

Voi sunteţi mari, voi ştiţi mai bine! Sunt curioasă.
Până scrieţi, eu mai cresc…

Cea mai mare genialitate eşuează izbindu-se de forţa nelimitată a vulgarităţii. Planeta a fost fabricată, pare-se, pentru ca omul mediocru să domnească de-a pururi. De aceea e important ca nivelul mediu să fie cât mai ridicat cu putinţă. Şi ceea ce face magnifice popoarele nu sunt în primul rând marii lor oameni, ci altitudinile nenumăraţilor mediocri.

Jose Ortega & Gasset

Erau vremuri când lăudam şcoala românească şi o criticam pe cea abstract denumită “străină”. Erau vremuri când nu vedeam utilitatea calculelor algebrice pe hârtie. Au venit vremuri în care cred cu tărie că zicala “funcţia întreţine organul” se aplică la orice vârstă, cotă intelectuală şi regiune anatomică.

Lăsaţi copiii să înveţe poezii pe de rost, obligaţi-i să ştie tabla-nmulţirii pe sărite. Explicaţi-le că şi mintea face muşchi, un fel de antrenament al sportivului care se pregăteşte pentru maraton. Trebuie să se apuce din timp, nu cu două săptămâni înainte. Căci, chiar dacă s-ar califica la concurs, nu va rezista cale lungă. Fiindcă incompetenţa se autoelimină.

Iar pentru copiii noştri ne dorim să vadă finishul nu numai în reviste. Pentru ei, ne dorim să-l trăiască.

Că blondele care gândesc îşi şi respectă promisiunile :p

Instinctul, când e doar instinct, nu are preferinţă. Nu are, în sine, impuls către o perfecţiune. [...] şi atunci, orice îl satisface.

[...] iar în universul uman, perfecţiune înseamnă nu ceea ce e mai bun decât restul, ci ceea ce se remarcă într-o anumită ordine de calitate.

Graţia expresivă a unui mod de a fi, nu corectitudinea sau desăvârşirea plastică, este, după mine, obiectul care provoacă efectiv iubire. Şi viceversa: când subiectul, în locul unei iubiri adevărate, se pomeneşte aruncat într-o falsă ambalare – din amor propriu, din curiozitate, din orbire momentană-, surda incompatibilitate pe care o simte în fond cu anumite detalii ale celeilalte persoane e un semn că nu iubeşte. În schimb, incorectitudinea sau imperfecţiunea figurii din punct de vedere al frumuseţii pure, dacă nu este monstruoasă, nu stă în calea iubirii.

Jose Ortega & Gasset

sau despre instinct. Şi despre comoditatea de a ne lăsa prinşi într-un amor nebun. Cu orice străin disponibil afectiv. Cu primul venit. Sau ultimul rămas la coadă. Pentru că singurătatea presupune curaj. Ca orice sinucidere. Şi, de aceea, puţini o aleg.

Ceva de genul: Stand for something or you’ll fall for anything.

(voiam să pun un citat din Ortega&Gasset, dar nu mai înţeleg ce-am mâzgălit pe o fiţuică. Dar caut mâine în carte, promit. Un weekend plin vă doresc, doar nu-l umpleţi de cumpărături. Asta e comun oamenilor obişnuiţi. Alegeţi să nu fiţi obişnuit azi. Alegeţi întotdeauna să fiţi cel care iubeşte mai mult, decât cel mai mult iubit. E singura poziţie care implică total.

Ţine minte asta. Şi refuză să culegi. Încă puţin… )

Iubirea îi apropie pe indivizi într-o convieţuire atât de strânsă şi de absolută, încât nu lasă între ei distanţa necesară pentru a percepe modificarea produsă de unul asupra celuilalt. În general, influenţa femeii este atmosferică, şi, ca atare, omniprezentă şi invizibilă. Nu e chip să o previi şi să o eviţi. Pătrunde prin interstiţiile prudenţei şi acţionează asupra bărbatului iubit asemenea climei asupra plantelor. Modalităţile ei radicale de a simţi existenţa îşi exercită blând şi continuu presiunea asupra trăsăturilor sufletului nostru şi sfârşesc prin a-i împărtăşi configuraţia ei specifică.

Studii despre iubire, Jose Ortega&Gasset

Eu citesc multe cărţi deştepte. Atât de multe, că nu le pot lua pe rând, ci mai multe de o dată. Şi atât de deştepte, încât titlul mă farmecă aşa de puternic, încât adesea rămân cu lectura aici cantonată.

Titlul ăsta – Studii despre iubire – e al uneia dintre cărţile în curs de desfăşurare. La şcoală, în metrou, pe canapea sau în baie. Adesea, pe raft. Partea proastă e că nu îmi aparţine şi nu pot mâzgăli pe ea. Îmi place să-mi însemnez cărţile prin locurile mai deştepte decât titlurile lor. (şi ca să nici nu le pot da cuiva cadou la nevoie :p ) Cartea nu îmi aparţine, deci ciuciu însemnări. Ea m-a găsit pe mine la Schimb de Cărţi şi m-a salvat dintr-un mare necaz, acela de a nu mă găsi în compatibilitate cu vreo scriere şi de a mă face de mândra minune. Asta e, apreciaţi sinceritatea. (Beletristica nu-mi place. Imaginaţie am şi eu, iar aberaţiile din jur mă suprasaturează. Deci, să trecem la lucruri serioase :p )

Nenea ăsta, autorul Jose Ortega&Gasset, zice nişte treburi isteţe rău. Le-am cules pentru mine şi le împărtăşesc cu drag. În miliCuvinte de iubire. De la blonde:

Uneori suferim o decădere vitală care nu provine dintr-o maladie a corpului sau a sufletului nostru, ci doar dintr-o proastă igienă a idealurilor.