ŞI BLONDELE GÂNDESC

Românii nu sunt singurii care protestează zilele astea. Wikipedia şi WordPress intră în grevă de 24 de ore pentru a-şi arăta nemulţumirea în faţa unei legi care ameninţă libertatea internetului. Cum ar fi o dictatură online? Un vis îndeplinit pentru unii, un coşmar pentru toţi ceilalţi.

Ştiu că sună apocaliptic, dar uitaţi-vă cum arată Wikipedia azi (faceţi click şi vă înspăimântaţi):

Site-ul nu va funcţiona până la miezul nopţii de 18 spre 19 ianuarie. Ce se întâmplă? Read the rest…

Când stăteam în Sibiu, mereu dădeam vina pe micimea oraşului meu pentru lipsa lucrurilor petrecute. Căci n-am mai avut răbdare până să se facă 2007 şi capitala culturală, că am plecat. Când stăteam în Cluj şi aveam mall şi cinematografe, deja începusem să învinuiesc tot ţinutul Ardelenesc, în care niciodată nu se întâmpla nimic pentru mine în afară de examene şi clătite în Haşdeu. Apoi, am ajuns în Bucureşti şi lucrurile au început să se întâmple la Londra, la Paris, dar, mai ales la Londra. Uneori am senzaţia că am crescut direct proporţional cu nemulţumirea mea. Read the rest…

Aş fi de trei ori mai ambiţioasă decât sunt. Aş avea un cuvânt nu numai în faţa altor oameni, ci inclusiv în a mea. Aş ţine cont de sfaturile celor mai şcoliţi ca mine şi nu m-aş crede mai deşteaptă decât sunt.

Dac-aş semăna şi numai de jum’ate, aş fi cea mai harnică din câte aş putea să fiu. Nu mi-ar fi greu să mă ridic din scaun şi nici să mă aplec după nimic, aş fi aprigă şi hotărâtă, înţeleaptă şi reţinută. Iar bunica nu-i femeie cu şcoli înalte, doar cu un bun simţ pe care nouă nu ni l-au predat nici la facultate.

Ştiţi ce mi-a spus acum când ne-am văzut, cu cea mai serioasă variantă a feţei pe care-o deţine: Tu, Miruna tu, să vezi ce am păţit! (Când îmi zice “tu-miruna-tu”, ştiu că-i groasă) Read the rest…

Întotdeauna am crezut că cea mai tristă condiţie în care poţi ajunge ca femeie e aia în care te bucuri de-un fier de călcat la Crăciun. Sau aia în care îţi doreşti unul. Niciodată nu am găsit cadourile de uz casnic precum oale, tigăi, etc o expresie a bunului gust. De nici o parte, ca să ne înţelegem. Nici de cea a neinspiratului care le face şi, cu atât mai puţin, de cea a nefericitei care se bucură. În concepţia mea de cadouri cu stil, pe lista de aur stătea colierul cu diamante, un weekend la Praga (n-am fost niciodată) ori clasica, dar nu ieftina, … cutie cu bomboane!!! Toate de bun gust, mai ales ultima. Nu sunt fanul florilor oferite cadou, fiindcă mi se pare hilar să duci cuiva o mortăciune. Buruienile sunt frumoase în ghiveci, doar că nici genul ăsta de cadou nu se potriveşte cu oricine. La mine, de exemplu, în maxim o săptămână se transformă precis în sus-numita stare de descompunere.

Pe scurt, Read the rest…

Orice om cât de cât învârtăreţ în România noastră ştie la el în oraş cel puţin o sursă, care “fură” parfumuri din Germania şi le dă la jumătate de preţ, o altă sursă care fură eventual ochelari cu D şi G kitschos lipite pe ei, încă una care aduce haine de firmă, etc. Fiecare să se descurce cum ştie, întotdeauna am zis că pentru orice produs, la orice preţ există un client dispus să plătească suma respectivă la momentul respectiv. Totul e să-l găseşti.

Aici intră internetu-n joc.

Cică pe ebay se vând !!! etichete de firmă. Doar etichetele!!! Adică, unii şi le cumpără cu haine, fără a pune aparent preţ pe ele, că le taie şi le licitează pe net. Dar tocmai acolo-i Spielu’, că oamenii obţin preţ bun şi uite-aşa înfloreşte industria snobismului postmodern şi se dezvoltă tehnica paşilor mărunţi: Îţi cumperi doar nasturii Chanel, că, pentru tot sacoul, mai trebuie să treacă vreo 3 bărbaţi prin patul tău. Scuzaţi-mi sarcasmul, dar, serios acuma: să-ţi cumperi etichete???

foto

Mi se întâmplă a nu-ştiu-câta oară să stau la masă cu un fumător, eu să mănânc (sau nu, nici nu cred că e important), să fiu întrebată dacă mă deranjează că fumează, eu să răspund că da, ăla să se supere şi gata să fie povestea.

În primul rând, dacă mă întrebi, eu îţi răspund. A, că n-ar trebui să mă întrebi şi ar trebui să ştii tu singur din străfundul bunului tău simţ e altceva. Şi tot la fel, nici eu n-ar trebui să mă simt câtuşi de puţin prost după ce tu pui botul, îţi strângi jucăriile şi pleci de la masă..

E vremea să înţelegem că suntem pe post de egalitate nefumătorii cu fumătorii. Nu e ca şi când ei ar avea drepturi mai multe decât noi sau asupra noastră. Faptul că mă deranjează fumul de ţigară (mai ales la masă) nu e o fiţă. Chiar mă deranjează. Mi se pare că mâncarea are un gust de parcă ai fi tăvălit-o prin scrumieră. Însă aş prefera să nu vă mai deranjeze că mă deranjează, doamnelor şi domnilor, sau că vă răspund sincer la o întrebare. Şi, poate putem rămâne şi prieteni în continuare!

Şi ca să ne înţelegem: a fuma sau a nu fuma e o alegere personală. Fiecare pentru el, ca atunci când îţi alegi chiloţii dimineaţa. Doar că după asta, nu-i dai şi altuia să-i poarte!

Dumneavoastră ce răspundeţi când vă-ntreabă? Purtaţi chiloţii altora?

foto

Nu uitaţi: Copiii nu se pot apăra. Copiii nu au nici o vină. – din capitolul ojă roşie pe unghii de copile la grădiniţă, cercel în ureche şi telefon mobil de la prima băiţă. Sunt lucruri inutile, iar copiii sunt frumoşi şi fără zorzoane, codiţe sau alte boieli. Nu-i urâţiţi, că oricum cresc ei singuri şi se ocupă de asta.

Mă bucur enorm, fiindcă instrumentele mele de măsurare pentru blogul ăsta sunt puţine. Motivul e simplu: nu mă prea pricep la numere. Asta s-a arătat de prin şcoala generală, când eu mergeam la olimpiadele de română şi nu la cele de mathe. De atunci, unele lucruri au rămas la fel, doar culoarea părului s-a stricat.
Nu ştiu încă exact ce înseamnă 4500, cu toate că mi s-a spus de către mai marii în topuri decât mine, că-i de bine. Eu mă uit… iar, numa’ după cât pricep, treaba e în felul următor: că şi după zerourile ălea stă cineva.

Mare invenţie butonul ăsta de like pe facebook: face blondele fericite!

De fapt, mai corect e aşa: Te-ai duce semi-nud la o petrecere? În semi-zorii zilei, imediat după ce ai făcut duş (da? asta e obligatoriu! La fel cum e să ai peste 18 ani şi să fii în prima sută de dezbrăcaţi), în mall-ul din Băneasa? (Pentru punctualitate, recomand să porniţi devreme de-acasă, la ora aia e trafic intens; mai ştiţi când era să pierd avionul?)

Apropo de neconvenţional: Desigual ne invită dezbrăcaţi la petrecere şi ne trimite îmbrăcaţi acasă! Evenimentul va avea loc mâine, adică joi, de la ora 9, în Băneasa Shopping City. Merită să fii punctual! Cred că îţi poţi alege lejer o ţinută de vreo 10 milioane vechi. Eu nu cred că ajung, joi am un parţial la amiaz. Că, altfel, mi-aş fi asigurat celebritatea pe veşnicie. Ia ziceţi dumneavoastră: cine-a mai văzut blondă care gândeşte şi se dezbracă?

Dacă vreţi să vedeţi cum a fost pe la alţii (mare nebunie, mare), consultaţi youtube-ul aici. Dacă vreţi să vedeţi invitaţia, e aici. Şi dacă vreţi să vă vedeţi prietenii semi-dezbrăcaţi, duceţi-i acolo! Spor la îmbrăcat!

Cu capul tocmai scos din ligheanul cu apă încălzită pe aragaz (că e singura urmă de civilizaţie care mai funcţionează la ora asta; curentul electric cred că e deja un lux!), mărturisesc că aşa o dorinţă arzătoare de a emigra ca-n seara asta n-am mai avut de printr-a şasea. Pe vremea aia făceam planuri bolnăvicioase prin actele şi viitorul părinţilor mei, doar-doar să mă văd hăt-plecată, cu ei după mine. Şi încă sunt de părere că cea mai fericită variantă a mea de plecat cât vezi cu ochii i-ar include şi pe ei în peisaj.

Revenind. N-am apă caldă. Episodul de acum 2 ani se repetă. Un vecin supărat că a fost inundat închide apa la tot palierul. Fiindcă ăla de l-a inundat nu răspunde la uşă; o fi beat, o fi mort (de frică?), o fi nesimţit, nu ştiu şi nu mă ‘mestec. Înţeleg necazul omului, dar nu e ca şi când unul de pe strada ta fură şi intră tot cartierul la-nchisoare! Aşa cum tre’ să suferim noi, că netrebnicii au jacuzzi şi nu-l ştiu folosi (sau , cel puţin, asta-i presupunerea).După 5 zile fără apă caldă, sunt singura care se sesizează. După 5 zile în care m-am splat pe la neamuri şi pe la prieteni, am rămas în pană de inspiraţie oare pe cine aş mai putea deranja. Şi mare le-a fost, din nou, vecinilor mei mirarea la aflarea veştii că eu sunt un om care se spală zilnic, iar pe dinţi chiar de 2 ori! Mirarea mea e cum de, dintr-o scară întreagă, doar una mică şi blondă face scandal.

Oameni, pe mine situaţia mă depăşeşte. Cert e că după o zi de căcat ca cea de ieri, tot ce îmi doream era să ajung acasă, să-mi fac o baie din aia cu spumă. Deja şi vedeam lumânărelele pe marginea căzii… În final însă, spumele le-am făcut eu, apa am încălzit-o pe aragaz şi capul mi l-am băgat în lighean. Cu toate că, sincer, mai bine mi-aş băga picioarele în ţara asta!

Aş da o lege: dreptul omului la apă caldă. Între timp, alt vecin a stricat centrala, că a meşterit ceva pe la calorifer. Asta aşa cumva, în ciuda mea, că doar ar fi fost un lux să-mi bag capul în chiuveta de la bucătărie. Aia ar fi fost apă curentă şi ar fi scos ligheanul din ecuaţie! Noroc că deţin aşa ceva, fiindcă, înainte să-l cumpăr, m-am întrebat oare la ce mi-ar trebui… Evident, într-o ţară normală.

Cineva îmi povestea azi că are un prieten, medic român, care lucrează în străinătate. Că omul i-a zis că aşa ca bani, ca profit ce-i rămâne lui, nu face mult mai mult decât în România. (Dincolo RATBurile lor costă ceva mai mult. Poate şi chiriile.) Dar omul zicea că adevăratul profit se vede când iese pe stradă. Când se uită în jur. Când, sunt sigură, nu-şi face duş în lighean, cu apă încălzită pe aragaz.