Ghiciţi cine tocmai m-a sunat! Medicul nutriţionist, cel care m-a consiliat după ce-am făcut eu York Test-ul, treaba cu intoleranţele mele alimentare. Atunci mai demult, pe vremea când analizele mele urlau a colesteroale şi sângele-mi mirosea a cafea.
“Voiam să ştiu dacă aţi respectat recomandările în funcţie de rezultate şi cum v-aţi simţit.” îmi zice tipul din telefon. Read the rest…
Să zicem că în ultima vreme am comis-o rău de tot într-ale mâncării. Zilele trecute, mi-am fiert 2 ouă la micul dejun, iar el m-a întrebat de ce lui i-am spus că două sunt prea multe într-o zi şi l-am făcut să mănânce doar unul. Atunci, mai demult, când voia el. I-am răspuns că eu nu mănânc decât gălbenuşul (o reminiscenţă din copilărie; şi nu am minţit) şi că asta ar compensa cumva; că eu le-am fiert, iar el le-a prăjit. Am încercat doar să-l păcălesc niţel, bazându-mă pe faptul că are încredere în mine, când vine vorba de principii nutritive. Ce nu ştia el, însă, era că una e ceea ce spun şi alta e ceea ce fac. Şi că pentru el vreau tot ce e mai bun şi sănătos, pentru mine, simt că parcă am mai mult control într-ale sănătăţii, deşi sunt conştientă că nu-i deloc adevărat.
Aici nu e vorba despre ouă. Deşi pe unul l-am pus cuminte în frigider şi l-am mâncat a doua zi, rece. Aici e vorba despre faptul că atunci când nu mai eşti doar tu cu tine, e bine să începi să te ţii de ceea ce spui. Şi să înţelegi că eşti constant un exponent pentru asta. Altfel se duce naibii toată reputaţia.
M-am simţit ca o mamă, care-i interzice copilului să fumeze, aprinzându-şi o ţigară.
Un articol despre cum obiceiuri alimentare devin moartea pasiunii.
Fiindcă oamenii sunt atât de proşti, încât râd de tine dacă nu înfuleci cot la cot cu ei o friptură cu cartofi prăjiţi. Fiindcă oamenii sunt atât de ignoranţi, încât îşi dau sănătatea pe o clipă de plăcere gustativă. Uite, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să zbor. Făceam cred că zilnic exerciţii în curte, pe scările bunicilor. Săream de pe câte o treaptă tot mai înaltă, sperând că voi sfida gravitaţia la un moment dat, deşi nu ştiam ce-i aia. Însă presimţeam că ea e duşmanul nevăzut al zborului meu imposibil. Până mi s-a explicat că doar păsările şi avioanele pot zbura, oamenii au picioare dintr-un motiv bine întemeiat. Apoi, am încetat să mai sar obsesiv-repetitiv de pe scări şi o bună vreme mi-am dorit să fiu rândunică.
Oricât de mult aş fi insistat cu săritul, credeţi că aş fi izbutit să zbor vreodată? Tot aşa şi cu mâncatul. Oricât de mult ai insista pe friptură cu cartofi prăjiţi, combinaţia asta tot la fel de greşită va rămâne. În ambele situaţii explicaţia este faptul că organismul uman este pur şi simplu dotat să funcţioneze altfel. Îi poţi da friptură şi cartofi prăjiţi, dar nu deodată. Poate şi omul zbura, doar că nu trebuie să se facă pasăre, ci paraşută. Pardon, să folosească una.
Îmi doresc să apuc ziua în care nu va mai fi stigmatizat ăla care nu mănânca pâine lângă ciorbă sau ăla care refuză desertul după un prânz de 3 ore. Îmi doresc să apuc ziua în care să nu se mai supere prietenii pe tine că vrei să te întâlneşti cu ei într-o seară, dar nu şi să împarţi un tiramisu. Ori o şaorma dublă, dacă există aşa ceva. Aştept ziua în care bunica să nu mai ţină evidenţa înghiţiturilor la musafiri, iar asta nu din exces de zgârcenie, ci tocmai dimpotrivă. Cunoaşteţi modelul. Intenţiile sunt bune, absolut, dar profund dăunătoare. Aştept ziua în care să nu te mai simi prost când refuzi nişte bucate, oricât s-ar fi străduit cineva pentru ele, ci să te simţi prost atunci când nu te mai vezi sătul.
Şi să vă spun acum de mine. Read the rest…
Mi-au venit rezultatele York Test-ului. Pe scurt, intoleranţele mele cu semn de interzis sunt următoarele: lapte de vacă, gluten, grâu, ou (albuş şi gălbenuş) şi, ţineţi-vă bine şi faceţi rost de o batistă, că-i tragic: cafeaua! Acestea fiind spuse, abia aştept să merg azi la consultaţia cu nutriţionistul, ca să văd cum să fac să mă hrănesc cu aer. Din ce am voie se numără fructele, legumele şi carnea. Na, Miruno, trăieşte cu fructe şi legume, că la carne nu mă prea înghesui…
Şi stând eu aşa în răsunetul chiorăitului propriu de maţe, îmi doream un program (cred că nici nu ar fi greu de făcut,doar baza de date e mai complicată), în care să-ţi poţi trece nişte date:
Adică, eu asta aş trece. Şi să-mi dea o listă cu alimentele recomandate. Altcineva, poate vrea doar să scadă colesterolul şi are anumite alergii. Altul poate are carenţă de calciu, dar intoleranţă la lapte (deşi ăla de vacă nu e nicium sănătos, asta nu e o noutate. Cel de capră e cel mai bun, beţi-l dacă papilele vi-l tolerează pe teritoriul lor.). Ideea e simplă. Mi-ar plăcea aşa ceva. De fapt, cred că nutriţionistul e dotat cu un astfel de soft în capul lui.
Vă ţin la curent. Dar la cafea?!?!?!? pe bune!!!!
Şi nu, de data asta nu e vorba de ce mintală. Ultimele evenimente din viaţa mea au lăsat nişte urme biochimice detectate de laboratorul de analize, al cărui medic i-a mărturisit mamei că mi-a repetat de 2 ori colesterolul, fiindcă nu se potrivea cu profilul pacientei. Plus, alte cele. Nu e grav, nu e cazul să ne îngrijorăm, dar nici să stăm cu fundul pe scaun şi mâinile în tastatură. Cele mai noi studii au concluzionat că alimentaţia e un factor minor care influenţează nivelul colesterolului, că mai degrabă stresul şi sedentarismul ar avea importanţă majoră. Deci da, aici mă înscriu.
Mi s-au recomandat vizite la medici specialişti. Şi am hotărât să comit o aroganţă, pe care nu vă sfătuiesc să o încercaţi şi dumneavoastră acasă: Read the rest…
Mama are nişte pacienţi care au o mică brutărie. Oamenii îi povestesc că-s disperaţi de ce porcării se bagă în pâinea noastră cea de toate zilele. Nu vorbim de aromatizanţi şi etc. Vorbim de făină. Făina de bună calitate e pe cale de dispariţie. Tot ei povesteau că, la un moment dat, când au turnat apă peste făină, ca să facă amestecul, aceasta a devenit neagră. Ce s-a întâmplat, de fapt? Făina fusese vopsită. De fapt, resturile de la moară fuseseră vopsite ca să semene mai bine şi mai albe!!! Dar apa a spălat vopseaua, iar brutarii au luat ţeapă…
Unde ne duce această păcăleală alimentară şi care-i sunt riscurile?
Citesc la Alina despre petiţia pe care Jamie Oliver ne invită s-o semnăm. Ceea ce-mi aminteşte de postul în care ceream Taxa pe obezitate infantilă.
Filmul din discuţie: aici. Uitaţi-vă întâi, apoi comentăm împreună. Încep eu, dacă-mi permiteţi: Read the rest…
Mie nu mi-e frică de sânge, de ace sau vene sparte. Nu mi se face rău, nu-mi vine stomacul în gât, nu mă fac palidă şi nu mă ia cu leşin. Cred că face parte din categoria “eu nu plâng la filme” şi “nici inimă nu am”. E jumătatea aia a mea raţională, care niciodată nu m-a ţinut departe de doctori şi care niciodată nu m-a lăsat intimidată de sculele lor. Fără a fi vulgară, să ştiţi că la 4 ani am fost operată de polipi şi n-am vărsat nici o lacrimă. Doar sânge, mult sânge.
Când îmi fac analizele, urmăresc cu atenţie vârful acului cum se insinuează pe sub zona albăstruie a pielii mele, apoi penetrează vena şi încerc să evit privirea asistentei, ca să nu se simtă intimidată. Apoi abia aştept rezultatele de la laborator, pentru a-mi certifica perfecţiunea: glicemie, calciuri şi magenziuri, trigliceride (ha!) şi colesteroale. Şi multe altele, dar să nu intrăm în vastele culturi ale perfecţiunii. Doar că, de la o vreme, vârsta şi firea mea sportivă, precum şi viaţa relaxată pe care am dus-o mi-au tulburat niţel perfecţiunea. Noroc că blondul se întreţine mai uşor.
Despre analizele de sânge, vă spun doar atât, din puţul convingerilor mele civile şi nu numai: alimentaţia prea puţin are de-a face cu a ne strica perfecţiunea, însă ea împreună cu stilul de viaţă o poate repune în funcţie.
Şi apropo de perfecţiunea mea pe cale de dispariţie, mai nou am o nouă obsesie: intoleranţa alimentară. Mi se trage de la articolul pe care l-am scris pentru numărul de septembrie al revistei ELLE, pentru care m-am documentat în amănunt. Grozave efecte are această alimentaţie asupra noastră! Că unele alimente sau supercombinaţii balonează, constipă etc e de înţeles, dar că ele potenţează depresia nu mai ştiam… Că cică pe baza testelor de intoleranţă la anumite alimente se ameliorează nenorociri mari precum schizofrenia (am citit eu într-o carte deşteaptă de-a maică-mii, scrisă de Patrick Holford). Concret, tipul foloseşte York Test-ul, despre care am citit la Marie Jeanne, şi pe care o să-l fac şi eu. Dacă-mi iese intoleranţă la ciocolată întrebaţi? Această posibilitate nici măcar nu există, la cât de mult îmi place alimentul, e exclus să-mi facă vreun rău: indiferent de cantitate! Şi mai e o treabă importantă: intoleranţa alimentară poate fi explicaţia pentru care multe persoane spun că ele nu pot slăbi. Probabil încearcă asta cu alimentele nepotrivite. Că nici salata nu-i pentru oricine!
Cert e că de când îmi urmăresc eu clinic reacţiile post-mâncătorie, am tras nişte concluzii nu prea fericite: spanacul gătit de bună-mea nu-mi face bine (deşi îmi place de numa’) şi afinele au început să-mi placă fiindcă mă simt într-un anumit fel după ele. Anumit, bun. Plus, mi se pare că-mi mai neutralizează galbenul din dinţi, cum sunt ele aşa albastre (evident, e o prostie, dar dacă mi se pare mie şi-s mai fericită, ce contează!). Deci da, mă duc să-mi fac York Test-ul înainte de a dezvolta o altă obsesie în paralel cu imperfecţiunea. Dacă ultima vine împreună cu vârsta, prima poate să stea la ea acasă, că deja-i oricum aglomerat la noi…
Şi vă spun sincer, am emoţii… perfecţiunea atestată sub parafă de medic încetează a fi un fapt dovedit, începând să fie un obiectiv de atins. Dar eram şi eu perfectă odată… doar că azi, printre job-uri, sesiuni şi stresuri înghiţite, am colesterolul mai prost decât amândoi buncii mei. La un loc.
Acest post nu este plătit. Asta doar aşa, să ştiţi.
Şi să mai ştiţi că-s tare bune campaniile astea pe bloguri, că informează lumea şi deschid minţile oamenilor, mai ales ale celor care le fac. Pe ele, campaniile. Zilele astea în Sibiu, prin oraş cu mama, ne întâlnim cu o colegă de-a ei. Doamna, medic specialist pe planning familial. Adică, pe planificare familială şi reproducere umană asistată. Veştile sunt următoarele: se confirmă, NuvaRing e chiar mai grozav decât spuneam mai demult. Acum, ştiu de la sursă: Îmi spunea doamna doctor, că în Sibiu are 45 de paciente care folosesc constant NuvaRing. Şi că, dintotdeauna în cariera ei, acesta este singurul contraceptiv hormonal care nu a dat…auziţi aici… NICI UN EFECT ADVERS. Ca să nu vorbim de prunci! Read the rest…
Iată filmul pe care-l promiteam într-un articol anterior. E despre terapia prin alimentaţie, înainte de medicaţie. Despre rolul nutriţiei şi vitamonoterapiei în diversele boli, inclusiv cele maligne. E incredibil ce rezultate au oamenii ăştia. Filmul are subtitrare în româneşte, deci vă invit să-l urmăriţi cu toată familia când aveţi timp. Durează o oră şi ceva. Eu l-am văzut într-o noapte, că nu m-am mai putut dezlipi. O să vă pună pe gânduri, promit. Trailerul aici, filmul integral, cu subtitrare aici.
Iată câteva idei: Read the rest…
Leapşa mea minunată despre contraceptivul ideal a născut mai multe discuţii decât mi-aş fi imaginat. Iar această continuare se leagă şi de un articol pe care l-am scris în revistă, pentru care m-am mai documentat niţel. Aşadar povestea merge mai departe…
