ŞI BLONDELE GÂNDESC

Nu vi se pare că vintage are aşa un aer romantic? Dintotdeauna, parcă.

Dar altceva vreau să vă aduc la cunoştinţă. Că suntem o familie de antreprenori! (mă bag şi eu repede-n seamă, ca atunci când felicit vreo rudă şi îi spun că sunt mândră de ea, de parcă aş chiar avea vreun merit. Dar sunt strângătoare de fel, chiar şi de laudele altora…)
Ideea e că veri frumoşi şi deştepţi am vreo câţiva (verişoarele-mi sunt răpitoare de-a dreptul! normal, seamănă cu mine :p), iar acum unul dintre ei s-a apucat de treburi în online. Foarte bine, de acum înainte n-o să mai fiu eu oaia virtual-neagră a neamului! Să ne certe pe toţi că prea stăm pe net, nu numa’ pe cei blonzi.
Omul şi-a deschis magazin online (împreună cu jumătatea lui mai bună :p), vedeţi ce a ieşit: vintage.ro . Noi am făcut un schimb de mailuri şi de păreri, doar că în familie nimic nu se înmulţeşte fără riscuri, nici măcar ideile. Astfel încât, îndrăznesc să apelez la ochiul dv critic pentru puţin feedback.

Ce mi-a plăcut mie, mă-ntrebaţi? Asta şi asta şi asta şi multe, ce să zic… Dar site-ul ăsta cu totul are aşa un aer de Sălişte, care nu ştiu dacă ajunge doar în capul meu sau şi până la dv. Îmi face dor de străbunica mea (a noastră, de fapt), de vesta ei cu nasturi şi degetele albe. De scările de lemn care urcau gălăgios în casă şi mirosul de scoverzi. -Iar acum nu e cazul să vă imaginaţi o ţărănie din Mărginimea Sibiului, că străbunicii mei erau oameni bogaţi, cu casă mare şi viitor domnesc. Taică-meu a crescut cu servitoare, iar dormitorul bunică-mii e cu stema Casei Regale pe el. Şi mai sunt câteva chestii de “pus în vitrină” atunci când vrei să te lauzi, dar chiar nu le mai zic acum pe toate. Mie tot mirosul de scoverzi mi-a rămas, gustul dulce al laptelui proaspăt şi scrâşnetul scărilor de lemn. Şi glasul subţire a’ lu’ Buni-Buni. Nu ştiu de ce nu s-au putut păstra scoverzile şi galbenul scărilor şi prospeţimea laptelui. De parcă un singur glas le-ar ţine împreună… Nici vorbă! Dar le conservă negreşit în amintirea noastră. A strănepoţilor, vă puteţi da seama? Ce noroc!

Mare cât casa, ziceţi? Vi se pare, e chiar mai mare de atât!

Cam ciudat, însă Titus mă asigură că nu se poate face nimic în ceea ce-i priveşte dimensiunile. Dar, dacă stăm să ne uităm mai bine, parcă nici nu ne deranjează aşa. Sau?

Eu voiam doar să vă rog ca în continuare să nu mă judecaţi nici după aparenţe, nici după bannere. Decât, poate, după culoarea părului. Fiindcă aici, şi blondele gândesc!

Ştiţi sentimentul ăla când pleci undeva şi simţi că ai uitat ceva? Şi te uiţi de zece ori în baie, de zece în dormitor, mai verifici o dată geanta (telefoane, portmoneu, acte?) şi tot  neliniştit pleci de acasă, iar când ajungi la destinaţie constaţi că ai uitat periuţa de dinţi? Sau, mai nou, am parte de alta senzaţie. Când ştiu că într-o anumită zi aveam ceva important de făcut şi ştiu că ziua aia a venit, dar nici să mă pun în cap că nu-mi amintesc despre ce era vorba! Ale tinereţii semne…
Mda, aşa a fost ziua de 17 iunie, când s-a întâmplat minunatul seminar cu Oana Cuzino, pe care îl trecusem într-o agenda virtuală în capul meu blond. Şi de care uitasem cu desăvârşire, sub chinul acelui sentiment descris mai sus. E drept, eram printre examene şi … scuzele pot continua…

Ideea e că îmi pare tare rău că nu am văzut-o, că nu am auzit-o şi că scriu acest post din impresiile fetelor (Andreea, Adina, Sonia ), nu din ale mele personale. Bine, pe 8 iulie a fost un fel de “bis” la Constanţa, unde aş fi fost asteptată cu bucurie de cineva recent cunoscut (unii oameni te uimesc în cele mai frumoase moduri cu putinţă!), dar. Dar punct, că încep sa ma enervez. Pe 9 am avut ultimul examen.
Bine, mai există varianta conferinţelor de pe facebook. Prima dintre ele a fost moderată de Gabriel Arsene – medic primar dermatolog şi a durat 4 ore!!! Incredibil. Rămânem geană pe ei, că mai urmează. (Înregistrarea celei de-a doua conferinţe moderate de Alice Năstase şi Cătălina Coca e aici).

Iar dincolo de detaliile trecutului cu care v-am umplut retina, aflaţi că Dove mi-a cucerit şi prietenul. În ultima vacanţă în care am fost, la hotel aveau gama Dove. Şi numa’ îl auzi că iese din baie, minunându-se. Cât e de catifelat. El. Acum, îmi face concurenţă. Şi gelul l-a pus pe lista de cumpărături. Oare, dacă îşi ia Dove, n-o să mai aibă nevoie de mine?

Aflându-mă în plin experiment cu gelul de duş Dove, pot spune că nu îmi amintesc ultima dată când am perseverat atât în .. (nu în a face baie), ci  în folosirea aceluiaş produs. De fapt nu e gel, e cremă şi face foarte multă spumă. Ceea ce îmi place tare tare de tot, căci spuma, pe lângă că miroase foarte bine, e cea care curăţă.

Iar pielea mea a făcut progrese mari de tot, a observat şi mama, ca să nu ziceţi că-s subiectivă. Acuma, că o fi de la Dove sau de la faptul că n-am mai mâncat prostii în ultima vreme sau de la suplimentele cu a-beta-caroten sau de la cremele de corp…habar nu am. Probabil, de la fiecare câte puţin. Nu stau să dau reţeta pentru o piele perfecta, departe de mine gândul, însă crema de duş de la Dove chiar îmi place. E pe bune, o să-mi mai iau.

Vă amintesc

• şi de concursul de pe pagina campaniei (ambasadoareledove.ro), vă puteţi înscrie în concurs, eu v-aş recomanda să plecaţi la Barcelona!  (Plus, deja s-au ales două dintre câştigătoare: Lucia Macovei şi Cătălina Coca. Bravo lor şi baftă mai departe!) Sau dacă aveţi chef de împărtăşit lucruri, oamenii au şi blog de campanie.
• Dar de seminariile de beauty ţinute de Oana Cuzino ştiţi? Şi vestea bună e că nu au loc numai în Bucureşti (17 iunie), ci şi în Constanţa (8 iulie)!
• Iar când vă plictisesc şefii pe la birou sau vă urlă copiii în cap, haideţi să ne povestim mai multe şi pe facebook, că oricum ne dau ăştia dependenţi pe la TV… Măcar să aibă un motiv pentru asta!

Şi spor la hidratare!

De când sunt beauty editor la ELLE (atâta îmi place cum sună, că-i bag în ceaţă pe toţi cărora le zic. Probabil oamenii îşi imaginează că înseamnă ceva super-savant, dacă-mi permiteţi exprimarea, iar eu tocmai de aia o zic. Măcar aparenţele să le păstrăm, căci culoarea părului se vede de la un semafor.) … am învăţat multe despre frumuseţe, până şi nume de parfumuri franceze am reuşit să pronunţ! Nu pe toate, dar mă îndrept către… Ce voiam să spun e că postul acesta nu e despre farduri şi creme de lux, că pentru astea avem revista. Şi pe mine acolo (bine, nu numai pe mine, dar din nou suna bine).

//Iar într-o continuare a ceea ce a fost un post complet neplătit, dar perfect sincronizat cu o campanie de la Nivea (despre frumuseţea naturală) doresc să menţionez că tema articolului era frumuseţea interioară, nu cea naturală. Că se ating în sensuri pe alocuri nu contest, dar niciodată nu se suprapun. Fiindcă ştiu persoane de o rară urâţenie naturală a trăsăturilor feţei şi texturii pielii şi formei ochilor şi angulaţiei nasului şi dimensiunii urechilor şi etc, dar cu o frumuseţe interioară atât de puternică, încât le umbreşte pe toate celelalte. Am avut şocuri în repetate rânduri, când mi-a spus cineva despre o anumită persoană dragă mie (după o poză, fără să o cunoască ) că e …tristă situaţia. Era vorba de un băiat de care-mi plăcea. Şi luat punctual pe zone anatomice, cineva ăla avea dreptate, cele mai tragice erau urechile. Tragedia constând în faptul că eu nici nu am conştientizat că omul are aşa ceva, până la argumentul fotografic. Pentru mine, puştiul era un ansamblu, mult mai mult decât cele două urechi :p . Fiindcă eu îi cunoşteam chipul viu, nu încremenit pe o hârtie. Asta se întâmpla prin clasa a 3a, dar şocul s-a repetat, nu întotdeauna în cazuri analog. Că am avut şi iubiţi frumoşi!//

Şi fiindcă întotdeauna am perceput un om fără să-i reţin culoarea părului sau marca de la geacă (în schimb, pe unii îi ştiu după dinţi! sau lipsa lor, depinde..), dar mereu  am ţinut minte dacă a vorbit ceva deosebit sau s-a uitat într-un fel anume, cred că frumuseţea nu stă pe chip.

Săptămâna aceasta îmi hrănesc frumuseţea cu “Inteligenţa materiei” a prof. C. Dulcan, o carte care te sperie la cât e de groasă şi la cât de repede o citeşti. Iar cu bunăvoinţa celor de la buybooks.ro (m-or fi văzut mai blondă, dar cu potenţial) după ce termin cu Dulcan continui

• cu Biologia credinţei, Bruce Lipton.
• Apoi cu Dependenta de nefericire, Martha Heineman Pieper
• şi cu Codul lui Dumnezeu, Gregg Braden.
• Sau cu 150 de experimente pentru a intelege manipularea mediatica. Psihologia consumatorului de mass-media?

Nici nu contează ordinea. (După ce-am finalizat comanda, am primit cărţile fix a doua zi, deci super prompţi oamenii. Singura problemă e că au multe titluri pe site şi puţine pe stoc. Eu am găsit ce-mi doream din a 2a încercare.)

Dar frumuseţea nu stă nici în suma cărţilor citite, ci în ce au lăsat ele în sulfetul omului. De asta e bine să ne preocupăm a-l bucura. Frumuseţea nu stă pe chip. Aici doar se vede. Să aveţi poftă!

Şi anume, să treacă la urmatorul nivel in strategii de campanie, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Adică, să nu mai pună produsul în prim-plan, nici superlativele pe care acesta e contruit, ci să-l asocieze cu o poveste. Fiindcă în pană de superlative tot va rămâne limba noastră într-o zi, dar de poveşti nu ne vom sătura niciodată. Doar ştie toată lumea bancul cu babele ieşite din închisoare, care-şi continuă şueta de cealaltă parte a gratiilor. :p

Aşa că  s-au hotărât să promoveze gelul de duş Dove Visible Care cu Nutrium Moisture, în 3 variante: Renewing pentru pielea normală, Brightening pentru pielea fără strălucire, Softening pentru pielea uscată. Probabil n-o să mă rabd să nu încerc produsul – iar dacă şi miroase frumos, m-a cucerit de la prima adulmecare!- dar tot n-o să vi-l mai ridic în slăvi. Fiindcă întâi vreau să vă spun povestea la care s-au gândit în campanie:

Ideea centrală e aceea de a găsi ambasadoare Dove, care să promoveze produsul şi pe ele însele. Fiindcă, în final, cele care vor fi alese (5 în total) vor petrece o săptămână într-un spa din Barcelona. O “momeală” în cel mai bun sens, pe care oricine visează să o “muşte”, dacă e s-o zicem p-aia dreaptă. E foarte drăguţ că s-au gândit la asta, mai ales că e genul de răsfăţ pentru care e puţin probabil să fii dispusă să plăteşti personal. E ca atunci când cumpăr cadou cuiva drag: întotdeauna mă gândesc la o prostioară, care să-i placă mult, dar pe care să ştiu că nu ar da niciodată banii.

Acuma, înscrierea în competiţia pentru titlul de ambasadoare se face pe site-ul campaniei www.ambasadoareledove.ro , împreună cu o părere despre gelul de duş şi recomandarea lui către alte 5 prietene. Pe care oricum le-ai bate la cap să te voteze, că doar de aia-s prietene! Ulterior, cele mai faine mesaje (sau na, cele mai promovate) şi implicarea pe forum vor fi votate, iar cineva pleacă în Spania. Pam-pam!

Bineînţeles că şi pentru restul s-au gândit la ceva, dar de ce să te consolezi cu premii săptămânale, când poţi ţinti marele răsfăţ?! Vă zic, Barcelona e unul din oraşele în care m-am simţit cel mai bine. Poate singurul, în care m-aş vedea trăind. Trăind cu bucurie, nu aşa oricum. Un (p)re-view nu mi-ar strica nici mie!

Şi, ce ziceţi, de care gel să-mi iau mai întâi? Că nu aş face ala-bala-porto-cala…

…este Nicu. Felicitări!

Cu această ocazie, vă reamintesc că puteţi câştiga încă o invitaţie la film (When in Rome), comentând până în 5 mai (inclusiv) la acest post. Câştigătorul îl voi anunţa printr-un later edit şi mail în 6 mai. E ok aşa?

Şi nu uitaţi, iubiţi-vă fără superstiţii! Credeţi doar în ce simţiţi.

LATER EDIT: a doua invitaţie dublă merge la Cris, care a câştigat-o cu acest comentariu. Felicitări!

Ştiţi că mâine dimineaţă, o tipă va face duş în Piaţa Universităţii? Asta sună ca în coşmarurile acelea în care pleci dezbrăcat la şcoală (n-am păţiti niciodată – să visez, zic), doar că aici e mijlocul Bucureştiului. Iar Cristina Băzăvan (Tabu) visează la asta demult.
Şi unde te-ai fi gândit că trebuie să duci multă muncă de lămurire ca să convingi pe cineva la asemenea gest năstruşnic, nici vorbă, fetele chiar s-au întrecut, care să primească asemenea onoare!

„Evenimentul” e organizat de Dove, Tabu şi Radio ZU, cu ocazia lansării noului gel de duş, Dove VisbleCare. Care trebuie să aibă capacităţi miraculo-spumante, mă gândesc, ca să  nu-i ia poliţia pe oamenii ăştia, cu spume cu tot.
Acuma, sper să ţină doamna vreme cu domniţa îmbăiată, că la ora aia de sfârşit de aprilie, tare mă tem c-o pândeşte vreo răceală pe la colţuri.
Ai grijă, maică, şi nu-ţi uita maieul!

V-am spus că dorinţele se îndeplinesc pentru oamenii buni?

N-am fost niciodată în Roma, chiar dacă mi-am propus de câteva ori. Ba ultima dată, aveam până şi cazarea plătită, dar, din cauza unui minunat parţial de la şcoală, am ratat excursia. Dar am văzut filmul „When in Rome”, care e mai mult despre New York decât despre Roma, dar nu vreau să vă sugestionez în nici un fel, aşa că îmi ţin părerile pentru mine. Cert e că la Roma tot o să ajung la un moment dat.

Însă până atunci, arunc bănuţi în fantanadragostei.ro , nu că s-ar întâmpla ceva, dar să speri nu are de ce să strice. Mai sunt multe superstiţii legate de iubire, de parcă ar exista vreo regulă valabilă în două cazuri. Le găsiţi tot în fântână. Vă puteţi da cu părerea şi aduce completări că, cine ştie, au şi alţii dreptul să se teamă!
Şi tot aici puteţi trage la sorţi în ce zi să mergeţi la cinema şi să vă invitaţi jumătatea mai bună într-un mod inedit.

Atenţie, cei care vă duceţi la film păstraţi biletele, că puteţi câştiga una din cele zece cine romantice! Serios, vedeţi pe site, în dreapta.

Acuma, eu am rămas cu o chestie din toată povestea: “If you have to be a bear, be a grizzly.”
Şi cu faptul că eroina îşi dorea să găsească un tip pe care să-l iubească mai mult decât pe munca ei. Poate mergeţi să-l vedeţi. Pe film, nu pe tip, că eu nu fac promisiuni pe care nu le pot ţine. Aşadar, până o să curgă cu tipi de iubit, “curge” cu invitaţii la film, şi anume 2 de câte 2 persoane după cum urmează: una pentru comentariile isteţe de până în 27 aprilie, a doua pentru comentariile de până în 5 mai. Până atunci vorbiţi frumos şi fiţi cuminţi. Romantici şi comentaţi la blonde. Bun aşa?

Când am intrat la film, Tereza mi-a dat o brăţară şi mi-a spus, că îmi va aduce noroc în dragoste. Îndată mi-am prins-o la mână, că doar n-aveam nimic de pierdut! Iar a doua zi, mi s-a întâmplat minunea. Oare sunt eu om bun sau desfiinţăm coincidenţele?
Acum, brăţara stă agăţată de monitorul de la laptop. Nu o arunc. Fiindcă încă mai are ‘de adus’.
Acum cred că se poate. O să găsesc şi eu un tip care să mă iubească mai mult decât pe munca lui orice.

Sâmbătă, am fost în Băneasa să văd nişte minuni ale tehnologiei Samsung, într-o expoziţie ambulantă, fix în parcarea din faţa mall-ului. Dacă treceţi pe acolo, musai să aruncaţi un ochi. Doar gândiţi-vă bine dacă vă luaţi şi soţiile, că precis se va îmbogăţi lista de dorinţe a doamnelor.

Mai mult m-am dus pentru cafeaua de după, cu Ligia şi Corina, pe care demult nu le mai văzusem şi tare bine prinde câte un pretext din ăsta. După cum zicea Corina că zicea altcineva (persoană importantă), cred că “noi ăştia” (în care cu onoare maximă am fost inclusă) suntem puţini şi ţinem împreună, într-un fel, chiar dacă nu stăm bot în bot toată ziua. Până la urmă şi online-ul e mic şi bine selectiv, cât am concluzionat din experienţa mea de până acum. Sau o fi doar principiul că cine se aseamănă se adună, care funcţionează fără excepţie? Nici nu mai contează, cert e că recent m-am bucurat nespus să-l întâlnesc pe Copolovici într-un cadru total neprevăzut. Nici nu ştie el cât l-am pomenit săptămâna asta! Trebuie neapărat să ajung la Kopel’s, că prea toată lumea mi-l laudă!

Revenind la Samsung şi noua eră a gospodăriei, în care ne cumpărăm sclavii şi îi hrănim la prize, în timp ce noi facem ceva constructiv cu mansarda personală, pot să zic că am căscat bine ochii. Read the rest…