ŞI BLONDELE GÂNDESC

Datorită unor evenimente care s-au înghesuit pe metru pătrat al timpului unui blogger conştiincios (şi al unui proaspăt absolvent cu bagaje de făcut, bunici de vizitat, etc), n-am putut participa la deschiderea oficială a cinematografului din Băneasa. Şi nu zic întâmplător „datorită”, ci fiindcă astfel am avut parte de un tur al bloggerului preaocupat, un tur privat, personalizat şi restrâns. Iar eu sunt din tabăra celor care votează întotdeauna pentru grupuri restrânse, că astfel te implici mai mult. În mase te pierzi, la fel ca toţi ceilalţi.

O mână de bloggeri într-o imensitate de Grand Cinema Digiplex la Băneasa. Am văzut una din sălile VIP: canapele de piele, locuri puţine (vreo 30) şi chelnăr personal, care îţi aduce ce mai doreşte şi ce mai pofteşte spectatorul, adică tu, fix la botu’ calului. Păcat că nu poate merge şi la toaletă pentru tine. În sala asta, rula deja ceva film,aşa că doar am aruncat discret un ochi. Înauntru era un tip. Singur. Se uita la film şi ronţăia la floricele. Într-o primă fază mi s-a părut deprimant, apoi a început să-mi placă ideea. Eu am fost singură la un concert, unde o grasă şi o urâtă se uita (nu erau două, ci aceeaşi) sfidător la mine, că ea era cu urâtul ei, iar eu eram mult mai drăguţă. Cred că aroganţele astea în deplină singurătate au final fericit cu condiţia de a se consuma în lux. Pe probatelea. Aţi fost vreodată singuri la film?

Sălile ULTRA. Monumentale, să zic aşa. 500 de locuri ca 500 de locuri, dar un ecran de 26,1 m lungime! Şi, când după film, mă întâlnesc cu două prietene bune şi le spun magicul număr, 26,1, bruneta mă întreabă: „Şi asta e mult?” Corect. Poate nu aţi ştiut, dar femeile nu deţin un sistem funcţional al aprecierilor şi aproximărilor. Adică, există unul, însă prea rar corespunde cu realitatea. „Un ecran clasic cam câţi metri are, ca să facem o comparaţie cu dihania.” Corect, din nou. Femeile funcţionează apreciativ cel mai bine în sisteme comparative: Gigel ăsta mă plimbă cu metroul, Gigel de dinainte avea limuzină. Cam aşa şi cu ecranele astea. Nu că ar conta foarte mult: dacă băiatul te ştie face să râzi, o poate face la fel de bine în staţie la Unirii sau într-un Mercedes E Klasse. La fel şi cu cinematograful: dacă-i o comedie bună, te umflă hohotele chiar şi atunci când te doare gâtul de la spătare incomode. Ideal e să le ai pe toate, evident. Şi comedii reuşite, şi scaune ergonomice. Şi băieţi buni, dar şi frumoşi, deştepţi şi cu bani. Ei, nu taţii, unchii ori strămoşii lor. La deşteptăciune şi frumuseţe mă refer, cu toate că nici la astea n-ai vreo garanţie în ceea ce priveşte moştenirea. Cea genetică, evident.

Noi ne-am uitat la Johnny English Reborn. Iar băiatul ăsta, Mr Bean, m-a făcut să râd, deşi n-a fost niciodată genul meu. Dovadă că detaliile precum cinematograf, spătar, staţie de metrou sau limuzină au oareşce influenţă asupra percepţiei feminine.  Ceea ce nu credeam despre mine, sincer vă spun.

Funny facts:

• Scaunul meu se dădea pe spate doar dacă te lăsai pe el mai cu presiune, ceea ce eu, la un metru şi-un zâmbet, nu prea reuşeam. Şi mereu se plia la loc cu mine înăuntru. Râdeam cu Sana (care avea aceeaşi problemă cu scaunul, nu cu înălţimea) şi spuneam că, dacă ai 100 de kilograme, precis stai mai comod. Aşa că ne-am pus pe treabă şi-am topit popcornul din pungă.
• Sistemul ăla sonor fabulos, pentru mine, funcţiona ca invitaţie la un chef, nicidecum la film. Se aude excepţional. L-aş fi luat acasă.
• La intrare, erau expuse 2 modele de scaune: cele normale şi cele premium. Bun marketing! Ca să vadă omul ce-şi „aşterne” la casa de bilete, ca să stea cât mai comod la film.
• Băuturile nu există decât în variante mari, foarte mari şi gigantice. Pe sistemul american, unde noţiunea de „small” a fost eradicată din conştiinţa universală. Vorba Andreei Pătraşcu: „dacă beau toată aia, ies de două ori la toaletă.”
• 10 lei apa plată. Which is not funny.

În concluzie, nu vă recomand filmul (deşi miserupismul eroului e atât de bine realizat, încât am râs ţinându-ne de burtă. Zici că e un ardelean trimis la război, dar el e ardelean înainte de toate. La final de aventură, English nu avea nici măcar o cută la costum. Deşi îi şifonase pe mulţi în luptele sale…), dar vă recomand Grand Cinema Digiplex. Însă nu înţelegeţi că promovez limuzina şi nu metroul. Sufletul contează. Restul se poate cumpăra.

Un articol despre cum obiceiuri alimentare devin moartea pasiunii.

Fiindcă oamenii sunt atât de proşti, încât râd de tine dacă nu înfuleci cot la cot cu ei o friptură cu cartofi prăjiţi. Fiindcă oamenii sunt atât de ignoranţi, încât îşi dau sănătatea pe o clipă de plăcere gustativă. Uite, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să zbor. Făceam cred că zilnic exerciţii în curte, pe scările bunicilor. Săream de pe câte o treaptă tot mai înaltă, sperând că voi sfida gravitaţia la un moment dat, deşi nu ştiam ce-i aia. Însă presimţeam că ea e duşmanul nevăzut al zborului meu imposibil. Până mi s-a explicat că doar păsările şi avioanele pot zbura, oamenii au picioare dintr-un motiv bine întemeiat. Apoi, am încetat să mai sar obsesiv-repetitiv de pe scări şi o bună vreme mi-am dorit să fiu rândunică.

Oricât de mult aş fi insistat cu săritul, credeţi că aş fi izbutit să zbor vreodată? Tot aşa şi cu mâncatul. Oricât de mult ai insista pe friptură cu cartofi prăjiţi, combinaţia asta tot la fel de greşită va rămâne. În ambele situaţii explicaţia este faptul că organismul uman este pur şi simplu dotat să funcţioneze altfel. Îi poţi da friptură şi cartofi prăjiţi, dar nu deodată. Poate şi omul zbura, doar că nu trebuie să se facă pasăre, ci paraşută. Pardon, să folosească una.

Îmi doresc să apuc ziua în care nu va mai fi stigmatizat ăla care nu mănânca pâine lângă ciorbă sau ăla care refuză desertul după un prânz de 3 ore. Îmi doresc să apuc ziua în care să nu se mai supere prietenii pe tine că vrei să te întâlneşti cu ei într-o seară, dar nu şi să împarţi un tiramisu. Ori o şaorma dublă, dacă există aşa ceva. Aştept ziua în care bunica să nu mai ţină evidenţa înghiţiturilor la musafiri, iar asta nu din exces de zgârcenie, ci tocmai dimpotrivă. Cunoaşteţi modelul. Intenţiile sunt bune, absolut, dar profund dăunătoare. Aştept ziua în care să nu te mai simi prost când refuzi nişte bucate, oricât s-ar fi străduit cineva pentru ele, ci să te simţi prost atunci când nu te mai vezi sătul.

Şi să vă spun acum de mine. Read the rest…

LATER EDIT: Oficial, câştigătoare e BabyRacy. Felicitări şi detalii pe mail!

Serios că sună a creme brulee, a baghete proaspăt scoase din cuptor şi aburite în vitrine, a chifle cu coaja crocantă sau brioşe ca pe flickr. Deja simt şi cum miroase a cozonac dulce la început, apoi a covrigi cu susan şi lapte cu miere. Pffff. Noroc că gândurile nu îngraşă, că atunci să vezi belele!

În insistenţele mele de a găsi rochia perfectă pentru banchet (care va fi un eveniment numai despre cum sunt îmbrăcată nu, dar să zicem că nici de râs nu mă pot face) şi în plimbările pe care le-am executat zilele astea cu nişte prieteni din Cluj, mă trezesc din nou în Băneasa Shopping City. Nu că la Cluj n-ar fi vreun Shopping City (până şi piţipoance a importat Ardealul), dar nu e Băneasa!

Şi plimbându-mă cu ochii dezlipiţi de data asta de vitrinele magazinelor, ce să văd: Băneasa se pregăteşte să deschidă un cinematograf. Era şi timpul aş fi zis în prima fază, după care-i dau să caute pe google şi uite ce găsesc: Grand Cinema Digiplex, o investiţie de 19 milioane de euro(!!!!) şi că se va deschide vineri, 23 septembrie pentru public (sursa).

Wow. Deci lumea chiar merge la cinematograf. Read the rest…

Şi nu, de data asta nu e vorba de ce mintală. Ultimele evenimente din viaţa mea au lăsat nişte urme biochimice detectate de laboratorul de analize, al cărui medic i-a mărturisit mamei că mi-a repetat de 2 ori colesterolul, fiindcă nu se potrivea cu profilul pacientei. Plus, alte cele. Nu e grav, nu e cazul să ne îngrijorăm, dar nici să stăm cu fundul pe scaun şi mâinile în tastatură. Cele mai noi studii au concluzionat că alimentaţia e un factor minor care influenţează nivelul colesterolului, că mai degrabă stresul şi sedentarismul ar avea importanţă majoră. Deci da, aici mă înscriu.

Mi s-au recomandat vizite la medici specialişti. Şi am hotărât să comit o aroganţă, pe care nu vă sfătuiesc să o încercaţi şi dumneavoastră acasă: Read the rest…

Săptămânile trecute s-a tot scris despre aoro.ro , mare descoperire în materie de parfumuri. Ăsta e punctul meu sensibil, căci, poate vă mai amintiţi cum aveam eu mai demult o “perioadă” a parfumurilor. A lăsat sechele. Aşa că, m-am documentat apoi am experimentat: Read the rest…

Că am vrea şi noi vreo 3 bucăţi aşa. Da’ bunăciuni, domne. Că suntem fete serioase şi nu ne încurcăm cu orice. Dincolo de faptul că mi-s îndrăgostită-leşinată până peste urechi de una bucată brunet cu păru’ creţ şi mintea ascuţită, întotdeauna am zis că în momentul în care cunosc altul de care să-mi placă mai mult, e pa-pa, noi să fim sănătoşi! Ăsta cred că e bun ca principiu de viaţă, de aplicat de către toate domnişoarele, inclusiv după schimbarea statutului şi numelui la primărie. Te scuteşte de nişte minciuni şi slujbe date la biserică, plus, unde mai pui că e şi legea progresului: din bine în mai bine, că se presupune că nu-ţi va plăcea de un din-ce-în-ce-mai dobitoc. Read the rest…

Fiindcă nu vreau să port pe conştiinţă nici o durere de gât de la consum excesiv de frappe cu gheaţă. Ştiţi că scriam cum Nescafe mă rugase să testez cele două noi arome de frappe, cu rom şi peppermint ? Vreau să vă spun că în plină desfăşurare a experimentului, una din prietenele mele a făcut o observaţie care m-a purtat fix înapoi în copilăria de imediat după ’89, când bucuria maximă era să primesc pufarin şi caramele din Germania: mi-a dat să miros frappe-ul cu aromă de peppermint. Am închis ochii, mi-a plouat în gură şi m-am bucurat ca un copil proaspăt ieşit dintr-o copilărie comunistă, privată de caramele şi cablu TV.

Şi după lungi căutări pe google, după ce-am dat anunţ pe facebook şi-am pus întrebări pe twitter, când eram gata-gata să renunţ, am dat să caute “caramele din Germania”. Şi ta-dam!!! Prin urmare, exact ăsta e mirosul şi gustul frappe-ului cu aromă de peppermint de la Nescafe. Ştiţi caramelele alea învelite în verde? Na, exact ele! Mega-mega-yum! (ca să nu mai zic, de fiecare dată când plec din ţară mă holbez după ele. Caramele-s multe pe piaţă, dar nici unele nu se lipsesc aşa sănătos de dinţi ca astea de care zic.) Şi ca să nu credeţi că săvârşim un atac la siluetă, aflaţi că un pliculeţ de frappe, preparat cu apă rece are doar 44 kcal. Cum o fi asta? În afară de foarte bun, nici nu mai contează… N-am auzit nicăieri ca excesul de amintiri din copilărie să dăuneze în vreun fel Totuşi, recomand un consum moderat. Şi nu râdeţi, pericolul există!

Invitaţie la amintiri frumoase: (fie că apelaţi la cele de atunci, fie că tocmai creaţi unele noi) Oamenii, când se fac mai mari şi află că plombele-s scumpe, se lasă de caramele şi se apucă de cafea. Frappe acum, că-i vară. Deci, primii 40 dintre dumneavoastră, care îmi spun ce aromă le face mai tare cu ochiul – rom sau peppermint – vor primi  un kit de testare compus din două plicuri de Nescafe Frappe Rom si două plicuri de Nescafe Frappe Peppermint. Sau, na, cum zice Marina: fiecare aromă cu momentele ei Vă rog doar să treceţi adresa corectă în comentariu, ca să vă pot trimite detaliile pe mail.

p.s. Pagina Nescafe de facebook are peste 28.000 de fani în România. uăăăău…

Cafea să fie, că restul zilei vine de la sine. Nu-i aşa? Să vedeţi: Nescafe se pregăteşte de două lansări pe piaţă, dar… înainte de a le da drumul în târg, mi-au cerut mie părerea. Ha! Asta zic şi eu onoare! Acum să vedem ce măsuri vor lua în funcţie de gusturile blondei, dar e foarte mişto să ai acces la ceva înaintea tuturor celorlalţi. Te face să te simţi bine, chiar dacă ştii de mult că eşti unicat şi special, la fel ca toţi ceilalţi, de fapt. Glumesc.

Într-o mică paranteză: Nu ştiu pentru alţii ce înseamnă, dar pentru mine Nescafe înseamnă. Vară în fuste lungi, Cluj şi sesiuni la BCU, prieteni vechi şi pauză de cafea. Cine-a fost vreodată la Biblioteca Universitară de pe colţul ăla de stradă din Cluj  ştie că există în holul de la intrare (sau na, pe vremea aia exista) un automat din ăsta de cafea. Care accepta doar fise de 5mii, cum erau vechi, de ajungeai să le cumperi şi pe dublu cât făceau. Ori, în zilele fără cearcăne la ochi şi cu chef de zâmbit la străini, poate mai dădea norocul peste tine şi vreun flăcău adormit, interesat să vă treziţi împreună. De la cafea, evident. Cu mâna pe inimă vă spun: rar am mai băut aşa espresso bun ca acolo, în curtea de la BCU, în fusta aia lungă şi pe genunchii lui din anul 2.

Când am primit pachetul cu pliculeţele de Nescafe Frappe cu aromă de peppermint (un fel de mentă) şi rom, eram cu Marina acasă, învăţam de zor. Marina e o colegă de grupă, dar mi-e mai mult dragă, decât colegă. Deci, oarecum partea cu sesiunea şi prietenii era îndeplinită, doar Clujul şi Nescafe-ul mai lipseau. Pauza a venit la fix: eu mi-am făcut un frappe cu peppermint, ea a vrut cu rom. Rom, copilă, te-ai prostit?! Mi-era că se culcă Marina mea direct după cafea şi rămân eu cu dublu de-nvăţat pe cap Glumesc, din nou. Problema a fost că Marina n-a vrut rece. Că ea-şi face caldă. Eu -că nu se poate, cine-a mai văzut frappe cald?! Ea că nu şi nu, şi caldă a băut-o, după plac. Nici nu s-a culcat după aia şi am şi terminat de învăţat.

Verdictul blondei: Nu ştiu dacă o fi fost frappe-ul, pauza sau balconul, dar noi ne-am înviorat urgent şi-am povestit şi altora. Cel cu cu aromă de peppermint e foarte fresh, parcă te răcoreşte. Mi-a plăcut că nu e leşinător de dulce. Ştiu e un paradox, sunt înnebunită după dulce (de la parfum, la viaţă), dar cafeaua nu intră în această categorie. La mine e fără zahăr. Marina, în schimb, a mai pus o linguriţă în cana ei aburindă. Dar bine, ea întotdeauna cere de vreo câteva ori extra-zahăr chelnărilor de pe unde mergem. Şi să vă zic: examenul l-am luat. Oi fi descoperit oare o nouă reţetă a succesului? Cu rom, peppermint şi Marina pe balcon. Aşa să tot iei examene!

E vorba despre campania BCR-ului derulată prin Blogal Initiative, proiectul de care spuneam mai multe aici. Campania a ajuns la jumătate, iar oamenii, chiar dacă nu vor să dea un clasament intermediar, publică nişte date inginereşti: Read the rest…