Dreptul copilului la tată

sănătatea e starea de normalitate 9 Comentarii

Mi s-a făcut pielea de găină şi m-am simţit mică şi nerecunoscătoare când i-am citit prima dată blogul.

Ştiţi cine e Daniel Răduţă? Cu siguranţă.

Daniel e un tip din generaţie cu cel mai bun prieten al meu. Îi e soţ Ralucăi şi viitor tată al băieţelului lor. Care va veni pe lume în martie. Iar la numărătoarea de luni, mi-a dat că probabil au aflat sexul bebeluşului şi nefericitul diagnostic al lui Daniel cam în acelaşi timp. Mi-am imaginat toată bucuria pe care au avut-o la aflarea veştii că Raluca e însărcinată, îi şi văd la coadă la ecografii, precis deja au acasă şi poze cu pruncul. Cred că i-au ales şi numele.
Mai rămâne să îl ţină în braţe şi să-l înveţe poezii.

Şi mai rămâne ca şi pruncul să crească şi să-şi amintească. Dar pentru asta, el are nevoie de timp. Iar timpul costă bani. Vreo 150mii de euro, de data asta.
Cam tot atâta, cât dreptul unui copil la tatăl lui.

Noi, oamenii, nu putem face minuni, nici măcar atunci când suntem doctori. Însă putem încerca să contribuim la ele.

Read the rest…


Slăbeşte cu cap

sănătatea e starea de normalitate 28 Comentarii

Este un blog pe care l-am pornit de câteva zile, mai sunt detalii tehnice de aranjat (mereu or să mai fie), dar nu mă mai puteam abţine să nu vi-l arăt.

http://www.slabestecucap.info/

Îl construiesc în jurul ideii de sănătate şi grijă faţă de noi înşine. Fiindcă putem fi frumoşi şi deştepţi în acelaşi timp. Iar cei isteţi ştiu că nu te poţi lua la trântă cu propriul organism. Sau te poţi lua. Până când nu mai poate el…

Nu e un blog exclusiv pentru femei, fiindcă nici bărbaţii nu pot scăpa de chiar toate datoriile.  Şi mi-l imaginez ca un suport pentru cei care ştiu pe de rost toate dietele pământului, ba pe unele le-au inventat chiar ei.  Dar nu vreau să le indexăm în liste şi nici să numărăm calorii.
Fiindcă dietele nu sunt despre bucate.

Şi nici blogul ăsta nu e pentru toată lumea! ;)


Întâlnire pe facebook

sănătatea e starea de normalitate 4 Comentarii

Ştiţi că povesteam de conferinţa despre cancerul la sân şi despre doamna cu batic roşu, care ne-a arătat urmele chimioterapiei într-un gest de curaj atunci?

Acum apare ocazia de a sta de vorbă cu dânsa pe facebook, într-o discuţie live, unde vă invit, doamne şi domni, să punem întrebări, să povestim experienţele (ale noastre sau ale altora) sau doar să mai învăţăm câte ceva. Azi Mâine, de la ora 14.00 va fi multă lume pe facebook!

p.s. Dacă vreţi să transmiteţi ceva prin mine, ziceţi numaidecât. Iar eu voi da mai departe :)

Later edit: întâlnirea s-a amânat pe luni marţi. Din motive tehnice.

Later edit 2: să sperăm că mâine destinul va ţine cu noi. Ne vedem la 2!

Întâlnirea se va întâmpla cândva în ianuarie. Organizatorii îşi transmit scuzele pentru confuzia creată.


Un vaccin împotriva cancerului

sănătatea e starea de normalitate 12 Comentarii

Pe principiul încercarea moarte n-are, se reia campania de vaccinare a fetiţelor împotriva cancerului de col uterin.

Un vaccin împotriva cancerului. Mai citiţi o dată. Un vaccin împotriva cancerului!!! Să deţii aşa ceva în ziua de astăzi ar trebui să însemne că eşti un fel de Dumnezeu. Ar trebui să fii putred de bogat şi să ai statui ridicate la fiecare colţ de stradă. Dar lucrurile nu stau chiar aşa, cel puţin la noi în ţară.

Mai demult am fost invitată la o conferinţă pe această temă, unde s-au analizat greşelile de comunicare în campania trecută de vaccinare. Într-adevăr extrem de prost făcută. Într-adevăr, şi tanti Neli de 4 ar fi putut s-o gândească mai bine, dar nimeni n-a întrebat-o pe ea.

Ce nu înţeleg eu acum e de ce oamenii ăştia repetă greşeli din trecut? Şi de ce fix oamenii (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului) care ar trebui să apere interesele pruncilor noştri au interesul de a le băga beţe-n roate? N-au fost şpăgile destul de consistente? Mai mulgeţi, fraţilor, o vacă şi puneţi de un cozonac, poate mai creşte cota la bunăvoinţa cui n-o are. (Nu vă imaginaţi că ştiu despre ce vorbesc, dar îndrăznesc să trag aceste concluzii după ce citesc îmbârligăturile astea. Şi le recitesc, că mă pierdusem printre nume de instituţii care mai de care mai majusculat caligrafiate)

E un subiect delicat, asta am stabilit deja. Gândiţi-vă că iei una bucată tată şi îl pui să se gândească la fiică-sa. Aia pe care o ştie din burtă de la mamă-sa, aia pe care a şters-o de bale şi a hrănit-o cu biberonul. Aia pe care o pupa pe mânuţe şi o lăsa să-l tragă de perciuni. E aceeaşi copilă, chiar dacă acum are 10 sau 11 sau 12 ani. Pentru el e aceeaşi. Şi spune-i omului că fata lui are vagin şi o să facă sex la un moment dat. Şi că treaba asta ar putea s-o îmbolnăvească, să facă o grozăvie de cancer şi să moară. E vorba de franzeluţa aia de copil, care îi încăpea în palma dreaptă.

E delicat, la extremă. Iar comunicarea proastă la aceeaşi extremă : foarte.

Ştiu că ziceam la un moment dat un mare NU acestui vaccin. Între timp, cer permisiunea să mă mai gândesc. Iar până va veni vremea să am nevoie să judec o decizie pentru copilul meu, oi avea şi mai multe studii de caz ca argumente solide. Într-o direcţie sau alta.

În încheiere, vă amintesc un singur lucru: A avea relaţii sexuale neprotejate cu o persoană e ca si cum te-ai fi culcat cu toate persoanele cu care s-a culcat respectiva pînă atunci. Din punct de vedere epidemiologic creşterea e exponenţială. Iar franzeluţele din franzeluţe se fac, dacă mă-nţelegeţi.

*(un bun punct de plecare pentru cei interesaţi să cerceteze subiectul găsiţi la dl Petreanu)

sursa foto 1, 2, 3


Revenind, despre cancerul de sân

sănătatea e starea de normalitate 9 Comentarii

După câteva guri de aer curat şi ceva pauză de la subiecte delicate, zic să scriu şi câte ceva care poate fi cuiva de folos.

Prevenţia

  • Sânii trebuie examinaţi lunar. Treaba asta o poţi face şi tu, acasă. Aici scrie cum.
  • Descoperirea unui nodul trebuie să te trimită imediat la medic. (Atenţie, înaintea menstruaţiei, glandele sunt ceva mai inflamate şi se pot confunda uşor cu un nodul. Dar, cu experienţa înveţi să faci diferenţa)
  • Mamografia nu este o metodă de profilaxie. Primul pas e ecografia şi doar apoi se indică mamografia. Sub nici o formă nu se face mamografie de verificare! E o prostie, întrucât ea este echivalentul a 5 radiografii.
  • Testul Papanicolau -dar ţineţi minte, că prezenţa virusului (chiar şi a unei tulpini oncogene) nu înseamnă în mod cert dezvoltarea cancerului.

“Diagnosticul”

  • E normal să ne fie frică de el.
  • Diagnosticul nu trebuie să determine un război împotriva corpului.
  • Asta face chimioterapia. Duce un război cu întregul corp şi sfârşeşte prin a-l termina. Nu ştiu cât e de bună chimioterapia.
  • Boala trebuie tratată, nu înfruntată.
  • Se ridică probleme de bioetică: Dacă familia să informeze pacienta. Dacă pacienta să informeze familia. (Personal, cred că avem dreptul de a şti. Indiferent de pe ce poziţie, atâta vreme cât suntem implicaţi şi afectaţi , egal în ce măsură)

Cum faci faţă

Eu în piele de găină

Şi aici fotografiile Alisei Tarciniu şi eu care mă uit tâmpită la inscripţiile de pe ele. Un proiect pentru care ai nevoie de mult curaj ca să ştii cum te implici, fără să te identifici. Cu Durerile, suferinţele, cuvintele. Ci doar să le fotografiezi. Şi să le dai mai departe.


Dincolo de “manuale”

sănătatea e starea de normalitate 11 Comentarii

ştiinţa are şi o parte umană. Fiindcă se aplică pe oameni.

Azi am văzut partea umană a manualelor mele. Am auzit corzile suferinţei, care vibrau pe alte frecvenţe decât zicea în cursurile de Morfopatologie. Şi mi-a părut rău pentru fiecare minuţel de văicăreală din ultima vreme şi dintotdeauna. Azi ne-a impresionat emoţia unui om, nu cifrele unor statistici. Iar eu încă am pe retină tremurul cu care Cristina Bazavan (redactor-şef Tabu) a pus microfonul pe masă. Fiţi convinsă că nu o să uităm! Şi nu doar preţ de un articol.

Tema – cancerul la sân

Vorbitorul principal -Antoaneta. Principal, pentru că , sincer, restu’ nu ştiu ce-a mai zis…
Doamna Antoaneta. Avea nişte ochelari mari şi un discurs coerent. Purta bască roşie şi ghete de toamnă. Mi-ar fi plăcut să-i văd ochii mai de-aproape. De la început, mi s-a părut că plânge. Doar mi s-a părut.

Nu m-a impresionat nici când şi-a dat jos baticul roşu şi a rămas acoperită doar de urmele chimioterapiei. Chelii am mai văzut. Dar mi s-a făcut pielea de găină, când a făcut a doua glumă cu colive şi nimeni nu a râs. Nici pronunţarea diagnosticului crunt în repetiţie obsesivă n-a avut efecte piloerectile asupra mea. Dar când a început să zică despre cum a devenit mai egoistă, mi s-a zbârlit şi părul din nas. Despre cum, pentru ea, viitorul e cel mult apropiat. (Iar eu sufăr pentru bătrâneţe, fără măcar să ştiu dacă o să am parte de una… )

“Te gândeşti dacă eşti de neînlocuit”

Azi am văzut un singur diagnostic şi doi pacienţi. În sală era prezent şi soţul doamnei Antoaneta. L-am remarcat, că era singurul care fuma. Cu păcat l-am remarcat. Iar ulterior omul a oferit o lecţie de iubire, care mi-a dat răspunsul la-ntrebarea ei: nici nu contează!!! Mai ales atunci când viitorul e cu puncte de suspensie, prezentul capătă trei semne de exclamare.

” Sunt aici ca să-mi cunosc mai bine soţia.”

Ştiţi, mi-am amintit de una din cele mai egoiste dorinţe ale mele de mică, aceea de a pieri prima dintre ai mei cei dragi. Şi am îndrăznit să spun că, din acest punct de vedere, pentru cel bolnav e puţin mai simplu decât pentru cei din jur. Am îndrăznit să îl felicit pe omul care era acolo, în mijlocul discuţiei, doar fiindcă era. Aproape de femeia lui. Şi nici măcar nu stătea lângă ea. Dar îi era alături. Am îndrăznit să-mi doresc alte probe, dar tot aşa o iubire.

Că m-am bucurat să îi cunosc? Dacă se poate spune.

———-

Voi reveni, mai tehnică. Dar azi nu pot.

Au mai fost acolo Ligia, Corina şi Raluxa.


Doamnelor şi domnişoarelor, o invitaţie

sănătatea e starea de normalitate 3 Comentarii

Mâine seară de la 7, in Memento Caffe & Lounge (str J. S. Bach nr. 3) se întâmplă un eveniment cu discuţii pe tema cancerului de sân.

Ăştia la şcoală ştiu că ne-au zis că la ora actuală cancerul de sân nu mai e considerat o afecţiune malignă, ci mai degrabă o boală cronică. Însă cu specificaţia de a fi depistat în stadii incipiente.

Există programe naţionale de monitorizare pe linie feminină într-o familie cu astfel de cazuri. Ştiu doamne care au fost contactate să intre în program. Şi mai ştiu că vorbim mult despre o grămadă de lucruri, însă mereu la persoana a treia. Fiindcă pornim de la supoziţia că nouă nu ni se poate întâmpla.

Dar orice ne-ar zice marii doctori la şcoală şi oricum ar arăta statisticile, aşa un diagnostic îţi stă pe creier şi nu te lasă să dormi. Aceste campanii de informare nu sunt o prostie. Fiindcă şi azi, când ea, informaţia, e la un click distanţă de noi, eu primesc e-mailuri în care sunt întrebată dacă de la sex oral poţi rămâne însărcinată. De parcă am fi la capitolul Bravo Girl cu targetul coeficiente subunitare. Ce vreau să spun: nu înseamnă că, dacă ştim că ne putem documenta oricând, o şi facem.

Evenimentul e organizat de Samsung Pink Ribbon, fiind unul din mai multe puncte pe harta unei campanii pe această temă. Eu mâine după-masă am un examen de dat, după care ţuşti spre Memento. Îmi ţineţi pumnii şi ne vedem acolo.

Apropo, invitaţia oficială arată aşa.


Mişcare pentru sănătate

sănătatea e starea de normalitate 6 Comentarii

Ideea asta mă tot bântuie de la o vreme, mai ales în perspectiva viitorului care se va transforma în prezent la un moment dat. Ştiu că la şcoală, proba de rezistenţă era aia la care mereu mă lua cu leşin. Iar în liceu nici măcar nu mă mai sinchiseam, îi ziceam profului că prefer un 2 din burtă, decât să-mi dau ochii peste cap în toată splendoarea lor.

Câţiva ani mai târziu, am ajuns să îmi scârţâie toate articulaţiile şi să iau medicamente ca bunicii. Ca să nu mai zic ce  mă îngrozeşte ideea unei eventuale sarcini, probă de rezistenţă maximă pentru oasele mele, micuţele.

În altă ordine de idei, am auzit că în Parcul Tineretului au montat oamenii nişte aparate pentru mişcare în aer liber. Asta e chiar superfain! Mi-aş dori să vă spun că le-am văzut cu ochişorii mei, că le-am folosit cu mânuţele şi picioruşele din dotare, dar nici poze nu am.. Aşa că, până mă apuc eu de lucruri (că la teorii sunt prima) vă arăt ce au făcut alţii sâmbătă, în Plaza:

E bine că unora chiar le pasă şi nu se rezumă doar la a STA şi a da din vârfurile degetelor… Ar trebui să luăm aminte. Şi exemplu.


Dezlegând misterul teaser-ului

sănătatea e starea de normalitate 7 Comentarii

..de acu’ 2 posturi.

E vorba de o campanie pentru diabet, asta în contextul în care mâine e Ziua Mondială a Diabetului, cercul albastru fiind simbolul acesteia din 2007. El sugerează viaţă şi sănătate, iar culoarea albastră face trimitere la cerul care uneşte toate naţiunile. Asta în ideea unei comunităţi a celor afectaţi de pandemia diabetului. De obicei, pentru luarea glicemiei se înţeapă degetul, iar injecţiile  cu insulină se fac şi în abdomen. Cercul atrage atenţia că talia şi degetul pot fi folosite şi pentru altceva -hula hoop (veţi vedea pe site finger hoola) : chiar dacă ai diabet, poţi avea o viaţă normală şi veselă, alături de oamenii apropiaţi, cu încredere în viitor. Plus, diabetul s-ar asemăna cu cercul de hula-hoop – cu puţin efort şi perseverenţă, oricine poate învăţa să-l controleze.

Mâine, în Plaza România se vor mai întâmpla câteva evenimente asemănătoare celui din filmuleţ. Aşa că, cei care vor să susţină lupta împotriva diabetului, să caşte ochii şi să facă prezenţa mâine între 13 şi 16.

Una peste alta, diabetul e genul acela de afecţiune de care auzi pe la alţii. Am o veste proastă: nu e întotdeauna aşa. Diabetul e najpa, mă-nţelegeţi? Până şi dinţişorii suferă din cauza lui, că acolo-s eu mai specialistă. Iar cel mai grav e că uneori  lenea şi nesimţirea noastră ne fac cunoştinţă cu el :( Oamenii ăştia au făcut campanie şi au dat-o elegant, dar eu nu mă ascund după deget.

Ştiaţi că diabetul se poate declanşa pe motiv de obezitate? Fără poveşti cu peşti, că e tata-mare de vină şi razele de lună. Nu, domne, e gura aia a noastră spurcată de vină. Fiindcă obezitatea inactivează nişte receptori insulinici, insulina fiind hormonul responsabil cu nivelul glucozei din sânge. (app, nu există zahăr în sânge, că el e metabolizat la nivel de glucoză)

Deci, un diabet de cauză supraponderală este vindecabil. Cum? Cu un fermoar la gură :D

(Bine, ăsta e un aspect, alte treburi despre obezitate am mai zis eu pe aici.)

p.s. Campania e lansată de Sanofi-Aventis şi Zentiva şi se numeşte Hula Hoop. Tare mă bucur când se promovează informaţia, că de margarine şi fast-food-uri a auzit tot românul :P


Personal, nu cred!

sănătatea e starea de normalitate 20 Comentarii

În această vedetă devenită peste noapte, apărută în prime-time pe toate posturile TV şi buzele oamenilor, gripa nouă.
Pentru unii e show, pentru alţii e o mare afacere. Şi pentru câţiva, o tragedie. Iar restul se ocupă cu promovarea panicii la foc automat. Că masele sunt cel mai uşor de manipulat ştim cu toţii. E destul de simplu de convins 100 de oameni s-o apuce într-o direcţie, când ai 5 voci puternice, care te urmează, şi 95 de nehotărâţi.

Dar au murit atâţia oameni!

Şi uite că ajungem la vorbele cele dintâi ale blondei. Adevărul nu mai există. Sursele sunt atâtea, încât nu mai ştii ce să iei şi ce să laşi. Teoriile conspiraţiei – consumate pe nerăsuflate şi propovăduite mai ceva ca Evanghelia printre creştini. Spaima – primul gând al dimineţii şi cel mai puternic impuls de a scoate bani din portofel. Criza economică – un subiect demult fumat.
Oamenii mor zilnic. Ni se umflă capul şi titlurile ziarelor cu numărul deceselor cu gripă porcină. Oare s-a întrebat cineva care era până acum rata mortalităţii la gripa obişnuită? S-a întrebat cineva dacă nenorociţii ăia mai sufereau de vreo altă bubă pe vreundeva? Sau e ca în bancul ăla, când moare unu’ care fuma. Călcat de maşină, în timp ce-şi aprindea o ţigară.

Bun, şi pe ce te bazezi când spui că e invenţie?

Pe nimic. Şi nici nu spun că virusul ăsta vedetă nu există, de fapt. Nici că nu e inventat nu spun, că până n-or vorbi porcii să ne zică de unde l-au căpătat, n-om şti adevărul. Cu toate că-i prostie să ai încredere în porci! :P

Şi-atunci ce, stăm liniştiţi?

Ba bine că nu. Ne putem agita ca sifonul în sticlă, ne putem costuma la metrou ca in filmul Mumia, ne putem da de ceasul morţii de 3 ori pe zi. Adică, să fim serioşi, pretextul îl avem! Dar putem să ne vedem şi de ale noastre alte dureri şi datorii la bancă, nu de alta, dar cu atâta atenţie pentru gripă, plâng săracele că-s marginalizate. Nu vedeţi şi dumneavoastră? Brusc nu mai contează banii, sănătatea-i importantă!

Era şi până acum, fraţilor, dar sănătatea costă, ascultaţi la mine. Luaţi şi mâncaţi calitativ, nu cantitativ, că straturile adipoase de pe abdomen nu ţin decât cămaşa la distanţă. De curea. Cu virusul n-au de-a face. Băgaţi în voi vitamina C şi alţi antioxidanţi, cu simţul măsurii, nu cu simţul lăcomiei. Vitaminele nu îngraşă, să nu v-aud cu prostii din astea, gagici! Dar grija asta trebuie manifestată tot timpul, nu doar când ne spun ăia de la televizor.

Masca pe figură? Iertaţi-mi îndrăzneala, dar e hidoasă şi nu ştiu cât de eficientă. Măsurile alea repetate obsesiv în media sunt bune de aplicat, plus: feriţi capul dacă strănută careva lângă voi. Dar nici asta nu e noutate. În rest, să facem şi o rugăciune, tot din capitolul măsuri bune de luat. Tot timpul, nu doar în criză. Sau gripă, nici nu ştiu cum mai era.


« Previous Entries Next Entries »