ŞI BLONDELE GÂNDESC

Ieri, Volksbank a sărbătorit Femeia lansând cardul pink, care se încadrează în categoria “cute” şi se potriveşte la marele fix în orice portofel de supergagică. Şi nu-mi răcesc tastele degeaba, că i-ar sta bine chiar şi în al meu, chiar dacă e roşu şi nu prea e supercombinaţie. Dar cu un sold rotofei, aş face chiar un compromis.
Mda, vorba unui prieten, deocamdată strâng zerouri.

E foarte fain că emiterea cardului nu costă - după cum ziceam, e cadou pentru doamne, domnişoare şi nu e din acele cadouri care costă –  şi că există 300 parteneri, la care se aplică reduceri. De exemplu, mi-a sărit în ochi Montblanc, că tocmai mă bătea gândul să fac un cadou pe care să scrie aşa ceva, iar o reducere de 10% chiar înseamnă ceva! Chiar şi când îţi permiţi Montblanc, tot înseamnă ceva. Pe mine doar gândul mă bătea, că altfel m-ar mai fi bătut şi mama şi tata şi m-ar mai fi şi dezmoştenit cu ocazia asta… Deci, m-am reprofilat şi răzgândit urgent.
Ştiu, vorba aia cu “intenţia contează” e o glumă răsuflată.

Dacă vă interesează, vedeţi în detaliu alte caracteristici ale speciei pink, eu vreau să vă mai zic doar de concursul organizat, care are ca premiu un weekend de shopping la Paris. Pentru 2 persoane Şi primeşti şi buget de spart, ca să nu îi ceri lu’ tata. Cum sunt 500 euro? – Insuficienţi, ar răspunde o femeie pasionată. De shopping mai mult decât de Paris.
Vorba ceea, tot e bine şi-aşa rău

Hai, ţinem pumnii, doamnelor! Şi, care plecaţi la Paris, dac-aveţi un loc în plus, contaţi pe blondă!

Articolul acesta ar trebui să fie despre o chestie care mă enervează. Întrucât mi-e greu să aleg una singură din tolba cu variante şi superficialitatea mi-e dictată de stele (e o caracteristică a gemenilor, una pe care o exercit în cea mai înaltă funcţie) o să fac o listă Sunteţi liberi să o continuaţi.

Mă enervează smotocioacele de păr care se adună seara pe scările de la metrou. Mi se face o scârbă de cea mai pură esenţă. Dar n-ai ce le face, ele se formează ca nişte fenomene ale naturii de necombătut. Decât dacă ar sta careva cu mătura călare pe ele, să le pândească şi să le vină de hac înainte de a veni ele în câmpul meu vizual. Că am încercat şi să nu mă uit, că doar m-am gândit la asta. Şi după ce era să-mi rup gâtul de câteva ori şi să mă dau de-a dura în public, am renunţat. Astfel încât reuşesc să mă indispun în fiecare seară. Aştept să-mi dobândesc toleranţă, indiferenţă, rezistenţă. Ca la antibioticele alea pe care le dau mamele pruncilor pe post de bomboane când le curge nasu’.

Tot la metrou. Că dacă m-aţi pornit, acuma, ce să fac…
Mă enervează îndrăgostiţii. Dar nu toţi. Ăia îmbujoraţi, care stau mână-n mână şi respiraţie de dimineaţă în respiraţie de dimineaţă. Care îşi zâmbesc complice de parcă doar ei ar şti şirul întâmplărilor din ultimele 10 ore. Nu, dragilor, cu toţii ni le imaginăm, iar pentru cei lipsiţi de circumvoluţiunile creativităţii există ziarele de dimineaţă, cu distribuţie gratuită. Deci, da şi ăştia mă enervează. Iar când mai sunt şi urâţi şi ea cu pletele slinoase de la cât şi-a plimbat el degetele prin părul ei, mă enervez şi mai tare. Fiindcă eu sunt mai mereu cu podoaba capilară strălucitoare de la şampoanele şi balsamele pe care le folosesc, dar uneori mi-aş dori şi pentru mine strălucirea aia slinoasă. Care mă enervează la metrou.

Mă mai enervează că nu ninge când vreau eu. Că ceasul mereu sună prea de dimineaţă şi niciodată nu-l visez pe el. Mă enervează că timpul trece pe cât de frumos pentru bebeluşii care cresc de la o săptămână la alta, pe atât de înspăimântător pentru bunicii de peste 80 de ani. Mă enervează că vremea nu oboseşte deloc. De parcă ea nu ar îmbătrâni niciodată. Şi o să mă mai enerveze sărbătorile astea de iarnă după ce vor fi trecut şi mă vor fi lăsat în chinurile unei sesiuni necruţătoare. Şi distrugătoare de nopţi frumoase de iarnă. Deja mă enervează cenuşiul în care se acoperă oraşul, când cobori de la revelion şi revii acasă, la viaţa ta scoasă din poveştile cu straturi groase de zăpadă sclipicioasă.

Mă enervează că tot ce vă pot trimite e un text înşirat pe un blog, când aş avea atâtea bucurii şi momente şi veselie. Că astea nu se consumă, nici când le împarţi.
Şi dacă nu vă înmulţiţi în clubul cititoarelor copilei blonde pe unica.ro o să mă enervez pur şi simplu şi mai tare! :p Glumesc. Dar se potrivea în context

Stau singură în faţa tastaturii căutând după unicitatea existenţei mele. Ştiu… dar asta e tema articolului.

Mă întreb dacă azi, în secolul vitezei, când până şi declaraţiile de iubire se livrează seriat, doar că diferit ambalate, mai există atributul de unic din fabricaţie:

Nu ştiu dacă mai poartă cineva rochia mea preferată cu atâta bucurie ca mine, dar precis ea mai există în dulapul cuiva. Nu ştiu dacă-şi mai arde careva lumânărelele de caramel pe ritmuri de jazz, dar la magazin le vindeau la duzină. Lumânările, că jazz-ul e gratis, pe youtube. Nu ştiu cine şi-a mai boteazat maşina “cea mai frumoasă din lume”, dar pe şosele rulează mai mult decât acel exemplar.

Sunt unica fiică a alor mei. Iar ei sunt fiecare unica mea iubire, de felul ăsta.

În rest, tot lucruri ordinare…

—————

*Articolul acesta vine ca o provocare de la Unica.ro, unde suntem invitate să povestim şi alte lucruri din aceeaşi categorie: unice. Asta, ca să le găsim

= atunci când ai un blog, unde să-ţi verşi năduful. Unde ştii că vei fi primit şi mâine, chiar dacă astăzi produci scurt-circuite de la atâtea tunete şi fulgere.

• Urăsc să fiu obosită, de exemplu. M-am săturat. Dorm puţin şi ineficient. Mă trezesc cu noaptea-n cap doar ca să am mai mult timp să fiu obosită. Uneori, îmi vine să plâng pe stradă. Sau în metrou. Îmi ard ochii în cap şi mi-s grei toţi muşchii. Au fost momente când invidiam morţii. Pentru liniştea lor. Mi-e dor să-mi fie somn.
• Urăsc acele persoane care au impresia că, dacă ele vorbesc prin receptor, au prioritate în faţa celui care îţi vorbeşte live. Îi urăsc pe ăia care te întreabă ce faci, dar nu ascultă răspunsul. Poate eşti într-o vizită, poate eşti la stomatolog, poate crăcită la cosmeticiană.
• Urăsc felul în care îmbrac zilnic nişte haine care mă strâng. De gât, de mâini şi de picioare. Dar mai ales, nu mă lasă deloc să strălucesc. Am uitat cum e să ai înţelegere faţă de obstacolele din calea ta, ajungând să le urăsc fiecare moleculă.
• Urăsc când am de aşteptat.
• Urăsc când îmi hrănesc gânduri cu nişte date concrete, care se duc naibii. Datele, că gândurile nu se duc, ci se transformă.

Dar îmi place când gândurile devin realităţi, când aşteptările se încununează cu bucurii. Iubesc momentele în care ies din corsete şi mă încarc din prize mici, livrate rar, dar cu esenţă. Mă bucur nespus când ea mă sună şi azi, chiar dacă ieri i-am dat respins şi am uitat s-o sun. Şi mi-e dor de o oră de somn. Şi de vise frumoase…

Sunt într-o gaură energetică acum, închideţi blondele, că poate se ia. Şi mergeţi de vedeţi noua faţă Unica.ro . Unde să ziceţi mai degrabă de bucurii, decât de oftaturi, să echilibrăm situaţia şi să dregem busuiocul. Oamenii s-au gândit la un concurs, care din cele 8 bloggeriţe strânge mai mulţi prieteni. Sunt şi eu pe listă. Votaţi-mă!
Că tot e-n vogă

Parcă-i scos din filme, dar s-a întâmplat chiar aici la noi. Ce să fie, ce să fie?

şi ca să vă fie şi mai ciudă, atâta vă mai zic: eu ştiu răspunsul!

Later edit:

UPDATE pentru băieţi: loc în caminul u5 regie (tip garsoniera )
relaţii la tel 0766 29 30 55

Anunţ:

*În atenţia studenţilor care încă mai caută un loc de cazare în Bucureşti
Cameră de 3 fete, cămin U5, garsonieră – gen, cu baie şi bucătărie;
Cele interesate să sune la 0766343644.

Menţionez că numărul de telefon NU ESTE AL MEU. Puteţi avea încredere că nu-s aşa tembelă încât să-l dau public. Şi să vă păstraţi cenţii de verificare.

După cum zicea şi Denisa, alte companii nici nu au extensie în .ro, iar Dove invită la conferinţe pe o platformă neutră, să zic aşa, dar totodată foarte populară. Nu vreau să mai bat mult apa-n piuă cu treaba asta, doar voiam să spun că şi pe mine m-a uimit în cel mai pozitiv sens discuţia.

Gagicile au fost mai vorbăreţe decât credeam, plus, şi-au dat drumul la degeţele pe tastatură de mama focului. Adică, de la deodorante şi mirosuri s-a ajuns la poveşti despre zone intime şi bărbaţi epilaţi în somn. Plus, Roxana a fost cea mai dezinvoltă, cel puţin atât cât am prins eu din discuţie.

Am înţeles că în final s-a propus transformarea întâlnirii în ceva obişnuit, ceea ce arată în mod evident că s-a înregistrat un succes. Felicitări Ligiei pentru idee!

Personal, aştept să ne întâlnim şi la cafeluţe mai puţin virtuale, să povestim …chiar şi ce le facem bărbaţilor …în somn. În somnul lor.

Că blondele mai au încă de învăţat

Joi acum avem întâlnire virtuală pe facebook, începând de la 10 până la 4 după-masa. La poveşti ca între noi, fetele. Domnii nu sunt invitaţi :p (Nu săriţi, că nu-s eu gazda! Ci pagina Dove Hair Minimising) Vor fi şi Pyuric acolo, Lămâie, Idaho, Roxana Radu, DadaModa, Anurim, CeImbracAzi, nu ştiu exact pe toată lumea, dar aşa în principiu… Ca să nu fie ca şi când mergi la un party şi nu ştii pe nimeni. Va fi o conferinţă pe tema noului deodorant, la care sunt invitate sa participe toate doamnele şi domnişoarele consumatoare de apă, săpun şi deodorante.

Eu voi fi acolo de la început, că se dau şi premii (produse Dove HM pentru cele mai vorbăreţe şi curioase dintre noi. Iar la capitolul ăsta ne-au cam “citit” )

Deci, rămâne cum am stabilit! Joi, la locul şi ora, povestim mai multe şi mai detalii :p

Fără fîsîieli. :p

De ceva vreme am început să folosesc deodorantul ăla nou de la Dove, cu hair-minimising pe el. Iar acum, câteva concluzii:

• Miroase bine şi discret, foarte important ca să nu se ia la pumni cu parfumul.
• Nu lasă urme pe lenjeria neagră, decât dacă faci fâs direct pe ea.
• Ok ca durată, dar sincer, nu recomand verificarea termenului de acţiune pe pielea dv :p având în vedere încălzirea globală, evident

Acuma, asta făceau şi altele, noutatea stă în „hair-minimising „ . Am tot încercat să înţeleg cum ar funcţiona treaba asta, că cică nu inhibă creşterea firului de păr propriu-zis, ci îi slăbeşte lui rezistenţa şi consistenţa. Deci nu faci fâs cu Dove-ul ăsta nou şi îţi laşi cosmeticiana în faliment!

Nici teste pe pădurea africană de pe propria-mi piele n-am făcut, că nu-mi plac pădurile bine crescute, mă-nţelegi. Iar durerea este o chestie foarte relativă de pus în parametri.

Schimbări majore n-am văzut. Că parcă durerea a mai scăzut în intensitate… parcă. Nu ştiu dacă de vină e invenţia sau perioada ciclului în care eram (şi asta influenţează, fetele ştiu) , ori soarele de afară sau aportul de ciocolată..habar nu am.

Una peste alta, m-am gândit că nu m-aş fi tocmai bucurat să nu mai văd urmă de fir răsărit. Că doar nu punem dop şi gata, nu mai creşte nimeni!  ;)

Vă ţin la curent.