Puterea comunităţii -la bine şi la foarte bine
April 21, 2010 1:51 am o blonda in lumeBeauty Editor la ELLE Romania. Cu asta mă ocup mai nou. Şi tot despre asta era vorba aici, doar că aşteptam să facă Roxana Voloşeniuc anunţul oficial (acolo e publicat şi textul cu care mi-am dovedit aptitudinile. Dar să nu credeţi că am terminat. Cu doveditul. Lăsaţi-mă să mai învăţ puţin. Revin.).
Aşa că, mai nou am job şi merg şi la şcoală. Adică, nu mai tai frunza la câini cu asemenea succes ca înainte. Dar nu mă întrebaţi cât dorm pe noapte şi nici ce mănânc, că e ceva mai mult decât de obicei, chiar dacă oamenii în redacţie nu mă pun să sap şanţuri.
Vreau să ştiţi un lucru: puterea comunităţii există şi la bucurie. Se manifestă în cea mai sinceră formă, că eu am un radar pentru asta. Ca o zână care îţi pune coroniţa pe cap, te înveleşte când ţi-e frig, dar îţi şi arată cât ţi-e plapuma de-ntinsă. Voi veţi rămâne barometrul meu cel mai fidel, iar copilele nu pleacă nicăieri, atâta timp cât le îngăduiţi să respire, să gândească şi să simtă. Locul îl ştiţi.
Acum, în fiecare dimineaţă mă trezesc fără să sune ceasul. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră. Dar, într-o zi, va veni şi postul ăla, în care voi povesti cum mă duc seara la culcare. Ca să vă bucuraţi din nou. Atunci, la foarte bine.













Valeriu :
Date: April 21, 2010 @ 1:58 am
copila blondă :
Date: April 21, 2010 @ 2:03 am
buey, vezi că citeşte si tata blogul!
Valeriu :
Date: April 21, 2010 @ 2:05 am
Nu poate fi decat mandru si multumit, zic eu.
copila blondă :
Date: April 21, 2010 @ 2:14 am
s-a bucurat. Şi mie nici nu-mi trebuie mai mult.
NightOn :
Date: April 21, 2010 @ 7:06 am
Felicitari pentru noul job.
Cristina :
Date: April 21, 2010 @ 7:55 am
Felicitari pentru tot ceea ce faci!Citesc de mai bine de un an blogul tau si-mi plac ideile si stilul tau.La Breaza ai admiratori dintr-o alta categorie de varsta!
Nicu :
Date: April 21, 2010 @ 9:15 am
Sa fie intr-un ceas bun, si la cat mai multe scrieri misto!! …iti tinem pumnii!
Corina Georgescu aka idaho :
Date: April 21, 2010 @ 9:33 am
Eu aştept ziua când o să te plângi de job, ca să îţi dau una după ceafă
Dana :
Date: April 21, 2010 @ 9:37 am
FELICITARI!!!
nina :
Date: April 21, 2010 @ 9:49 am
Asa-mi vine sa te imbratisez si sa te pup copile. Felicitari!!
P.S. Si Sorin e mandru de tine. Spune la lume ca te cunoaste.
Zany :
Date: April 21, 2010 @ 10:02 am
Felicitari scumpo!
Te pup si te imbratisez! :*
Marius Stuparu :
Date: April 21, 2010 @ 10:06 am
Salut-o pe Kiki din partea mea
Elena :
Date: April 21, 2010 @ 10:08 am
Esti superba! Felicitari pentru noul job!
Catalina :
Date: April 21, 2010 @ 10:27 am
Felicitari !
Ciupercutza :
Date: April 21, 2010 @ 10:53 am
Omg, trebuia sa te felicit aseara, dar n-am stiut!!!!
Bravo, bravo, bravo! Ma bucur pentru tine!
morbo :
Date: April 21, 2010 @ 7:40 pm
CE SALARIU AI?
eu vreau sa fiu ugly editor undeva!
copila blondă :
Date: April 21, 2010 @ 8:14 pm
NightOn, îţi foarte mulţumesc
dna Soare, sunt onorată să ştiu asta, chiar dacă precis m-am înroşit când am văzut comentariul dv
Nicule, să fie să fie! Scrierile mai bine mişto decât multe
Corino, mai am multe de învăţat până să-mi dai tu o palmă :=P
Dana, merci
Nina, şi eu pe tine, ştii deja! De Sorin nu ştiam că face reclamă. Deci, să mă aştept că-mi trimite nota de plată? :p
Zany, şi eu înapoi
Marius, Kiki nu cred că (mai) lucrează aici
Elena, şi tu eşti o figură!
Cătălina, mă bucur că te-am cunoscut !
Ciupercutzo, trebuia eu să mă laud direct. Data viitoare aşa o să fac :p
morbo, am salariu! Restul e istorie… începutul a fost greu :p
BOBY (eu si...) :
Date: April 21, 2010 @ 8:47 pm
O noua primavara si un nou job. Nici ca se putea mai bine. Copacelul talentului tau a inflorit si a prins radacini.Iti doresc ca el sa creasca mare, mare, mare astfel ca noi, fidelii tai “consumatori”, sa gustam mult timp, de acum inainte ,din roadele lui.Mult, mult suces!
copila blondă :
Date: April 21, 2010 @ 10:22 pm
Merci, tu! pentru partea de “fideli”
BOBY (eu si...) :
Date: April 21, 2010 @ 10:57 pm
te-ai suparat de ce-am scris?
copila blondă :
Date: April 22, 2010 @ 1:29 am
poftim?! Cum să mă supăr, tu nu vezi ce frumos ai scris?! metaforic şi profund, ca de obicei.
Mă flatează cuvântul “fidel” în legătură cu mine şi cu alţi oameni. Atâta tot
strumfitaa cu esarfa :
Date: April 22, 2010 @ 6:11 pm
Felicitarile mele, copila blonda. Abia asteptam sa iti citim articolele care vor fi cu siguranta cele mai frumoase! >:D<
evergreen :
Date: April 22, 2010 @ 7:08 pm
Congrats!
laCiovique :
Date: April 23, 2010 @ 5:33 pm
Felicitari, Doamna! Te vom citi cu si mai mult interes.
cata :
Date: April 23, 2010 @ 9:49 pm
dom’ne, trag si eu chiulul cateva zile de pe blog de la tine si hop! te
gasesc in alta ipostaza…
felicitari pentru jobul de la elle – intamplator, e singura revista de
femei pe care-o citesc consecvent!
Alexandra :
Date: April 25, 2010 @ 12:26 pm
Felicitări! Știam de postul liber de la Roxana de pe blog, dar nici nu mi-am închipuit că ți-ai trimis și tu CV-ul.
iunnia :
Date: April 26, 2010 @ 1:10 pm
felicitari! sa fie intr-un ceas bun!
Daniela :
Date: April 28, 2010 @ 11:13 pm
Felicitari, excelent!!! Nu am apucat sa vorbesc cu tine la eveniment. Sa-ti fie bine! D.